Timpul.md

Actualitate 14 Aprilie 2020 | 06:51

ALERTĂ! Norul de fum toxic din Cernobîl a ajuns deja în Belarus și se apropie de Moldova și România

Fumul toxic din Cernobîl, emanat în zona pădurilor crescute pe un fond radioactiv, atacate de incendii, ar putea curând să răspândească pe vaste zone ale Europei, avertizează specialiștii, în timp ce pompierii se luptă pentru a localiza focul sălbatic izbucnit în zona de excludere din Cernobîl, scrie www.express.co.uk.

Sute de pompieri au fost dislocați pentru a lupta împotriva focurilor care s-au apropiat periculos de locul cunoscutului dezastru nuclear din 1986. Autoritățile se tem că incendiile ar putea ajunge la vehicule abandonate în fosta uzină, provocând explozii puternice și răspândind fumuri toxice în toată țara și în Europa. Țările europene vulnerabile sunt vecinii, Polonia, Belarus, România, Ungaria, Slovacia și Moldova, scrie sursa citată.
Kateryna Pavlova, un înalt oficial implicat în acțiune, a avertizat că situația este departe de a fi controlată. Ea a spus: „Momentan, nu putem spune că focul este controlat”.

NASA a declarat că fumul de la incendii a ajuns deja în Belarus. Filmările aeriene realizate săptămâna trecută au arătat fum peste capitala Kiev.

Peste 300 de pompieri și 85 de echipamente au fost dislocate pentru a opri flăcările în zona de excludere. De asemenea, au fost proiectate trei avioane Antonov (AN-32P) și două elicoptere MI-8 pentru a turna apă. Peste 250 de tone de apă a fost aruncată de aeronave, a declarat agenția de stat pentru gestionarea zonei de excludere.

Incendiul a început acum nouă zile. Săptămâna trecută, poliția a arestat un bărbat sub suspiciunea că ar fi pornit un incendiu în zona de excludere din Cernobîl. 









unica.md

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus