Timpul.md

Actualitate 30 Martie 2020 | 00:47

Artistul Emerit Gheorghe Banariuc, dispărut fără urmă acum trei zile a fost GĂSIT

 

UPDATE 30 martie, 11:50

Aflu că Maestrul Gheorghe Banariuc a fost găsit, pentru a doua oară, dar nu de Poliție, ci de Echipa COD, adică de o Asociație de Voluntari (Поисковый отряд "COD"). Se pornise în această noapte și Viorel Burlacu să-l caute, și alți oameni generoși.
De mîine Poliția așa-zis Națională ar trebui desființată.
Nu ne poate apăra Ministerul de Interne, nici nu ne poate măcar ajuta.De un asemenea Minister nu mai avem nevoie!
Mulțumim Valeriei Cazacu, lui Roman Volhv și Echipei COD.
Voi faceți mai mult decît un întreg Minister de Interne!

Cu bucuria unei zile cîștigate,
mă retrag.

Traian Vasilcău


Știrea inițială: 

Artistul Emerit Gheorghe Banariuc, dispărut fără urmă acum trei zile, A FOST OBSERVAT IERI în sectorul Ciocana al Chișinăului de către Valeria Cazacu. Dormea cu capul pe o masă, la o terasă fără clienți, după ce a uitat drumul spre casă.

Domnia Sa nu bea, iar de mai mult timp suferă de lipsa Memoriei... Nu mai știe nimic despre sine și nu-i mai recunoaște nici pe alții.

Valeria a telefonat la 112 și polițiștii au venit și l-au preluat pentru identificare. Din păcate, scrie Valeria, poliția nu și-a făcut conștient obligațiunile si l-a lăsat să plece unde vrea el. Adică Poliția, căutîndu-l 3 zile, și găsindu-l doar datorită Valeriei Cazacu, l-a cercetat la Sectorul de Poliție Ciocana și apoi, pe vreme cumplită de ciumă, l-a lăsat drept în drum, în loc să-l ducă acasă, la cîțiva metri de locul unde a fost depistat.

Pozele cu Gheorghe Banariuc, cel de ieri, le postăm tot datorită Valeriei Cazacu.

Și nu pot să nu strig:

Stimată Poliție,
Oare așa se lucrează?
Bine că Artistul Emerit Gheorghe Banariuc nu e un criminal, ori un violator în serie, deosebit de periculos pentru societate...

Stimată Poliție,
Așa procedezi cu toți cei căutați de colaboratorii tăi, cu cei depistați, precum zici și apoi lăsați de izbeliște, să se infecteze de ciumă și să-i infecteze și pe alții, fiindcă Ție, Poliție, nu îți pasă de ei???
Acum fii bună, Poliție, și caută-l iar pe Artistul Emerit Gheorghe Banariuc!
Sau mai bine să-l căutăm noi, ca tu, Poliție beată, să-l lași din nou în drum și nu Acasă???

Domnule prim-ministru Ion Chicu, ce mai spuneți?
Domnule președinte Igor Dodon, vă mai plimbați?
Domnule primar general Ivan Ceban, dormiți liniștit?
Domnule ministru de Interne Pavel Voicu, oare așa de competent se lucrează în MAI, și conform Legii, și în interesul cetățeanului, ori poate chiar în interesul tuturor cetățenilor noștri????
Sau CUM???
Sau poate vă dați demisia, cu tot cu sectorul Ciocana de Poliție, care nu-și dă seama pe ce lume se află!!!

De unde atîta Bătaie de joc față de omul sărman și neajutorat?

Domnul Nicolae Botgros ne-a spus că 3 echipaje de Poliție îl caută de 3 zile pe Gheorghe Banariuc și nu-l pot găsi..
Iată că l-a găsit Valeria Cazacu, o doamnă care face cît 3 echipaje de Poliție, iar Voi, incompetenților, ce ați făcut?
Ați aruncat un Artist Emerit în drum, pradă Ciumei, fiindcă habar nu aveți de nici o viață de om???

Traian Vasilcău / Facebook.com 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus