Actualitate

Avocaţii victimelor incendiului de la Colectiv cer chemarea în judecată a două ministere

"Unele victime au murit din cauza Ministerului Sănătăţii pentru că nu a cerut ajutor extern în condiţiile în care partenerii noştri europeni şi-au oferit sprijunul", le-a spus judecătorilor unul dintre avocaţii victimelor.

"Şi Ministerul Sănătăţii, din punctul nostru de vedere, are o vină. Deşi desfăşurarea din noaptea respectivă a fost una exemplară, din păcate, o parte dintre victime au murit din cauza infecţiilor din spitale pentru că avem nişte spitale de secolul XI. A fost lungit, în cazul unor părţi vătămate, fie transferul în Belgia, Turcia sau Austria. Ca de obicei, noi ne împiedicăm în buna desfăşurare şi în continuarea tratamentului medicamentos al acestor persoane", a declarat Beatrice Comăniceanu, unul dintre avocaţii părţilor vătămate.

Un alt motiv invocat de avocaţi a fost acela că bunurile celor judecaţi, patronii clubului şi cei ai firmei de artificii, nu pot acoperi toate daunele pe care părţile vătămate le cer.

"Aşa cum ştim şi noi, ca apărători şi părţi vătămate, bunurile pe care le au sau nu inculpaţii nu sunt suficiente pentru a acoperi această tragetie. Doar statul, din punctul nostru de vedere, poate să ofere cuantumul pecuniar normal pentru a asigura acestor părţi vătămate. Să nu uităm că trăim în România, într-un stat de drept, unde suntem conduşi de nişte instituţii. Dacă instituţiile respective, la momentul respectiv, şi-ar fi făcut datoria, cu siguranţă nu s-ar fi întâmplat această tragedie", a declarat Beatrice Comăniceanu, avocat.

Judecătorul care face cercetarea va anunţa dacă cele două ministere vor fi introduse ca părţi responsabile în dosar la termenul stabilit pentru 4 aprilie. Tot la termenul următor se va discuta şi conexarea celor trei dosare care vizează tragedia

Avocatul unuia dintre inculpaţi a solicitat chemarea în judecată a firmei care s-a ocupat de organizarea evenimentului din 30 octombrie 2015 din clubul Colectiv, cererea fiind respinsă de judecătorul cauzei.

Procurorii de la Parchetul General au trimis în judecată dosarul Colectiv la data de 28 aprilie 2016. Patronii clubului, George Alin Anastasescu, Paul Cătălin Gancea şi Costin Mincu, sunt acuzaţi de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Cercetările au fost extinse şi asupra reprezentanţilor firmei care a livrat artificiile în club, Golden Ideas Fireworks. Artificierul firmei, Viorel Zaharia, este acuzat de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă în timp ce patronii Cristian Niţă şi Daniela Niţă sunt acuzaţi de favorizarea făptuitorului şi sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri. Cristian Niţă a fost interceptat de anchetatori în timp ce discuta cu o angajată, a doua zi după incendiul din club, despre ştergerea unor documente care puteau constitui probe în dosar. Angajata le-a spus anchetatorilor că firma practic nu avea evidenţă contabilă şi că s-a panicat după ce a văzut efectele incendiului din Colectiv, motiv pentru care a recurs la ştergerea unor documente.

În dosar au fost puse sub acuzare firmele SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, în formă agravantă, având ca urmare decesul mai multor persoane şi vătămare corporală din culpă, în formă agravantă, având ca urmare vătămarea mai multor persoane.

Din dosarul Colectiv au fost disjunse şi alte dosare, unul dintre ele în privinţa lui Marian Moise, pirotehnistul rănit în urma incendiului. Acesta era angajat al firmei care a furnizat artificiile, iar în seara de 30 octombrie 2015 s-a ocupat de montarea lor în club. Astfel, alături de Marian Moise, se fac cercetări şi faţă de celelalte persoane trimise în judecată.

În incendiul din clubul Colectiv şi-au pierdut viaţa 64 de persoane, iar alte peste o sută au fost rănite.

sursa: mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *