Politică

Anatol Ţăranu: Concilierea începe de la adevăr

CRONOS: Dle Ţăranu, aţi dormit în noaptea de 19 spre 20 iunie?
A. Ţ.: Am dormit şi foarte liniştit chiar… Ştiam că o să câştige Chirtoacă, şi nu doar pentru că am crezut în capacitatea de mobilizare a moldovenilor. Era absolut evident – în special, în turul doi – că Dorin Chirtoacă dispune de un potenţial incomparabil mai mare decât Igor Dodon. M-a mirat, totuşi, scorul atât de strâns. Credeam că decalajul va fi mai mare în favoarea lui Chirtoacă.

CRONOS: Şi acest scor le serveşte comuniştilor drept pretext să conteste rezultatul scrutinului, să ceară alegeri repetate – să tulbure apele, de fapt.
A. Ţ.: Pentru comunişti, a pune la îndoială victoria lui Dorin Chirtoacă este singura modalitate de a se justifica pentru că au ratat Chişinăul. Comuniştii se găsesc într-o situaţie foarte complicată şi, dacă nu vor găsi nişte procedee ca să-şi menţină influenţa în zona lor electorală tradiţională, cred că vom asista la desprinderi masive din segmentul comunist. Şi o să vedeţi că, într-un viitor relativ previzibil, se va începe procesul de descompunere a PCRM.

CRONOS: Dar noi vorbim de ani buni de această descompunere, iar când ne trezim a doua zi după vot, ne întrebăm de unde atâţia comunişti…
A. Ţ.: Nu e adevărat. Trendul negativ al PCRM s-a văzut şi în aceste alegeri. Ei sunt în scădere continuă – fie şi mai lentă decât ne-am dori, poate – şi se menţin doar datorită gradului înalt de incoerenţă identitară a moldovenilor. Se întâmplă astfel din cauza politicilor absolut infantile promovate în această zonă de către guvernare. Sigur, există şi responsabilitatea intelectualităţii naţionale. Dar ar fi o mare nedreptate să pui doar în cârca intelectualităţii responsabilitatea pentru incoerenţa identitară. E nevoie şi de politici de stat.

CRONOS: Care ar fi lecţia principală pe care ar trebui să o însuşească Alianţa pentru Integrare Europeană din aceste alegeri?
A. Ţ.: Lecţia e simplă: imediat cum AIE a dat dovadă de coeziune şi unitate „la vârf”, a venit şi rezultatul. Chirtoacă nu avea să câştige, dacă electoratul n-ar fi simţit că „la ai noştri le-a venit mintea la cap”. Unde s-a mai văzut ca rata de participare în turul doi să fie mai mare decât în turul întâi?! De regulă e invers. Am putea să le mulţumim şi comuniştilor totodată – marşurile sociale, organizate de ei, au avut deseori un efect invers, pe care comuniştii nu l-au luat în calcul. A fost un semnal foarte clar dat taberei democratice: dacă nu întreprindem ceva, ăştia vin peste noi şi o să ni se urce în cap.

CRONOS: Din păcate, se pare că, imediat după victoria foarte relativă din 19 iunie, la „ai noştri” li s-a şi dus mintea din cap şi am revenit şi mai avan la hărţuielile la care am tot asistat în aceşti aproape doi ani…
A. Ţ.: Alianţa, astăzi, este un organism compus din două entităţi – PLDM şi o altă minialianţă, dacă vreţi, PD-PL. În politică se mai întâmplă aşa ceva şi nu trebuie să le pretindem liderilor democraţi iubire necondiţionată. Căci politica nu se măsoară preponderent prin noţiuni ce ţin de morală, dragoste sau ură. În politică primează interesul. Cu o mică precizare – politicienii adevăraţi sunt capabili să ajusteze interesul egocentric al partidului cu interesul major naţional. Atunci când acest lucru se întâmplă, există o politică făcută în interesul comunităţii. Atunci, însă, când politicienii permit ca egocentrismul să domine asupra interesului major, poporul se răscoală.

CRONOS: Care dintre aceste trei formaţiuni reuşeşte într-o mai mare măsură să echilibreze interesul egocentric cu cel naţional? Şi mai putem vorbi de un asemenea echilibru, în contextul „războiului” PD-PLDM?
A. Ţ.: Deocamdată, nimeni nu reuşeşte prea bine, dovadă şi acest „război”. Din lipsă de experienţă, Filat s-a poziţionat ca un lider autoritar şi, poate că involuntar, i-a făcut pe ceilalţi doi să se solidarizeze faţă de el. În plus, PLDM este liderul AIE, în sensul rezultatului electoral. Problema cea mare, cu care se confruntă în prezent AIE, este cum acest lucru se va capitaliza la nivel local. Că aici intervine Diavolul… Filat pledează pentru principiul mâinii întâi: eu am luat cele mai multe mandate, eu primul aleg, iar voi luaţi ce rămâne. Acest principiu este perfect politic, dar nu şi singurul valabil. Dacă, în democraţiile mature, o jumătate de mandat în plus îţi dă mână liberă să guvernezi, la noi lucrurile stau un pic altfel – dovadă şi faptul că, după alegerile parlamentare, Filat a cedat, demonstrându-şi astfel capacitatea de a vedea scopul final în detrimentul scopului de moment. A procedat la fel şi atunci când s-a creat AIE, şi atunci când l-a retras pe Bodiu – şi nu mai contează că a făcut-o din interes calculat. Pericolul e că PLDM începuse să transpună modelul comunist într-un partid democratic – o verticală a puterii, un lider impenetrabil care-şi dictează voinţa -, dar s-a văzut că un asemenea model, care poate avea eficienţă electorală, este totuşi străin pentru un partid care se vrea democratic. Punctul culminant l-a constituit plecarea lui Tănase şi, mai puţin, a lui Godea, chiar dacă ultima a avut un efect mai răsunător.

CRONOS: Prin ce anume s-au deosebit aceste două „divorţuri”?
A. Ţ.: Plecarea lui Alexandru Tănase, pe lângă faptul că a fost una civilizată şi a păstrat aparenţele corectitudinii politice, a fost cumva şi previzibilă – el întotdeauna a făcut un soi de frondă în partid şi Filat era obişnuit cu asta. Godea, însă, i-a cântat osanale lui Filat până în ultimul moment şi asta îl poziţionează incomparabil mai prost în raport cu Tănase. Aş zice că, politic, Godea a fost o pietricică într-un mozaic, iar Tănase a fost un tablou aparte… Reacţia lui Filat a fost exemplară. El şi-a stăpânit ambiţia, l-a retras pe Bodiu şi asta încă o dată demonstrează că, în pofida tuturor neajunsurilor pe care le are, este un politician capabil să crească până la nivelul unui lider naţional. Potrivit definiţiei lui Churchill, un om de stat este acela care se gândeşte la viitorul naţiunii, iar un politician se gândeşte strict la rezultatul alegerilor. Noi, azi, avem politicieni excelenţi, care obţin rezultate electorale excelente, dar avem un mare deficit de oameni de stat cu statut de lider naţional.

CRONOS: Şi Dorin Chirtoacă? A şi fost lansată ideea că Mihai Ghimpu ar trebui să se retragă din fruntea PL în favoarea proaspătului primar…
A. Ţ.: Chirtoacă întruneşte multe calităţi necesare unui lider naţional, însă aparţine unui partid politic „de dreapta”. Iar, în condiţiile RM, capacitatea unui asemenea partid de a capta electoratul de stânga este limitată. De aceea, eu cred că, în următorii ani, în Moldova un lider naţional, cel mai probabil, se va forma pe segmentul centrului politic, mai curând pe centru-dreapta.

CRONOS: Pe parcursul campaniei, am îndemnat cu toţii, inclusiv presa, „salvaţi Chişinăul ca să salvăm Moldova”. S-a produs această salvare?
A. Ţ.: Sigur că da! A fost un apel absolut pertinent, la locul său şi cred că TIMPUL, chiar dacă s-a expus puţin, a făcut un lucru extrem de important în această privinţă. A fost părtinitor – dar părtinitor în favoarea democraţiei. Deci, a fost o părtinire asumată şi total justificată. Nu am decât să vă felicit. Şi să ştiţi că principalul rezultat al acestor alegeri nu e numai victoria lui Chirtoacă şi a democraţiei, ci şi faptul că ruşilor de aici li s-a arătat că, atâta timp cât se consolidează împotriva moldovenilor, politic ei sunt perdanţi. Singura şansă pentru ei de a veni la guvernare, de a fi în rând cu lumea, e să se alieze cu moldovenii. Vom supravieţui ca stat doar dacă reuşim să creăm o naţiune civică de tip european. Toţi trebuie să fie cetăţeni moldoveni, păstrându-şi apartenenţa etnoculturală. Apartenenţa civică ne oferă drepturi şi responsabilităţi. Însă, de ani buni deja, cetăţenii rusolingvi din această ţară au drepturi şi refuză cu încăpăţânare să ducă povara responsabilităţilor.

CRONOS: Credeţi că e posibil, atâta timp cât mai apar fenomene gen Frontul Salvării Naţionale, creat pe filiera „patrioţilor Moldovei”?
A. Ţ.: Unor asemenea fenomene trebuie să le ripostăm şi să fim, totodată, conştienţi de faptul că sunt nişte marginali, folosiţi pe post de idioţi utili de liderii şovini şi proimperiali. Anume aceşti lideri personifică un segment etnic şi lingvistic care ne urăsc pe noi, românii-moldoveni, pentru faptul că, la sfârşitul anilor ’80, ne-am permis să ne ridicăm din genunchi. Nu vreau să mă întorc la lozincile acelor vremuri, dar situaţia s-a păstrat. Când, într-un magazin, vânzătoarea nu înţelege cuvinte româneşti elementare, mă conving că există o elită colonială care continuă să-şi păstreze privilegiile, iar noi rămânem aborigeni fără drepturi. În plus, suntem permanent manipulaţi, şi asta e pentru că niciodată, în aceşti 20 de ani de independenţă, nu am avut o guvernare naţională în deplinul sens al cuvântului. Şi totuşi, ştiţi la ce visez? Să pot odată vota cu inima împăcată un etnic rus la Primăria Chişinău, aşa cum l-au ales letonii pe un Uşakov la funcţia de primar al oraşului Riga, pentru că vorbeşte letona şi s-a integrat perfect în societatea letonă. Visez să dispară românofobia şi ca orice cetăţean al RM să ţină mai întâi la această ţară şi abia apoi la patria sa istorică. Dar, deocamdată, doar visez…

CRONOS: La ce să ne aşteptăm în toamnă? Referendum, noi alegeri?
A. Ţ.: Nu sunt oracol şi nici o caracatiţă Paul nu am acasă… Tabloul care se conturează pe moment ne arată o stare de şoc în tabăra comunistă. După ce vor ieşi din ea, se vor aşeza să calculeze ce o să obţină din eventualele alegeri anticipate. Aşa cum ultimele patru scrutine au arătat o scădere a lor constantă, cred că vor căuta o soluţie care să le permită să iasă cât mai puţin şifonaţi din situaţia creată. După mine, probabilitatea alegerilor parlamentare anticipate a scăzut, cea a alegerii preşedintelui a crescut. Misiunea AIE e să găsească o soluţie ce ar fi acceptată şi de comunişti. Ar putea fi amendarea solidară a Constituţiei şi revenirea la alegerea preşedintelui prin vot direct.

CRONOS: Şi comuniştii vor lansa un nou Voronin – Oleg? Se zvoneşte că Voronin-tatăl vrea să-i lase formaţiunea roşie ca moştenire fiului său…
A. Ţ.: Nu cred în varianta cu moştenirea. Oleg nu e politician, ci un escroc banal. La mitinguri şi marşuri sociale l-au scos pentru a le dezbate pofta propriilor simpatizanţi de a pune întrebări incomode. Odată scos la miting, el devine membru al haitei – un sentiment de bază pe care se ţine PCRM.

CRONOS: De ce, în aproape doi ani de guvernare democratică, nu s-a ajuns la un proces judiciar serios în privinţa lui Oleg, doar mici hărţuieli?
A. Ţ.: Am o singură explicaţie: nu totul e curat nici la nivelul actualei guvernări şi crearea unor precedente periculoase reprezintă un risc. Azi ai creat un precedent, iar mâine nimereşti tu însuţi sub el… Complexul lui Robespiere – care, după ce a decapitat toată revoluţia franceză, a ajuns el însuşi pe eşafod – nu este caracteristic pentru clasa politică moldovenească.

CRONOS: Aţi vorbit mai devreme de identitate. În ce măsură spaţiul informaţional rusesc, dar şi alte hibe, ne marchează şi ne ţin pe loc?
A. Ţ.: Nu avem un singur centru de atracţie – în schimb, ne dezmembrăm între câteva centre gravitaţionale. Cine suntem noi? Un stat moldovenesc autentic? Ori al doilea stat românesc? Dacă suntem un stat moldovenesc autentic – cu cultura sa distinctă de cea românească -, atunci în ce constă esenţa ei? Când Voronin merge să depună flori la bustul lui Eminescu – cel care i-a dat limbii noastre forma ei literară şi al cărui crez a fost „Suntem români şi punctum!” -, el, de fapt, recunoaşte că suntem români. Interesul politic meschin însă îl determină să facă sluj tradiţiei românofobe imperiale.

CRONOS: Şi Dodon, acum două săptămâni, spunea că Eminescu este poetul care în modul cel mai veridic a redat esenţa noastră naţională…
A. Ţ.: Dodon în general e un fariseu care, având un discurs politic total antiromânesc, îşi trimite copiii să înveţe într-un liceu românesc prin excelenţă. Astfel, le dedublează personalitatea şi conştiinţa. Căci, în fiecare zi, ei vin la lecţii unde învăţătoarea le spune că vorbesc limba română, iar acasă tăticul le spune altceva. Iar dacă admitem că, totuşi, acasă Dodon nu e antiromân, el este antiromân la televizor. Chişinăul a avut doar de câştigat când l-a invalidat pe un tip cu o asemenea mentalitate la postul de primar.

CRONOS: Dar nu credeţi că jumătate din Moldova trăieşte dedublată?
A. Ţ.: Aşa este şi, atâta timp cât vom perpetua această dedublare, să nu visăm nici la salarii mari, nici la creşteri economice. Nu poţi să construieşti o ţară prosperă având o societate bolnavă. Amintiţi-vă ce spunea Bulgakov în „Inimă de câine” – dezastrul este, înainte de toate, în minţile noastre…

CRONOS: Vă imaginaţi la Chişinău un Parlament compus şi din deputaţi transnistreni, aşa cum se presupune că ar fi convenit Putin şi Merkel?
A. Ţ.: Eu nu mă tem de federalizare, e o formă de organizare statală decentă. Problema e că, astăzi, diferendul transnistrean nu poate fi soluţionat prin federalizare, pentru că ar însemna că, de facto, nu Transnistria, ci Moscova devine parte a federaţiei moldoveneşti. Cât timp regimul de la Tiraspol va fi subordonat Molscovei, federalizarea se va face cu Rusia, nu cu Transnistria. Sarcina diplomaţiei noastre e să explice şi să convingă cât mai mulţi aliaţi de acest lucru. Angela Merkel judecă după criterii germane, e şi de înţeles. Dar aici nu poate să funcţioneze pe model german – este Moscova la mijloc.

CRONOS: Ce credeţi despre acţiunea „Anul 1812”, transformată recent în mişcare civică? Ar putea fi ea un catalizator pentru asumarea istoriei şi, de ce nu, chiar o soluţie pentru problemele identitare?
A. Ţ.: Este o idee perfectă şi trebuie susţinută din răsputeri. Este la fel de important ca această acţiune să nu aibă tentă antirusească – ideal ar fi ca la Mişcare să adere şi reprezentanţi ai minorităţilor naţionale. Istoria trebuie să ne unească, nu să ne despartă şi anul 1812 este un asemenea eveniment, care trebuie privit însă din perspectiva intereselor RM, nu ale altor state. Ştiinţa istoriei se deosebeşte de ştiinţele precise – ea tratează istoria de pe anumite poziţii. Un exemplu pe care li-l dau frecvent studenţilor mei, mai ales celor rusolingvi, este cel al generalului Suvorov. Pentru ruşi, Suvorov este geniul lor militar şi e normal ca ei să-l venereze. Pentru polonezi Suvorov e călăul revoluţiei din 1763, când a stat în fruntea oştirilor care au masacrat insurgenţii polonezi. Şi atunci, care e adevărul istoric în cazul ruşilor şi polonezilor?.. Acest exemplu – care arată că la capitolul tratării adevărului istoric rezultatul poate fi paradoxal diferit – e perfect valabil şi pentru basarabeni. Cum puteţi să ne cereţi să tratăm istoria din punctul de vedere al Federaţiei Ruse?!

CRONOS: „Piatra lui Ghimpu” nu ne-a unificat, totuşi, dimpotrivă…
A.Ţ.:  Aşa e societatea, astăzi. Dar sunt convins că „piatra lui Ghimpu” va sta la temelia viitoarei noastre concilieri. Orice conciliere începe de la adevăr.

Despre Anatol Ţăranu…neformal

Politologul vs. politicianul
În politologie sunt autodidact, dar, pe lângă lecturile multiple pe care le-am făcut, am şi experienţă politică. Mă simt avantajat, cunoscând procesul nu doar din cărţi, ci şi din practică. În adâncul sufletului, regret că n-am devenit un istoric veritabil – m-a tentat întotdeauna investigaţia istorică -, dar asta ar fi însemnat muncă permanentă în arhive, lucru incompatibil cu viaţa politică de durată. Acum, trebuie să recunosc că-mi este dor şi de politica activă – sunt ca un pianist care s-a transformat în critic muzical dar care, ascultând o partitură la radio, se pomeneşte că-i fug degetele, de parcă ar cânta la clape.

Diplomatul
A fi ambasador moldovean la Moscova e mult mai mult decât a fi ambasador oriunde în altă parte. Dacă eşti un ambasador adevărat, desigur… Înseamnă să-ţi sacrifici, zi cu zi, propria carieră în favoarea intereselor ţării tale. Eu am avut şi fericirea, şi nefericirea de a trăi această experienţă. Eram ambasador şi, concomitent, conducător al delegaţiei RM la tratativele cu Federaţia Rusă pentru retragerea trupelor ruseşti din Transnistria. Eram atât de „iubit” încât, imediat după venirea agrarienilor la putere, în 1994, am depus cerere de demisie. A fost forma mea de protest, deşi decizia de a fi demis deja exista.

Libertatea
Cel mai neplăcută perioadă din viaţa mea a fost anul când am fost consilier cu misiuni speciale al preşedintelui Lucinschi. Eram legat de birou, de telefonul direct cu preşedintele. El putea să mă sune de patru-cinci ori pe zi, dar putea să nu mă sune o lună întreagă. De pe atunci în mod deosebit apreciez libertatea şi de aceea, când am plecat de la Preşedinţie, eram fericit, chiar dacă în realitate „am fost plecat”. Am părăsit biroul cu sufletul împăcat şi cu promisiunea că niciodată în viaţă nu voi mai accepta o astfel de funcţie.

Familia
Soţia mea, Ludmila Lazăr, este doctor în istorie şi lucrează la ULIM. Suntem transnistreni ambii… Feciorul mai mare, Teodor, termină Facultatea de Drept, iar cei doi gemeni, Cristian şi Gabriela, sunt elevi în clasa a noua la liceu. Îmi ador familia, cu toate că mă chinui cu mezinii ca să-i deprind cu lectura serioasă şi chiar dacă sunt aproape sigur că în acest moment, eu fiind lipsă, ei stau pe computer. Aşa sunt timpurile, tehnologiile şi… generaţia. Eu – din fericire sau din păcate – rămân pasionat de cărţile tipărite. Deşi nici eu nu-mi mai imaginez viaţa fără computer – ziare „vii” nu am văzut de mult…

Anatol Golea, jurnalist, director TV 7

În R. Moldova oricine se poate autoproclama „politolog”: profesori, studenţi, şomeri şi chiar foşti specialişti în construcţie. Majoritatea dintre ei fac partizanat politic, pentru ca mai târziu să se regăsească în listele de consilieri sau deputaţi ale anumitor partide. În acest sens, Anatol Ţăranu e o excepţie fericită, o „găselniţă” pentru ziarişti. Domnia Sa nu se dă niciodată drept „independent” care analizează „la rece” şi care, chipurile, nu vrea să influenţeze mersul lucrurilor. Dimpotrivă, el recunoaşte din start că nu poate fi „imparţial”, pentru că e de partea R. Moldova, a Interesului Naţional, a Adevărului şi a Bunului-Simţ. Pentru că, mereu, vrea binele acestui popor. De aceea, nu doar comentează, ci dă şi sfaturi, nu doar constată faptele, ci încearcă să influenţeze derularea anumitor evenimente – bineînţeles, de pe principiile enunţate mai sus… De când îl cunosc – de 20 de ani buni – a rămas clar ataşat acestor valori, indiferent de genul ocupaţiilor sale: deputat în primul Parlament, ambasador la Moscova, savant şi cercetător, politician, director al Centrului „Politicon”. Aş regreta dacă Anatol Ţăranu ar reveni în politică. Pentru că nu sunt sigur că, astăzi, în politica noastră există loc pentru oameni oneşti şi cinstiţi ca el. Iar societatea civilă (şi societatea, în genere) ar avea de pierdut.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *