Timpul.md

Actualitate 27 Iunie 2018 | 11:59

Apelul veteranilor organelor interne și a războiului de pe Nistru pentru protestatari

Veteranii organelor de interne și ai războiului de la Nistru din 1992 îndeamnă oamenii care participă la proteste să dea dovadă de cultură și să manifeste respect față de oamenii legii care asigură securitatea și ordinea publică în timpul evenimentelor stradale. Miercuri, 27 iunie, la o conferință de presă la IPN, Constantin Busuioc, vicepreședinte al Organizației Obștești a Veteranilor și Pensionarilor Ministerului Afacerilor Interne, a dat citire unui apel în care a chemat protestatarii să nu provoace la acțiuni violente polițiștii care sunt la datorie.

Constantin Busuioc a spus că evenimentele din ultimele zile din Chișinău nu îi poate lăsa indiferenți pe cei care au luptat pentru independența și suveranitatea Republicii Moldova. Potrivit lui, poliția este la datorie și are obligația să protejeze proprietățile statului și ale cetățenilor, indiferent de viziunile lor politice. „Din propria experiență, cunoaștem că de la independentă încoace această societate s-a ciocnit cu multe provocări și numai datorită polițiștilor au fost soluționate”, a spus Constantin Busuioc, citând din apel.

În apel se mai spune că în timpul protestelor care au avut loc până acum au fost înregistrate mai multe situații când oamenii legii au fost înjurați. Totodată, au fost și tentative de aplicare a forței fizice față de polițiști. Veteranii condamnă aceste acțiuni și spun că, dacă va fi nevoie, își rezervă dreptul să iasă să susțină polițiștii la asigurarea securității și ordinii publice. „Suntem alături de colegii care își îndeplinesc cu cinste obligațiunile de serviciu”, a spus Constantin Busuioc.

Un apel a fost făcut și către veteranii care participă la acțiunile de protest: să fie un exemplu pentru noua generație, să nu permită ca oamenii din stradă în înjure forțele de ordine care își fac datoria, să nu aplice violența față de aceștia. Oamenii sunt îndemnați să protesteze pașnic și să nu uite că legea este una pentru toți.

Sursa: ipn.md

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus