Timpul.md

Actualitate 29 Aprilie 2020 | 14:24

Ambasada Rusiei citează din criminalul Stalin, dar ține sub tăcere un adevăr jenant din primele zile ale invaziei germane: „În acest moment de criză, a clacat. A fugit”

 

Cu militarii ruși retrași în cazarme și puși în carantină din cauza coronavirusului și cu un asemenea pas făcut inclusiv sub presiunea veteranilor, regimul Putin a fost obligat anul acesta să improvizeze. De data asta, mediul online este turat mai mult ca niciodată pentru a da tracțiune realității virtuale pe care Kremlinul o țese anual în jurul Zilei Victoriei. Fără parada de 9 mai din Piața Roșie, lucrurile s-au complicat dramatic pentru un regim politic care respiră militarism prin toți porii și pentru care realitatea se definește ca anexă a imaginarului.

Ordinul venit la Moscova, de retragere în online din fața diviziilor Covid-19, a fost executat întocmai și de Ambasada Rusiei de la București. În acest sens, subalternii ambasadorului Valeri Kuzmin au creat o expoziție virtuală, burdușită nu doar cu fotografii de epocă, ci și cu compuneri propagandistice decupate cu toporul. Propriu-zis, evenimentul online, „Ziua Victoriei 2020” este un proiect al Centrului Rus pentru Cultură și Știință, condus de Natalia Mujenikova.

Dintre „compunerile” plantate pe site-ul dedicat ediției de anul acesta, cea intitulată sec, 9 mai – Ziua Victoriei, face o manevră ușor suicidară. În 2020, Ambasada Rusiei la București citează copios din Stalin, într-un material care, se presupune, ar trebui să îi convingă odată și odată pe români că Stalin și poporul rus libertatea i-au adus.

Doar că Stalin, indiferent de ordinele de zi pe unitate, rămâne și pe mai departe ceea ce a fost: o mașinărie de ucis care a lăsat în urmă zeci de milioane de morți, strămutați și schilozi, care a nenorocit popoare de pe mai multe continente și care a inspirat turme de satrapi pe tot cuprinsul planetei. Un șef de abator geopolitic, pe care l-au recunoscut ca atare, chiar și urmașii săi la cârma PCUS. Stalin, bruta care a introdus comunismul cu șenilele, într-o Românie rămasă tumefiată după această experiență și la 30 de ani după depășirea ei.

Nu este neapărat neobișnuită reciclarea lui Stalin de către Putin, având în vedere struțo-cămila țaristo-sovietică pe care a conceput-o in vitro, cât perseverența cu care liderul rus și subalternii săi de la București cred în forța de seducție a criminalului notoriu, în capacitatea lui de a crea punți reale între popoare. Agresivitatea cu care merge înainte pe acest drum nu e vizibilă doar în ceea ce fac diplomații săi la București. Cazul primarului din Praga și mugurii de noi revelații care amintesc de povestea Skripal merită toată atenția.

„Într-un discurs de recepție, ținut la Kremlin pe data de 25 mai 1945, Stalin declara: …Ca reprezentant al guvernului sovietic, aș dori să rostesc un toast pentru sănătatea poporului sovietic, și, înainte de toate, poporului rus… ” – așa începe pasajul scris de angajații lui Valeri Kuzmin. Nu-l redăm aici în integralitate, pentru că am reedita păcatul capital de a cita din Stalin, un ins care a murit făcând pe el, dar fără să se căiască o clipă pentru ceea ce a lăsat în urmă.

Dar facem altceva.

Întrucât tind spre zero șansele ca Ambasada Rusiei în România sau istoriografia din perioada Putin să îl prezinte pe Stalin într-o lumină completă, pasajul de mai jos poate calma frustrările astfel create.

Este desprins din lucrarea Rusia, un mileniu de istorie, apărută și la București, în limba română.

Citiți și: Ambasada României la Moscova a finalizat lista nominală a celor peste 20.000 de prizonieri de război şi civili înhumaţi pe teritoriul Federaţiei Ruse
Istoricul Martin Sixmith zugrăvește aici, cu o precizie de invidiat, reacția lui Stalin din clipa în care Germania nazistă a invadat Uniunea Sovietică și până la prima sa decizie și reacție publică.

Cât timp s-a scurs între cele două momente de referință? Nu 11 secunde, nu 11 minute, hai, nici 11 ore, ci… 11 zile. Da, 11 zile! „Doar” 11 zile, în care militarii ruși și poporul rus au fost măcelăriți ca-n basme de mașinăria nazistă de război.

Da, 11 zile în care stofa de mareșal și mare conducător s-a adeverit că era, la bază, cârpă.

În fine: 11 zile, la capătul cărora satrapul ajunsese să creadă că umilii săi servitori, cu Molotov în frunte, îl vor aresta. Pe el, cel care orchestrase epurări spectaculoase cu nici un deceniu mai devreme, își omorâse cei mai buni ofițeri și sfidase toate avertismentele date de aliați că va fi invadat de prietenul Hitler.

Când a fost informat de cele întâmplate, Stalin a refuzat să creadă că Hitler ordonase atacul. I-a spus șefului de stat-major, mareșalul Gheorghi Jukov, să nu ia nicio contramăsură până când nu se discuta cu ambasada germană. Nu răspundeți la provocări și nu deschideți focul! – a fost ordinul transmis trupelor de la sol. După numai câteva minute, generalul Boldin, adjunctul comandantului Regiunii Militare de Vest, suna la Kremlin. Cum e posibil? – a țipat el în receptor. Trupele noastre sunt silite să se retragă. Orașele ard; mor oameni!

Centralizarea puterii sovietice, descurajarea oricărei inițiative venite de jos și amintirea anilor de epurări însemnau că nimic nu putea fi făcut fără autorizație primită de sus. Totul depindea de Stalin și, în acest moment de criză, el a clacat. Când s-a confirmat în sfârșit că Germania declarase război, s-a prăbușit într-o stare de deznădejde, incapabil de cea mai mic acțiune. Molotov a fost cel care a anunțat declanșarea războiului. (…)

Abia în după-amiaza zilei de 22 iunie, la mai bine de opt ore după începutul invaziei, comandanții din prima linie au primit ordin să lanseze un contraatac hotărât pentru a distruge principalele forțe ale inamicului și a împinge operațiunile militare pe teritoriul dușman,

Era o cerință imposibil de îndeplinit. Numeroase unități sovietice fuseseră deja izolate și încercuite. Dar Armata Roșie a luptat cu vitejie. Fortăreața de la Brest-Litovsk, castelul din secolul al XIX-lea unde Troțki semnase armistițiul cu Germania în martie 1918, a rezistat eroic. Timp de zece zile, trei mii de soldați sovietici s-au împotrivit forțelor germane copleșitoare, în lupte sângeroase, pierind până la unul. Apărătorii Brestului au dovedit că Wermachtul nu era infailibil. Șeful statului-major german remarca: Peste tot, rușii luptă până la ultimul om. Rareori capitulează. Dar, în alte părți, Armata Roșie se retrăgea în pripă.
Stalin a rămas în stare de loc și, pe 28 iunie, a fugit la casa lui de vacanță din afara Moscovei. Timp de trei zile, izolat de lume, n-a dat niciun ordin și a primit doar puține știri. Refuzul său de a se pregăti de război amplificase dezastrul; epurările în rândul ofițerilor superiori ai Armatei Roșii vlăguiseră conducerea militară. Până la urmă, Molotov, Mikoian și Beria s-au dus cu mașina să afle ce face. Văzându-i, se spune că Stalin ar fi mormăit: De ce-ați venit? Părea să creadă că erau acolo ca să-l aresteze.

Când Molotov i-a sugerat crearea unui Comitet de Stat pentru Apărare, Stalin a întrebat sfios: Și cine să-l conducă? Reacția imediată a lui Molotov – că el, Stalin, ar trebui, firește, să fie în frunte – a părut să-l scoată deodată din letargie. Pe 3 iulie, după unsprezece zile, s-a adresat națiunii pentru prima oară de la izbucnirea războiului (…). – Martin Sixsmith, Rusia, un mileniu de istorie, Ed. Humanitas, 2016, p. 338-339
Dacă arta războiului și eroismul s-ar putea măsura strict în întinderea teritoriului și numărul locuitorilor, atunci, da: Stalin a fost maestru și erou. Doar că lucrurile nu stau nicidecum astfel. Și a cunoaște arta războiului și a fi erou presupun a fi depozitarul unor virtuți inaccesibile celor mai mulți.

Stalin a fost doar șef: șef de abator. Pentru că întinderea teritoriului, clima și numărul locuitorilor i-au permis să se comporte ca atare.

Poate că Moscova și Ambasada sa de la București sunt perfect conștiente de toate astea, dar nu le pasă. Poate că sunt conștiente și le pasă, dar au o agendă care trebuie împlinită și procedând astfel. Până la urmă, e greu să scapi din vedere sincronizarea. În era Putin, chipul sângerosului dictator va zâmbi inclusiv de pe zidurile noii catedrale a forțelor armate ruse (VIDEO, mai jos). O teribilă încununare a păcatului care atârnă pe umerii Bisericii Ortodoxe Ruse, complicele istoric al tuturor regimurilor care au ținut poporul rus în lanțuri.

citește in continuare pe universul.net 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus