Editorial

Alexandru I, întemeietorul statului moldovean modern?

În afară de titlul de țar al Rusiei, Alexandru I și-a mai adăugat între 1815-1825 titulaturile de Mare Duce al Finlandei și de rege al Poloniei. Aceste titulaturi exprimau extinderea teritorială a Rusiei, pământurile și țările pe care Alexandru I le cucerise. O mică nelămurire apare în acest context: în 1812 Alexandru mai adaugă la coroana sa o bijuterie de preț, Basarabia, însă nu-și adaugă o titulatură de genul „domnitor al Moldovei de Est” sau „principe”, „cneaz al Basarabiei”. Cititorilor noștri le-ar fi interesant să afle cum explică istoricii acest lucru…

De ce am început-o atât de departe, tocmai din 1812, și asta în situația când cele mai stataliste și mai optimiste voci din spațiul public moldovean ne îndeamnă să nu ne mai „cramponăm de trecut”, să „întoarcem pagina”, să „privim spre viitor”? Noi, moldovenii, am lăsa în pace trecutul, dar iată că… Putin nu ne lasă. În timpul întâlnirii cu premierul Vlad Filat, pentru a ne mai umili o dată, Putin a declarat că „anul acesta consemnăm 20 de ani de relații diplomatice moldo-ruse și 10 ani de la semnarea tratatului de bază. Plus 200 de ani de la semnarea tratatului de pace de la București, care a stat la baza statalității moldovenești”. Exprimând un asemenea „adevăr istoric”, Putin i-a dat de înțeles lui Filat că rușii nu au de gând să renunțe la controlul teritoriilor ocupate de glorioșii săi înaintași, îndeosebi ale acelor teritorii la „leagănul statalității” cărora au stat țarii ruși. Mai simplu spus, Putin i-a transmis lui Filat următorul mesaj: „Noi v-am moșit ca stat, noi v-am dat statalitate și, dacă n-o să vă purtați frumos (veți vrea în Europa sau să vă uniți cu România), o să vă lipsim de ea”.

Dacă ne înarmăm cu acest „punct de vedere” al lui Putin, toată istoria noastră de la 1812 încoace are alt sens, lucrurile se așază la „locul lor”: declarația Sfatului Țării din 1918 de Unire cu România înseamnă violarea „tratatului de pace de la București care a pus baza statalității moldovenești moderne”, iar 28 iunie 1940 – data eliberării Basarabiei de sub jugul ocupanților români și restabilirea statalității moldovenești baza căreia a fost pusă în 1912… După această declarație a lui Putin, cum să nu sară în sus de bucurie „istoricii” din tabăra lui Leonea (Tabără)… Nu-i așa, Leonea?

După această declarație a lui Putin a devenit și mai clar cine-i ideologul stataliștilor din R. Moldova, acei care luptă cu unioniștii, dar și acei mai moderați, care își exprimă scepticismul vizavi de integrarea europeană și cer reorientarea RM spre Vest, adică acolo unde a fost „plămădit statul moldovenesc modern. Să recunoaștem: pe cât e de absurd, pe atât e de simplu… A devenit și mai clar de unde își trage rădăcinile ideologia moldovenismul primitiv și antiromânesc al „patrioților moldoveni”, cine este ideologul lor. Putin este numele lui.
Am vrut să scriu un text pozitiv despre viitorul luminos al Moldovei, dar iată că din nou m-am „cramponat” de trecut. Aștept acum ca și cei care ne tot îndeamnă să lăsăm trecutul în pace și să privim spre viitor să-l pună la punct și pe Putin.

P.S. Am citit textul și am rămas nemulțumit. De ce m-am aruncat asupra omului? Poate Putin are dreptate și gura păcătosului adevăr grăiește? Pentru că, cu adevărat, dacă nu ar fi fost jaful teritorial din anul 1812, actualul stat R. Moldova nu ar fi existat, iar noi, moldovenii de astăzi, am fi fost parte integrantă a națiunii române, ca și moldovenii din Moldova de peste Prut, în cadrul unora și acelorași frontiere politice. Indirect, Putin a recunoscut acest lucru…

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *