Timpul.md

Moldova 12 Septembrie 2017 | 19:43

ANALIȘTI POLITICI /// Potrivit practicii europene la Apărare nu e obligatoriu să fie un militar

Eugen Sturza nu e străin pentru domeniul „management”, iar abordarea lui Dodon este una „mai veche”, contrară practicii europene, care presupune posibilitatea desemnării în funcția de ministru al Apărării și a unei femei. 

Acestea sunt părerile analiștilor politici de la Chișinău privind candidatura de la conducerea Apărarii, ținând cont de nemulțumirea șefului statului, care cere ca în această postură să vină un militar.

Anatol Țăranu consideră că în funcția de ministru al Apărării trebuie să vină o persoană care cunoaște regulilor managementului la acest post, poate fi chiar și o doamnă dacă întrunește calitățile necesare.

„Practica europeană nu impune într-un mod obligatoriu postul ministrului Apărării un militar de profesie. Mai mult, în țările europene acest post este ocupat de un civil, iar în cazul aparte chiar și de o doamnă, ceea ce denotă faptul că această funcție este una legată de necesitatea de a conduce judicios, cu cunoașterea regulilor managementului la acest post. Nu cred că criticile domnului Dodon sunt binevenite și la locul lor. E greu de spus în ce măsură domnul Sturza este pregătit pentru preluarea acestei funcții. Cel puțin la modul formal dacă privim CV-ul lui vedem că el nu este un străin pentru management. Să sperăm că în cazul în care Sturza va fi numit ministru își va îndeplini cu sârguință datoria de ministru”, a declarat Anatol Țăranu, pentru deschide.md

Decanul Facultății de Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Administrative, Alexandru Solcan, la fel, consideră că în această funcție nu e neapărat să vină un militar, aceasta este „o abordare mai veche”.

„Dodon are un punct de vedere, viziunea lui, una probabil puțin mai conservatoare în care vede nemijlocit ca în armată să vină un militar. Dar practica altor țări arată ca în fruntea armatei poate să vină o femeie sau persoane care nu au făcut serviciul militar. Probabil asta vine dintr-o abordare mai învechită a rolurilor funcționarilor în stat”, a opinat Alexandru Solcan pentru deschide.md

Amintim că Eugen Sturza este candidatura propusă de coaliția de guvernare la funcția de ministru al Apărării. Acesta a fost selectat dintr-o listă de șapte candidați dintre care trei femei. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, s-a arată nemulțumit de propunerea Partidului Democrat. Potrivit șefului statului, el așteaptă „un militar profesionist”, nu „un băiat de granturi”.

Dodon a menționat că nu va accepta candidatura vicepreședintelui PPEM, Eugen Sturza, din motivul că acesta „este incompetent și are o experiență dubioasă în cabinetele Filat și Leancă”.

Sursa: deschide.md

 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus