Timpul.md

Moldova 14 Iunie 2020 | 00:01

ARHIVELE NU ARD / Deputatul socialist Grigore Novac s-a căsătorit „FICTIV” pentru a obține un TEREN GRATUIT

Anul trecut deschide.md a aflat că un ales al poporului a recurs la șmecherii pentru a pune mână pe un teren public. Este vorba despre deputatul Grigore Novac care și-a înregistrat căsătoria cu o fostă comsomolistă, primind pamânt gratuit în aceeași zi cu Radvan și Odnostalco.

Informațiile cu privire la faptul că Grigore Novac a primit un teren după ce și-a înregistrat căsnicia ne-au fost confirmate de Primăria localității. Potrivit instituţiei, lotul i-a fost dat în baza articolului 11 din Codul Funciar care prevede că: Autoritățile publice locale atribuie familiilor nou-formate sectoare de teren din rezerva intravilanului până la epuizarea acesteia pentru construcţia caselor de locuit, anexelor gospodăreşti şi grădini: în oraşe - de la 0,04 până la 0,07 hectare, în localităţi rurale - până la 0,12 hectare.



 
Consiliul comunal Stăuceni a admis cererea „familiei nou-formate” într-o zi cu cea a lui Odnostalco și Radvan, pe 29 aprilie 2011.
În document nu se spune nimic de „aleasa” deputatului, dar, potrivit surselor deschide.md, ar fi vorba de actuala jurnalista a postului de televiziune TV7, Olesea Zavarscaia, care pe timpuri făcea parte din aripa tânără a PCRM.

40 de ari CADOU pentru „sărăcuțul socialist”

Terenul primit de Novac figurează în declarația cu privire la venit și proprietate, publicată pe pagina web a Parlamentului. Lotul are o suprafața de 0,039 ha şi este evaluat la circa 80 mii lei.



Contactat telefonic de reporterul deschide.md, Olesea Zavarscaia a spus că nu dorește să comenteze viața personală, iar dacă noi avem întrebări la acest subiect, să le adresăm lui Grigore Novac.

Acelaşi răspuns l-am primit şi din partea deputatului care ne-a declarat că nu dorește să comenteze această situație și asta pentru că „viața privată nu trebuie amestecată cu activitatea politică”.

„Nu vreau să comentez nimic la subiectul vieții private. Familia este un lucru sfânt și nu este corect ca cineva să se amestice în ea”, a spus el.

NOVAC LIPSIT DE DREPTURI PĂRINTEȘTI

O fi lucru sfânt, cum spune deputatul, doar că dintr-o hotărâre a Judecătoriei Căușeni din 23 noiembrie 2011 aflăm că un oarecare Grigore Novac, născut la 6 februarie 1983 în satul Sălcuța, raionul Căușeni (la fel ca și deputatul socialist), a fost lipsit de drepturi părintești, pentru că se eschiva cu rea-voință de la obligațiile sale de tată și manifesta o indiferență totală față de copil.

 


deschide.md

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus