Timpul.md

Cultură 5 Iulie 2019 | 13:17

Alexandra Tănase despre filmul „Siberia din Oase” de Leontina Vatamanu

Filmul „Siberia din Oase’’ are șanse reale să ne aducă pe calea cea dreaptă: rușii (sovieticii) n-au fost și nici nu vor fi niciodată „partenerii’’ noștri, suntem pe părți diferite ale baricadei. Pe de o parte gospodarii din Basarabia (făcută peste noapte sovietică), care munceau și erau gospodari, iar pe cealaltă parte bolșevicii ruși, aroganți și stăpâni pe destine, făceau ceea ce le spunea „șeful’’ de la Moscova și… arestau, deportau, ucideau oameni nevinovați.

Filmul Leontinei Vatamanu aduce spre spectator doar patru pagini - destine de copii, care au suferit fără nicio vină. Au fost vânăți, prinși, urcați în camioane, apoi în vagoane de vite și duși în „Siberii de gheață’’ (vorba poetului G. Vieru). Inimele împietrite tăceau, plângeau fără glas, de frică să nu fie auziți, apoi pedepsiți. Scenele din acest film prezintă o împletire de realitate cruda și o viziune a creatorilor - este un film de granițe între real și ficțiune.

Scenele sunt zguduitoare, mai ales nopțile de veghe ale mamelor și copii culcați în haine, gata de drum. Toate luate la un loc demonstrează ca au plătit un tribut durerii, fără să înțeleagă ce se întâmplă, de ce sunt luați și unde sunt duși.

Ecoul acestui film ar trebui să cutremure sufletele basarabenilor plecați benevol „în lume’’. S-ar părea că ruperea de la vatră în zilele noastre este rezultatul acelor deportări. Dacă atunci ne duceau, acum ne ducem singuri, fără a ne gândi la întoarcere.

Este doar o opinie proprie, o concluzie personală în raport cu „evadarea’’ la ruși, unde, zic cei plecați, că e mult mai bine.

„Siberia din oase” este dedicat celor deportați (al doilea val de deportări) în 1949, adică exact 70 de ani în urmă. Parcă nu e mult timp de atunci, dar așa barbarisme ca ale bolșevicilor cred ca n-a mai cunoscut omenirea.

Mă bucur că am privit această peliculă din 3 „încercări” duminică nu mai erau bilete, când am vrut să le cumpără, luni s-a stins lumina (cine mai stinge lumina în R. Moldova în vreme de pace?) și abia miercuri, 3 iulie am avut șansa de a-l privi și m-am bucurat ca Sala nr.3 a Cinematografului „Patria’’ era arhiplină.

ALEXANDRA TĂNASE
 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus