Timpul.md

Actualitate 22 Martie 2019 | 19:04

Autobuze electrice și stații de încărcare la Alba Iulia

 Alba Iulia va beneficia de 13 autobuze electrice achiziționate printr-un proiect național de reînnoire a materialului rulant pentru transport urban. Valoarea totală a acestui proiect depășește 43 de milioane de lei, din care puțin peste 850.000 de lei reprezintă contribuția orașului. Pe lângă autobuze, vor fi cumpărate 13 stații de încărcare lentă și 4 stații de încărcare rapidă. Proiectul se va desfășura pe durata a 18 luni.

 Proiectul face parte dintr-o inițiativă la nivel național care cuprinde 25 unități administrativ teritoriale (UAT) din România (Alba Iulia, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Constanța, Craiova, Drobeta Turnu Severin, Focșani, Galați, Iași, Lugoj, CJ Neamț, Ploiești, Pitești, Reșița, Sibiu, Sighetul Marmației, Slatina, Slobozia, Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureș, Timișoara, Tulcea) care în cadrul parteneriatului încheiat cu MDRAP beneficiază de asistența JASPERS în vederea pregătirii și implementării unor proiecte privind dotarea UAT cu autobuze electrice, inclusiv puncte de reîncărcare și echipamente aferente sistemelor de transport inteligente, utilizate pentru prestarea serviciului de transport public local.

Potrivit lui Nicolaie Moldovan, city manager al municipiului Alba Iulia, prin acest proiect se urmărește reînnoirea parcului de mijloace de transport public și echiparea acestora cu sisteme de transport inteligente.

”Participanților la traficul rutier li se vor crea condițiile adecvate pentru a se orienta către transportul public de călători, devenit mai atractiv și mai eficient prin măsurile/activitățile implementate.

Acest proiect va contribui la îmbunătățirea transportului public de călători de pe traseele vizate (rutele 103 și 104 din Alba Iulia), la reducerea traficului rutier şi a emisiilor de gaze cu efect de seră la nivelul Municipiului Alba Iulia, prin descurajarea utilizării transportului privat” se arată într-un document al primăriei.

Totodată, deoarece orașul Alba Iulia include în prezentul proiect două rute circulare autonome care au punct terminus la gara feroviară, pentru deservirea optimă a acestora sunt necesare trei stații de încărcare rapidă la gară, și în plus este propusă o stație de încărcare rapidă la garaj.

De asemenea vor fi instalate și câte o stație de încărcare lentă la depou pentru fiecare vehicul achiziționat. În total urmând a fi achiziționate 13 stații de încărcare lentă și 4 stații de încărcare rapidă.

Valoarea totală a proiectului aferent municipiului Alba Iulia este de 43.323.475,50 lei (inclusiv TVA) iar contribuția de 2 % din valoarea eligibilă aferentă tuturor activităților proprii din proiect este de 866.469,51 lei.

Achiziția de autobuze electrice a fost demarată de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în calitate de lider de parteneriat pentru 4 UAT-uri din România (Alba Iulia, Constanța, Buzău și Ploiești) fiind publicat anunțul în cadrul Sistemului Electronic de Achiziții Publice.

Potrivit lui Nicolaie Moldovan, crerea de finanțare este în pregătire urmând a fi depusă în luna aprilie a acestui an.

STP Alba Iulia, operatorul de transport al călătorilor în municipiu a realizat primul sistemul de transport metropolitan din România care este în prezent perfect funcțional. De asemenea, la Alba Iulia au fost utilizate pentru prima dată sistemele de validare a biletelor, sisteme bazate pe poziția GPS a clientului în raport cu zonele tarifare.

https://alba24.ro 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus