Timpul.md

Actualitate 12 Decembrie 2018 | 17:50

Țara preferată de români pentru joburi majorează salariul minim cu 22%. La cât ajunge de la 1 ianuarie

Spania, a patra economie a zonei euro, va majora cu 22% salariul minim lunar, la 900 de euro, a anunţat miercuri premierul Pedro Sanchez, transmite Reuters.

Majorarea, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2019, a fost acceptată împreună cu partidul Podemos (stânga radicală), ca parte a eforturilor premierului socialist de a obţine suficient sprijin pentru adoptarea în Parlament a proiectului de buget pe 2019, potrivit Agerpres.

Guvernul de la Madrid ar urma să aprobe prin decret această creştere într-o şedinţă excepţională, în data de 21 decembrie, la Barcelona. Reuniunea va trimite un semnal că Executivul vrea să sprijine 'prosperitatea pentru toate teritoriile'", a afirmat Sanchez.

În octombrie, Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE), care guvernează fără o majoritate şi are nevoie de sprijinul unor formaţiuni parlamentare mai mici pentru a trece proiectele legislative, a ajuns la un acord bugetar cu partidul anti-austeritate Podemos.

Acordul cu Podemos, care include majorarea salariului minim, creşteri de taxe şi o reformă a pieţei chiriilor şi este aşteptat să obţină şi susţinerea altor partide, înlătură acum în mare parte acest risc.

Spania ar urma să înregistreze o creştere economică de 2,6% în 2018 şi de 2,3% în 2019, peste media din UE.

Economia spaniolă a intrat în cel de-al cincilea an de expansiune, rezistând şocurilor externe şi turbulenţelor politice, determinând cele trei mari agenţii de evaluare financiară să îmbunătăţească ratingul suveran în ultimele luni.
 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus