Timpul.md

Actualitate 27 Octombrie 2021 | 13:38

ANI va verifica, în premieră, declarațiiile de avere ale conducerii BNM

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) anunță că va verifica, în premieră, declarațiile de avere și interese personale pentru 2020 ale guvernatorului, prim-viceguvernatorului și viceguvernatorului Băncii Naționale a Moldovei, scrie anticorupție.md .

Un comunicat al Autorității subliniază, că vor fi supuse verificărilor declarațiile depuse de membrii Consiliului de Supraveghere și ai Comitetului executiv al Băncii Naționale a Moldovei, precum și cele completate de șefii și adjuncții de subdiviziuni din cadrul acestei entități.

În acest sens, prin sistemul e- Integritate au fost repartizate spre verificare peste 40 de declarații de avere și interese personale. Verificarea acestei categorii de subiecți se efectua pentru prima dată în activitatea ANI.

Dacă inspectorii de integritate vor descoperi bănuieli rezonabile de încălcare a legislației, semnalează sursa citată, vor fi inițiate proceduri de control pe toate regimurile juridice conexe ANI sau cauze contravenționale. Acțiunea are loc în contextul ordinului emis în aprilie 2021 de președintele ANI, după ce s-a încheiat perioada de depunere a declarațiilor de avere și interese personale.

Potrivit documentului, au fost identificați mai mulți demnitari și funcționari de rang înalt din circa 40 de categorii de subiecți ai declarării în privința cărora s-a dispus controlul obligatoriu, din oficiu, al declarațiilor anuale de avere și interese personale depuse pentru 2020 de către subiecții de interes public.

Octavian Armașu a fost numit în funcția de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei pe 28 noiembrie 2019, la propunerea fostului președinte al Parlamentului, Andrian Candu. Familia Armașu deține peste 140 de terenuri agricole, o parte dintre care au fost procurate în 2017 contra sumei de circa 116.000 de lei, trei apartamente, două vile și două garaje.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus