Timpul.md

Actualitate 25 Decembrie 2019 | 19:50

Alexandru Tănase: Anul 2019 a fost anul oportunităților ratate

Jurnalistul  Europei Libere Vasile Botnaru a făcut un bilanț al anului 2019 cu fostul ministru de justiție, Alexandru Tănase, care crede că șansa unor schimbări revoluționare a fost ratată.

Anul 2019 a fost un an deosebit, dacă ar fi să-l comparăm cu anii imediat precedenți, dar, dacă ar fi să-l raportăm la o perioadă istorică puțin mai lungă, vom observa că a fost la fel ca și ceilalți ani. Moldovenii rămân a fi campioni a oportunităților ratate, iar anul 2019 a fost un exemplu cât se poate de elocvent, chiar antologic, în acest sens. 

Orice revoluție, orice prăbușire de sistem, oferă niște oportunități. Moldovenii nu au reușit să valorifice niciuna din acele oportunități care au fost deschise în luna iunie. Iată de ce Anul 2019 a fost un an al unor oportunități excepționale ratate. 

Moldovenii au fost geniali în a-i găsi pe alții vinovații de eșecurile lor. Până în iunie „vinovat” a fost Plahotniuc, pe vremea lui Snegur și Lucinschi au fost alții. Fiecare ciclu politic a avut „vinovații săi” care, de fapt, captau toată energia negativă. Bine, dar cei care, de fapt, i-ua votat pe toți aceștia, nu poartă nicio vină?” 

Din această perspectivă cetățeni sunt principalii vinovați. Oamenii caută soluții simpliste, refuzând să judece. În fiecare scrutin electoral au există o opțiune mai bune de cât cele la care s-a recurs, iar moldovenii nu au știut să se folosească de ele.

La anul vom avea scrutinul prezidențial. Sunt convins că printre cei 10- 15 candidați, sau câți vor fi, vor exista oameni care vor putea scoate țara asta din mocirlă. Acum depinde de moldoveni dacă îi va duce mintea să-i voteze.

 

Sursa: https://moldova.europalibera.org 




Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus