Timpul.md

Externe 19 Iunie 2019 | 00:03

Angela Merkel: „Uniunea Europeaă NU VA RIDICA sancțiunile contra Rusiei până la revenirea Crimeei în Ucraina”

Uniunea Europeană nu va ridica sancțiunile împotriva Federației Ruse până la revenirea Crimeei în componența Ucrainei, a declarat Angela Merkel. În același timp, cancelarul german menţionează că statele membre ale UE ar trebui să dea dovadă de unitate în ceea ce privește extinderea sancțiunilor impuse Rusiei în legătură cu războiul din Donbas. Declaraţiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă, susţinută la Berlin alături de președintele Ucrainei Volodimir Zelenski. 

Merkel a mai spus că a discutat cu Zelenski despre problema restabilirii suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei. Totodată, ea a amintit că, deşi „s-au făcut progrese recente” în ceea ce privește Donbasul, pentru moment, nu este vorba despre consolidarea sancțiunilor impuse Federaţiei Ruse, ci despre extinderea acestora. „Credem că Consiliul UE ar trebui să realizeze unitatea și să o accepte în unanimitate”, a precizat Merkel.

În acelaşi timp, cancelarul german a salutat inițiativele lui Volodimir Zelenski în scopul îmbunătățirii situației umanitare în regiunile Donetsk și Lugansk, precum și pentru punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk. Merkel a dat asigurări că Germania sprijină Ucraina în ceea ce privește restabilirea integrității teritoriale.

Sursa: www.unian.net

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus