Articol de Pulitzer: Părinţii care şi-au omorât din greşeală copiii, uitându-i în maşină.

Gene Weingarten e jurnalistul de la Washington Post care a luat premiul Pulitzer pentru cel mai bun reportaj. A reuşit să spună o poveste ce te bântuie cu forţa unui roman rusesc, care, prin nu se ştie ce întorsătură a sorţii, a reuşit să se întrupeze cu personaje şi fapte în viaţa reală. Părinţi, care şi-au dorit cu disperare un copil, îl uită într-o zi înăbuşitoare de vară, când pare că toate problemele lumii s-au revărsat asupra lor, în maşină. Iar copilul moare.

"Un accident terifiant. Dar este oare o crimă?"

Acest scenariu are loc în SUA de vreo 15-25 de ori pe an. În ultimii 10 ani i s-a întâmplat unui dentist. Unui funcţionar de poştă. Unui asistent social. Unui ofiţer de poliţie. Unui contabil. Unui soldat. Unui electrician. Unei asistente. Unui profesor de facultate şi unui bucătar care face pizza. Unui pediatru şi unui cercetător de top. În multe dintre cazuri, părinţii şi-au îngrijit impecabil copiii, până în ziua fatală. Unul dintre cei care şi-au uitat copilul în maşină şi l-a dorit cu atâta disperare încât, neputând avea copii, s-a dus până în Rusia cu soţia lui şi l-a luat dintr-un orfelinat de acolo.

Scenariul e asemănător în multe dintre cazuri, scrie Gene Weingarten: părinţii îşi pun copilul în scaunul pentru bebeluşi de pe bancheta din spate şi merg spre creşă sau spre babysitter ca să îl lase acolo. Le sună telefonul şi cineva le cere să rezolve o chestiune urgentă sau sunt cu mintea la ziua grea care îi aşteaptă. Uită să îşi lase copilul la creşă şi se duc la serviciu. Copilul e pe bancheta din spate şi nu face niciun zgomot. Părintele coboară, încuie, se duce la birou, iar copilul moare din cauza hipertermiei. 
Li se întâmplă părinţilor foarte stresaţi

Gene Weingarten descrie cazul unui director de business care, în timp ce era în birou, a auzit alarma maşinii. A închis-o. De trei ori a sunat alarma şi de trei ori a oprit-o, iar copilul a murit înăuntru. Experţii citaţi de ziaristul american spun că asta li se poate întâmpla părinţilor foarte stresaţi. Că memoria le joacă o festă, ei cred că şi-au lăsat copilul în siguranţă la creşă. Că nu uită în momentul ăla să-l iubească, uită pur şi simplu.

"Fetiţa şi-a smuls tot părul din cap înainte să moară"

Weingarten povesteşte cum Lyn Balfour, o femeie care a fost soldat în armata SUA, a avut o zi grea. Cu o noapte înainte nu prea dormise, pentru că avusese grijă de copilul unei prietene, care a trebuit să se ducă de urgenţă cu câinele la doctor. Copilul dormea pe bancheta din spate, doar că în spatele scaunului şoferului, pe un scaun de bebeluş diferit de cel pe care-l folosea în mod normal. Conducea o altă maşină, pentru că pe a ei o împrumutase unei rude. Şi-a lăsat soţul la serviciu şi, de acea dată, punga cu scutece nu mai era pe scaunul din faţă. A vorbit la telefon cu o rudă mai tânără care avea probleme, apoi cu şeful ei despre o situaţie de criză apărută la slujbă. A crezut că şi-a lăsat copilul la babysitter, dar îl uitase, de fapt, în maşină. Şi băieţelul a murit. Cu forţa tipică a soldatului învăţat să meargă…

întotdeauna înainte, indiferent ce ar fi, Lyn Balfour şi-a continuat viaţa. Nu şi-a vândut maşina în care s-a întâmplat tragedia, copilul ei născut după aceea se joacă tot în leagănul băieţelului dispărut. Un alt părinte îşi petrece zilele singur, părăsit de soţie în faţa televizorului fără să mai vrea nimic de la viaţă. Când a întrebat-o pe preşedinta organizaţiei care se ocupă de părinţii care şi-au pierdut astfel copiii care e cea mai groaznică poveste de care a auzit, aceasta i-a răspuns cu greu, evitându-i privirea: "Fetiţa şi-a smuls tot părul din cap înainte să moară".

Doar 60% dintre părinţii care sunt responsabili de moartea în acest fel a copiilor lor ajung în faţa instanţei. Dacă nu există cazuri de neglijenţă anterioară sau de violenţă asupra copiilor, juriul îi declară nevinovaţi de omor prin imprudenţă. 40% dintre procurori însă nu-i acuză. Procurorul Earle Mobley este unul dintre ei. Fetiţa lui a murit de leucemie şi ştie că nu-i pedeapsă mai mare pentru un părinte decât să-şi piardă copilul. "Nu cred că am luat cea mai bună decizie, sunt sigur că am luat cea mai bună decizie", i-a spus procurorul lui Gene Weingarten.

Primul Pulitzer pentru un site

Dacă Washington Post a luat patru premii Pulitzer, New York Times a luat trei. S-a impus la categoriile "jurnalism naţional" – pentru un articol despre conducătorii auto a căror atenţie este distrasă de telefoanele mobile – şi "cea mai bună anchetă" – pentru un material despre hamburgeri şi alimente expirate. Pentru prima dată în istorie, un site a câştigat prestigiosul premiu pentru jurnalism. Premiul Pulitzer pentru "jurnalism de investigaţie" a fost atribuit colaborării dintre publicaţia New York Times Magazine, un supliment săptămânal al acestui cotidian, şi ProPublica, un organism independent online, fără scop lucrativ, care "face anchete în interesul publicului". Premiul pentru fotografie breaking news a fost câştigat de Mary Chind, de la The Des Moines Register, pentru o poză cu un salvator care încearcă să scoată o femeie din ape. Premiul pentru fotografie de reportaj a mers la Craig Walker de la The Denver Post, pentru portretul unui adolescent care se înrolează în armata SUA.

INFOPLUS

La al doilea Pulitzer

Gene Weingarten a mai câştigat Pulitzerul şi în 2008 pentru că a avut ideea să îl pună pe marele violonist american Joshua Bell să cânte într-o vineri, într-o staţie de metrou din Washington. Din cei 1.097 de oameni care au trecut grăbiţi prin faţa lui, doar şapte şi-au făcut puţin timp să-l asculte, deşi violonistul umple ochi cu muzica lui săli de concerte, unde locurile bune costă 100 de dolari. O singură persoană l-a recunoscut şi i-a dat 20 de dolari, iar la finalul experimentului care a durat vreo 45 de minute, Bell strânsese, de la 27 de trecători, puţin peste 32 de dolari.