Timpul.md

Actualitate 26 Iulie 2017 | 19:04

ANALIZĂ. Drama basarabenilor minori. 60 de mii de persoane au rămas fără cetățenia română

Problema persoanelor care au obținut cetățenia română odată cu părinții, fiind minori, ia amploare, anunță 10TV.MD.

Dețin de ani buni certificat de naștere românesc, cod numeric personal și pașaport românesc, însă toate acestea, potrivit autorităților române, nu constituie dovada cetățeniei – dat fiind faptul că numele lor nu figurează în certificatul de cetățenie al părinților.

Toate necazurile au început în 2015. „Până în 2015, Legea cetățeniei a fost interpretată într-un fel, iar după aceea altfel. Articolul se referă la acordul părinților ca minorii să aibă și ei cetățenie romană”, a declarat președintele Acțiunii 2012, George Simion, pentru ziare.com.

Problema a apărut când la art. 11 al Legii cetățeniei s-a adăugat un alineat care în loc să ajute a încurcat și mai mult lucrurile, dând naștere interpretărilor.

Prin urmare, tinerii care au acum nevoie de reînnoirea actelor sunt pasați de la o instituție la alta. 



Drama cea mai mare o trăiesc moldovenii care locuiesc peste hotare, și-au perfecționat reședința în calitate de cetățean român, iar acum s-au pomenit că nu își mai pot prelungi valabilitatea actelor românești pentru că, de fapt, … nu au cetățenia română. Deși nu există cifre oficiale privind numărul cetățenilor aflați în această situație, președintele „Uniunii românilor din Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţa”, Gheorghe Viță, susține că ar fi vorba de circa 60 de mii de persoane care au rămas fără cetăţenia obţinută până la majorat, odată cu părinţii.

Basarabenii minori își pierd cetățenia română

România nu a găsit încă o soluție pentru moldovenii care nu își pot reînnoi actele românești și își „pierd” cetățenia dobândită în perioada în care erau minori. În cadrul unei conferințe de presă, susținută la Chișinău, împreună cu premierul Pavel Filip, Mihai Tudose a fost întrebat dacă autoritățile române au găsit vreo soluție la problema basarabenilor cu cetățenie română. Premierul român a fost foarte scurt în declarații la acest capitol, menționând doar că miniștrii de interne ai ambelor state, atât a Republicii Moldova, cât și a României, vor avea în curând o întâlnire și că „trebuie să găsească o soluție”.

Uniunea românilor din Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţa, în persoana preşedintelui organizaţiei, Gheorghe Viţă, a susţinut la 26 iulie o conferinţă de presă în care a atenţionat asupra problemei „pierderii cetăţeniei române de către persoanele care au dobândit-o odată cu părinţii, fiind minori”.

Făcând trimitere la datele Direcţiei Generale de Paşapoarte din România, Gheorghe Viţă a afirmat că în prezent sunt peste 60 de mii de persoane care au rămas fără cetăţenia obţinută până la majorat, odată cu părinţii.

Viţă a declarat că prin această decizie „se încalcă Convenţia ONU cu privire la protecţia dreptului copilului, Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, dreptul la cetăţenia europeană a copilului împreună cu părintele cetăţean european”. Sursa citată a anunţat că a expediat o scrisoare preşedintelui României, Klaus Iohannis, în care solicită ajutor la soluţionarea acestei probleme.

Totodată, acesta a prezentat şi copia unui răspuns la o petiţie adresată în acest sens pe numele Direcţiei Generale de Paşapoarte din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al României. Prezentându-se mai multe argumente bazate pe legislaţie, în răspunsul instituţiei de la Bucureşti se concluzionează că „transcrierea certificatului de naştere nu face dovada dobândirii calităţii de cetăţean român” şi „simpla dobândire a cetăţeniei române numai de către unul dintre părinţii minorului nu atrage implicit şi dobândirea cetăţeniei române de către copiii acestuia”.

Gheorghe Viţă a menţionat că organizaţia pe care o conduce va continua procesul de reglementare a situaţiei create, revendicând drepturile persoanelor care au pierdut cetăţenia română obţinută odată cu părinţii şi a spus că este susţinută în acest sens de Mişcarea Unionistă „Sfatul Ţării-2”. În acelaşi timp, Viţă a subliniat că Uniunea românilor din Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţa este gata să acorde asistenţă juridică gratuită cetăţenilor care vor să-şi apere în instanţă drepturile privind obţinerea cetăţeniei române.

Discuțiile continuă

Problema basarabenilor care își pierd cetățenia română se încearcă a fi rezolvată pe cale legală. Subiectul a fost adus în discuție în luna februarie în cadrul Parlamentului României, în principal, de basarabeanul Constantin Codreanu, deputat în Parlamentul României.

Pe lângă calitatea de deputat, în noul Parlament, Constantin Codreanu a reușit să obțină și funcția de președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, o pârghie importantă în discuțiile cu ceilalți oficiali ai statului român. De la bun început acesta și-a convins colegii săi din Comisie de necesitatea soluționării dramei în care s-au pomenit mii de cetățeni români care, peste noapte, se trezesc non-cetățeni ai statului român.

La 24 iulie curent, deputatul PMP, Constantin Codreanu, Președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, i-a adresat o scrisoare Prim-ministrului României, Mihai Tudose, cerând adoptarea unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991, care să rezolve problema zecilor de mii de tineri cetățeni români care sunt tratați abuziv drept „non-cetățeni” de către reprezentanții unor autorități române.

Citiți în continuare pe 10TV.md

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus