Honduras este o tara care ocupa un loc aparte in imaginarul cetateanului din spatiul pruto-baco-nistrean. Unii dintre prietenii mei gasesc chiar niscaiva afinitati aproape mistice intre destinele acestor tarisoare vorbitoare de limbi neolatine. Dar daca, pana nu demult, aceasta apropiere denota o oarecare condescendenta – adica, vezi, Doamne, inca n-am ajuns ca Hondurasul (varianta: hondurasii) -, realitatea prezenta pare sa schimbe echilibrul, invalidand opiniile noastre pline de suficienta. La 29 noiembrie 2009, Honduras, dupa multa vanzoleala legata de rasturnarea unui presedinte rosu (seamana?), si-a ales un alt presedinte. Pe Porfirio Lobo. Lupu, cum ar veni.
Lobo al nostru insa n-a fost ales. Sedinta Parlamentului a decurs previzibil, Postoico debitand, dupa cum i-i firea, tampenii, cu vocea gemand de imbecilitate. Fruntasi ai AIE, cu discursuri ponderate, mai mult ori mai putin optimiste. Ghimpu, cu vehementa-i obisnuita, trimitandu-l pe Muntean – si, cu el, pe toti comunistii – la pasune. Nu prea parlamentar. Si nici nu prea are dreptate, aici, Mihai Ghimpu. Vietatile la care s-a referit nu prea sunt capabile nici sa pasuneze in libertate. Ar fi trebuit trimise la iesle, iar unele chiar la treuca. Ar fi fost tot atata parlamentarism, dar mai mult adevar.
Asadar, Lupu n-a fost ales. Iar. Si, de data asta, pentru multa vreme. Pana la vara. Vom avea alegeri, poate, chiar in perioada meciurilor decisive de la Campionatul Mondial de fotbal. Si atunci, multa lume va avea de facut o alegere grea in acea duminica: scrutinul ori fotbalul. Votul ori botul. Iar la acel campionat, una dintre echipele participante va fi cea a Hondurasului…
Sursa: Blogul lui Dorin Onofrei
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
