Timpul.md

Editorial 3 Ianuarie 2018 | 06:06

Anul cultural

Anul 2017 a fost unul favorabil din punct de vedere cultural. A fost mai degrabă lipsit de sprijinul financiar necesar, dar cum-necum s-au desfășurat tot felul de festivaluri, expoziții, lansări de carte. 

Au avut loc, în decursul acestui an, și câteva aniversări, de care trebuie să ținem cont, și anume bicentenarul Mihail Kogălniceanu și centenarul Alexie Mateevici. Evenimente ce ar trebui să ne țină în alertă față de tematica anului care vine.
Suntem, cum s-ar spune, la o aruncătură de băț de Centenarul Unirii. Și ne așteptăm la provocări (în primul rând, din partea celui ce a fost ales de unii concetățeni în scaunul de președinte al statului din care facem parte), dar și la multe momente festive din partea instituțiilor culturale, care au fost și vor rămâne apărătoare ale identității noastre.
Ar fi momentul ideal pentru câteva evenimente de amploare. (În ceea ce mă privește, cel mai mult mi-aș dori să văd aici o expoziție a pictorului Silviu Oravitzan.) Dar, sunt sigură, că ne vom ciocni de o mare problemă.
Dacă de obicei festivalurile mari de la noi sunt în mare parte finanțate de România, presupun că în 2018 acest lucru nu va fi posibil cu ușurință. Pentru că nu cred că România vrea să se aleagă cu oale sparte în cap de moldoveniști și fals-declarați stataliști.
Aștept cu nerăbdare să văd care din instituțiile Republicii Moldova, cu posibilitatea să sprijine financiar astfel de evenimente, vor demonstra conștiință identitară și bună cunoaștere a istoriei noastre adevărate.
Mai mult de atât, ce să spun? Urez la mulți ani tuturor oamenilor de cultură, care au muncit, ani la rând, pentru o definire clară și identitară a poporului nostru, felicit autorii care au editat și vor edita cărți de-a lungul anilor, aștept cu emoție anul care vine, cu încredere și speranță.
Fiindcă cum altfel să așteptăm un an nou, mai ales câtă vreme politica dezamăgește fără oprire, dacă nu cu încredere în capacitățile culturale ale atâtor oameni deosebiți. Și, desigur, pe această cale, urez la mulți ani și tuturor celor care prețuiesc cultura, de la simplul cetățean al acestei țări la cei care susțin și încurajează orice manifestare, fie și prin simpla prezență.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus