Timpul.md

Atitudini 4 Februarie 2020 | 17:33

Asaltul asupra istoriei și piatra de mormânt a PSRM

Văd multă vârcoleală a guvernării socialisto-democrată pe lângă istorie. Ba ministrul care încurcă discursurile are ceva cu manualele, ba se resping toate proiectele Institutului de Istorie, de o expertiză la comandă (despre asta voi mai scri), ba se organizează diferite pseudo-conferințe cu tematice siropoase, pentru a-l proslăvi pe Homo Moldovanus Sovietic.

Tocmai la tema asta vreau să mă pronunț...

La Chișinău s-a desfășurat recent Conferința cu participare „internațională” - ”Educația istorică în Moldova Independentă: experiența națională și internațională”, organizată de Asociația Istoricilor și Politologilor ”PRO MOLDOVA”. Conferința a avut drept scop atragerea atenției atît a opiniei publice, cît și a autorităților asupra necesității introducerii în școlile din țară a obiectului de Limbă Moldovenească și Istorie a Moldovei.

Toate-s clare până acum, nu-i prima oară, durează de 70 de ani. Cine-s oamenii participanți? Sergiu Nazaria, istoricul de serviciu al Ambasadei Ruse în RM, Nicolae Pascari, karatistul de la Voievod, Emil Ciobu, fost ambasador MD în RO, care a făcut cioburi relațiile cu România și Vasile Chirtoca, omul de afaceri românofob, care vinde Dacia, iar mai recent este consilier PSRM. Dar despre el am scrie deja. Ce vor acești neo-Homo Moldovanus neliniștiți? Ceea ce a vrut Moscova de la 1924 încoace - să ne arate că românii și moldovenii sunt două popoare diferite, care vorbesc două limbi diferite. Băieții roșii trebuie să știe că încercarea de a schimba istoria și limba n-a reușit-o un regim totalitar, da nu voi, pitici de două zile. Vă săpați groapa și vă punem la căpătâi cursul de istoria românilor. Prin urmare, în câteva publicații pe pagina mea voi face o scurtă radiografie a felului cum a apărut istoria lui Homo Moldovanus Sovietic.

Cum s-a făcut istoria lui Homo Moldovanus Sovietic?

La fel ca și în cazul construcției „limbii moldovenești”, istoria lui Homo Moldovanus a fost opera unor oameni care au venit din afara spațiului lui istoric de constituire. Încercarea regimului sovietic de a da naștere primei lucrări academice despre „istoria Moldovei”, nu urmărea inițial aspectul formativ al noii „identități moldovenești”, ci erau ma degrabă necesară pentru a putea argumenta ştiinţific noile încorporări teritoriale. Acest fapt poate fi cu ușurință dedus din lipsa unei tentative de a construi un discurs istoriografic „moldovenesc” în RASSM. Sarcina elaborării noului curs istoriografic a revenit istoricilor N. Narţov, I. Grosul, A. Lazarev, N. Mohov, S. Afteniuc, A. Grecul, I. Kopanski, etc. Printre aspectele cele mai importante ale noului curs istoriografic putem desprinde: a. dezbaterile asupra triadei consitutive ale „poporului moldovenesc” – originile „moldovenilor”, „națiunea burgheză moldovenească” și „națiunea moldovenească socialistă”; b. formularea și justificarea miturilor fondatoare ale „poporului moldovenesc” – anul 1812 („eliberare”); 1918 („ocupație”); 1940 („eliberare”); 1941-1944 („ocupație”); 1944-1945 („eliberare”); mitul „Marelui Lenin”; mitul „Marei Revoluții Socialiste din Octombrie”; mitul „Zilei Victoriei”,etc.; c. asigurarea unui suport istoric pentru teoria diferenței dintre „moldoveni” și români; d. căutarea unor conexiuni istorice între moldoveni și slavi, accentuarea rolului acestora, mai ales a rușilor, în istoria „poporului moldovenesc”; e. cultivarea miturilor eroilor legendari sovietici de origini „moldovenești” (Lazo, Kotovski, Frunze, Soltâs, etc.); g. combaterea istoriografiei românești și a cele occidentale.

În anul 1945, N. Narţov, şeful Secţiei de Istorie a Moldovei din cadrul Institutului de Istorie, Limbă şi Literatură a Bazei Academice de Ştiinţe a URSS în RSS Moldovenească, a întocmit prima lucrare, experimentală, în „Istoria Moldovei” cu denumirea „Istoria Moldavii s drevneishih vremen do nashih dnei” (Istoria Moldovei din timpurile vechi până în actualitate), în care se profilează câteva lucruri importante pentru viitorul istoriografiei moldoveneşti sovietice. Periodizarea pe care o constatăm în această lucrare este sugestivă pentru a înţelege tentativa detaşării istoriei moldovenilor de cea a restului românilor şi plasarea istoriei acestora într-un context mai apropiat de cel al Rusiei. Din cele 17 capitole enumerăm doar câteva sugestive în acest sens: Migraţia slavilor în peninsula Balcanică; Relaţiile ruso-moldoveneşti în secolul 16-18; Războiul ruso-turc şi trecerea Basarabiei sub puterea Rusiei; Războiul oriental din 1853-56 şi sorţile (!) Moldovei (se atestă dihotomia şi folosirea exclusivă a sintagmei Moldova, fără Basarabia – n.a.); Dezvoltarea relaţiilor capitaliste în Moldova în a doua jumătate a secolului 19; Situaţia social-economică a Moldovei în ajunul primului război imperial; Revoluţia socialistă din octombrie şi ocuparea Basarabiei de către România (iarăși apare Basarabia – n.a.); Basarabia sub jugul ocupanţilor; Basarabia sovietică; RSS Moldovenească sub ocupaţia fascistă şi eliberarea sa.
Problema istoriei lui Homo Moldovanus, la fel ca și în cazul limbii, era cea a orginilor, etnogeneza moldovenilor prezentată în această carte fiind consemnată de „unirea valahilor cu slavii de sud”, fapt ce a condus la „etnogeneza românească, iar unirea valahilor cu slavii de răsărit a dus la etnogeneza moldoveană”. Manualul stabilea o legătură „firească” între poporul moldovean, rus şi ucrainian, ancorând apariția statuluitul medieval moldovenesct în sânul statelor slave ale Rusiei Kievene . Prin aceste preocupări, la cele două teorii ale etnogenezei poporului român, cea „migraționistă” și cea a „continuității” , se mai adaugă și teoria sovietică a „încrucișării”, adică a influenței slave asupra populației locale, latine, din care a ieșit „poporul moldovenesc”.

Supusă criticii din mai multe considerente, mai ales datorită faptului că „teoria încrucișării” va fi în curând condamnată, această abordare a servit ca exemplu pentru varianta de probă a „Cursului de Istoria Moldovei”, publicat în limba rusă în anul 1949 sub îndrumarea lui A. Udalițov, care pornea de la teoria continuității și recunoștea populația romanizată ca o populație autohtonă. Cursul privea slavii drept element „creativ” în constituirea poporului moldovenesc, cultura sa dezvoltându-se din moștenirea culturală a statului kievean și galițian, iar „statalitatea moldovenească” s-a format alături de statele slave – Rusia Kieveană și Galiția.

În 1951 apărea primul volum al Istoriei RSSM, care pornea din cele mai vechi timpuri până la Revoluţia Bolşevică. În această carte se explică etnogeneza moldovenilor care se produce „către sfârşitul secolului al XIV-lea, pe teritoriul dintre Carpaţi şi Nistru, numit Ţara Moldovei unde se găseşte o populaţie de sine stătătoare, numită moldovlahi (de la volohi) care a evoluat până la moldoveni”. Elementul slav nu mai este văzut drept unul constitutiv, ci doar deosebit de influent, deși cultura Rusiei Kievene era văzută drept „temelie a culturii moldovenești” . În anii 1960 în sânul istoricilor moldoveni apar divergențe asupra originilor „moldovenilor”, N. Mohov susținând punctul de vedere migraționist („volohii au venit după plecarea slavilor”), opus punctului de vedere „autohtonist”, al continuității, reprezentat de V. Senchevici, I. Hâncu, etc.
 
https://www.facebook.com 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus