Actualitate

Autocar cu pelerini, atacat de jihadiştii ISIS. Cel puţin 7 creştini au murit

Cel puţin şapte credincioşi creştini copţi au fost ucişi vineri în Egipt când bărbaţi înarmaţi au deschis focul asupra autocarului în care ei se aflau în apropierea unei mănăstiri copte din regiunea Minya din centrul ţării, au anunţat autorităţile, potrivit AFP şi Reuters.

Nicio grupare nu a revendicat în prima fază responsabilitatea pentru atac, însă militanţi având legături cu Statul Islamic au atacat cu regularitate creştini în trecut.

Atacul s-a produs foarte aproape de locul unde bărbaţi înarmaţi au omorât 28 de creştini într-un atac similar în mai 2017. Egiptul a răspuns atunci la atac, revendicat de gruparea Statul Islamic, prin atacuri aeriene asupra unor tabere jihadiste în Libia vecină.

“Teroriştii au deschis focul asupra unui autocar turistic din provincia Sohag, care se întorcea de la o mănăstire”, a declarat arhiepiscopul regiunii Minya.

El a mai spus că şapte persoane au fost ucise şi 14 rănite.

Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi a transmis condoleanţe, a spus că victimele sunt martiri şi a promis să continue campania împotriva militanţilor.

Copţii reprezintă cea mai importantă şi cea mai veche comunitate creştină din Orientul Mijlociu, cu circa 10% din cele circa 100 de milioane de egipteni.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *