Actualitate

Alexandru Tănase: Instanţele economice oricum vor fi lichidate

Nu am făcut-o deoarece sunt judecător, deoarece hotărârea a fost pronunţată de instanţa în care lucrez şi, în final, nu am comentat deoarece toate comentariile sunt de prisos. Toţi înţeleg ce s-a întâmplat.

Deşi s-a recurs la acrobaţii juridice descalificante din punct de vedere moral şi profesional, pentru a „stoarce” din Curtea Constituţională această „hotărâre”, valoarea ei este egală cu zero. Am să explic de ce.

Înţelegerea rudimentară a procesului politic de către cei care jubilau cu lacrimi în ochi joi „marea victorie” de la Curtea Constituţională nu le-a permis să înţeleagă un adevăr extrem de simplu.

Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului şi unica autoritate legislativă a statului. Nici un truc judiciar, oricât de sofisticat ar fi, nu poate limita dreptul Parlamentului de a decide asupra organizării judecătoreşti, în conformitate cu voinţa sa şi mandatul popular pe care îl deţine acesta. Dacă puterea politică din Republica Moldova va decide, instanţele economice oricum nu vor exista. Oricât s-ar încerca, este imposibil de a explica (nu mai zic justifica) o hotărâre a Curţii Constituţionale prin care Republica Moldova este obligată să aibă instanţe economice.

În situaţia dată, îmi trezeşte îngrijorare un alt aspect. Dacă Legea nr. 163 din 22 iulie 2011, declarată neconstituţională, conţinea un mecanism destul de complex de transfer al competentelor instanţelor specializate către cele de drept comun, care a durat 6 luni, declararea acestei legi ca fiind neconstituţională, dacă nu se va interveni urgent, riscă să creeze un adevărat haos:

– Nimeni nu ştie potrivit cărei norme legale şi procedurale va avea loc revenirea dosarelor din toate instanţele din ţară în cele două instanţe re-infiinţate.

– Ce se va întâmpla cu dosarele care se află în ultima fază de examinare?

– Ce se va întâmpla cu hotărârile irevocabile care au fost pronunţate după 21 iulie 2011?

– Cum vor gestiona cele două instanţe miile de dosare care au fost judecate în toată ţara în ultimele 6 luni şi care peste noapte vor reveni la vechea competenţă?

O îngrijorare aparte o reprezintă posibilitatea procesuală de a revizui un număr foarte mare de hotărâri. Articolul 449 lit. f) din Codul de Procedură Civilă prevede că hotărârile, încheierile şi deciziile irevocabile pot fi supuse revizuirii în cazul în care: a fost aplicată o lege declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională.

Aceasta înseamnă că instanţele riscă să se confrunte cu o avalanşă de revizuiri ale hotărârilor, încheierilor şi deciziilor irevocabile, pronunţate în aceste 6 luni. Ministerul Finanţelor ştie cel mai bine cât au costat bugetul public revizuirile ilegale. Dacă nu va exista o monitorizare strictă a fiecărei cereri de revizuire, consecinţele pot fi dintre cele mai triste, iar prejudiciul se poate cifra la milioane.

Pentru a preveni această situaţie, Parlamentul trebuie de urgenţă să vină cu o lege şi să acopere golul creat de trista hotărâre din 9 februarie.

P.S.: În calitate de Preşedinte al Curţii Constituţionale, cer scuze de la reprezentantul Parlamentului, dl Sergiu Chirică, pentru comportamentul absolut inadecvat al judecătorului Dumitru Pulbere în şedinţa plenară din 9 februarie.

sursa: Tanase.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *