Timpul.md

Economie 19 Ianuarie 2021 | 01:14

Aproape 30% din exporturile R. Moldova merg spre România, doar 8.7% spre Rusia iar spre Italia - 8.6%

Biroul Naţional de Statistică informează, că exporturile de mărfuri realizate în luna noiembrie 2020 s-au cifrat la 262,0 milioane dolari SUA, cu 5,1% mai mult față de luna octombrie 2020 și cu 1,7% mai puțin comparativ cu luna noiembrie 2019.

Exporturile de mărfuri destinate țărilor Uniunii Europene (UE–27) în ianuarie-noiembrie 2020 au totalizat 1520,5 milioane dolari SUA (cu 7,1% mai puțin, comparativ cu ianuarie-noiembrie 2019), deținând o pondere de 67,1% în total exporturi.

Exporturile de mărfuri destinate țărilor CSI în ianuarie-noiembrie 2020 au avut o valoare de 340,0 milioane dolari SUA (cu 15,9% mai puțin, față de ianuarie-noiembrie 2019), care echivalează cu o cotă de 15,0% în total exporturi.

În ianuarie-noiembrie 2020 principalele țări de destinație a exporturilor de mărfuri au fost: România (28,4% din total exporturi), Germania (9,2%), Federația Rusă (8,7%), Italia (8,6%), Turcia (6,6%), Polonia (4,4%), Republica Cehă (3,3%), Belarus (2,7%), Ucraina (2,6%), Elveția (2,4%), Bulgaria (2,4%), Olanda (2,3%), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (1,7%), Spania (1,3%), Franța (1,2%), Grecia (1,1%).

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus