CSI / Rusia

Americanii cer şefilor de companii să NU participe la Forumul Economic Internaţional de la Sankt Petersburg

Oficiali ai Casei Albe au telefonat directorilor de companii americane pentru a le transmite că preşedintele SUA, Barack Obama, le cere să nu participe la eveniment, a declarat o sursă apropiată situaţiei pentru publicaţia britanică.

Forumul anual este strâns legat de guvernul Rusiei: site-ul afişează o poză a preşedintelui rus Vladimir Putin şi notează că evenimentul se desfăşoară "sub auspiciile" acestuia.

Oficiali ai Statelor Unite nu vor participa la forum, a declarat Caitlin Hayden, purtător de cuvânt al Consiliului pentru Securitate Naţională al Casei Albe, citat de Financial Times.

"Companiile vor trebui să ia propriile decizii, dar considerăm că prezenţa unor membri importanţi din conducerea unor companii la astfel de evenimente, unde să apară împreună cu oficiali guvernamentali ruşi, ar transmite un semnal inadecvat, având în vedere comportamentul Rusiei", a spus Hayden.

Unii directori americani au renunţat, deja, să participe. Citigroup a informat, săptămâna trecută, că directorul general al grupului, Mike Corbat, nu va participa, iar surse apropiate situaţiei au declarat că directorul general al Goldman Sachs, Lloyd Blankfein, va renunţa de asemenea să participe, urmând ca banca să fie reprezentată de membrii mai puţin importanţi ai conducerii.

Casa Albă vrea să împiedice o nouă victorie de propagandă a lui Putin, precum cele înregistrate în urma vizitelor şefilor companiilor Siemens şi Royal Dutch Shell, după anexarea Crimeei, criticată dur de UE şi SUA.

sursa: mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *