IT&C

Aur pentru StarNet la gala premiilor “Marca Comercială 2011”

 Joi, 2 februarie, la ceremonia de decernare a premiilor, StarNet a obţinut statutul de „Favorit al anului”, câştigând medalia de aur şi diploma de onoare.

„Ne onorează şi ne bucură această distincţie, acordată de Camera de Comerţ şi Industrie din Moldova. Am avut un an plin de evenimente, promoţii, lansări, transformări, iniţiative, într-un cuvânt, un efort continuu de a a aduce bucurie clienţilor. Iată că eforturile acestei echipe frumoase şi harnice, care este Starnet, au fost apreciate. Acest premiu înseamnă că am reuşit să ajungem la inima clienţilor noştri şi să fim importanţi în economia ţării. În continuare avem planuri ambiţioase şi continuăm să oferim cele mai bune şi inovative soluţii de comunicaţii electronice în Moldova”, a menţionat Alexandru Machedon, Directorul General StarNet.

Compania StarNet, premiată în ultimii doi cu cele mai înalte distinţii în cadrul concursului „Marca Comercială”, continuă să crească şi să-şi confirme poziţia de top pe piaţa de tehnologii informaţionale şi comunicaţii din Moldova, fiind primul furnizor de servicii Internet în bandă largă din ţară. Pe parcursul a peste 8 ani de experienţă, compania s-a dezvoltat rapid atât organic, prin deschiderea a 15 centre de vânzări în capitală şi în alte oraşe din ţară, angajarea a peste 500 de oameni, cât şi strategic, prin investiţiile făcute în infrastructură, prin soluţii tehnologice de ultimă generaţie, servicii inovaţionale, reţele optice de generaţie nouă, echipament performant, aplicaţii şi sisteme inteligente.

Anul 2011 a fost extrem de dinamic pentru echipa StarNet şi clienţii săi. Compania a construit reţeaua metropolitană Wi-Fi, care se extinde pe o lungime de peste 100 km, a lansat servicii interactive şi aplicaţii media revoluţionare pe piaţa din Moldova, printre care YouTube TV şi Constructor TV, şi a demarat unul din cele mai ambiţioase proiecte – extinderea naţională. La sfârşitul anului 2011, StarNet avea 15 centre de vânzări, dintre care 5 în Chişinău şi câte unul în Ungheni, Soroca, Edineţ, Sângerei, Comrat, Cahul, Hânceşti, Făleşti, Călăraşi şi Cimişlia, iar baza de clienţi cuprindea peste 60.000 de clienţi persoane fizice şi peste 2000 de clienţi business.

Premiile din cadrul concursului „Marca Comercială” aduc laolaltă brandurile notorii din ţară cu cele mai bune campanii de promovare şi recompensează cele mai eficiente strategii de marketing. Distincţiile acordate de Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei sunt văzute ca un etalon al notorietăţii brandului în Moldova, fiind un reper în identificarea tendinţelor de dezvoltare a agenţilor economici, premiindu-se nu numai performanţa, ci  şi eficienţa.

D.C.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *