Timpul.md

Actualitate 25 Decembrie 2019 | 08:13

Alexandru Lukaşenko avertizează Moscova împotriva unei unificări FORȚATE a celor două ţări

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a avertizat marţi autorităţile ruse împotriva unei unificări prin constrângere între ţara sa şi Rusia, care discută de ani de zile despre o ipotetică fuziune într-un singur stat, relatează News.ro.

Conducătorul care a instaurat autocrația în Belarus este considerat un maestru în păstrarea echilibrului între Occident şi Rusia, cu scopul de a obţine concesii din ambele părți. El şi-a multiplicat declaraţiile prin care denunţă presiuni ruse, în contextul în care omologul său rus Vladimir Putin pare să vrea o integrare mai aprofundată a celor doi aliaţi, dar această poziționare se repetă periodic, în funcție de jocurile din politica internă.

”La ora actuală, nu putem rezolva problema (unificării) aşa cum propune Rusia: «să-l punem preşedinte pe cutare, să facem Parlamentul aşa»”, denunţă Lukaşenko într-un interviu acordat postului de radio Ecoul Moscovei.

”Trebuie să ne punem calm de acord asupra esenţialului şi să arătăm acest lucru poporului rus şi mai ales poporului belarus, atât de preocupat de suveranitatea şi independenţa sa”, adaugă Lukaşenko, îndemnând ”să nu fie speriat nimeni” şi ”să nu se creeze un spaţiu pentru tot felul de provocatori sau lupte de stradă”.

Mai multe manifestaţii au avut loc în ultimele săptămâni, la Minsk, împotriva proiectului integrării în Rusia, în timp ce Lukaşenko discuta cu Putin despre acest lucru.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus