Timpul.md

Actualitate 14 Decembrie 2017 | 18:13

Băiatul care a ucis un student moldovean într-un cămin din Iași, condamnat pe viață

Tânărul din România, care în 2015 a înjunghiat mortal un student moldovean într-un cămin din Iași și a rănit un alt coleg, a fost condamnat de autoritățile române la închisoare pe viață. Cei trei erau colegi de facultate, scrie crimemoldova.com .

Potrivit Ziarului de Iași, decizia privind condamnarea lui Aurelian Giosan, autorul omorului, a fost luată astăzi, 13 decembrie, de către judecătorii de la Tribunalul Iaşi, dar nu este definitivă.

Giosan a fost condamnat pentru omor calificat, tentativă de omor calificat, tâlhărie calificată şi distrugere.

În 2015, românul l-a înjunghiat mortal pe Victor Nour, originar din Republica Moldova, pe corpul băiatului fiind depistate 20 de plăgi. Crima a avut loc în căminul C4 al Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi.

De asemenea, atacatorul a înjunghiat de 18 ori şi un alt tânăr, care a reușit să scape cu viaţă, iar mărturiile sale au fost decisive pentru anchetă.

Pentru a ascunde urmele crimei, condamnatul a dat foc la cameră şi a fugit, fiind prins abia după o zi şi o noapte de căutări.

Reprezentanţii universităţii au precizat atunci că tragedia a avut loc după ce tinerii s-au întors beți dintr-un club de noapte.

Agresorul a declarat anterior că adevăratul autor al omorului ar fi un tânăr pe nume Vladimir, și el din Republica Moldova, iar crima s-a petrecut după un joc de poker.

Tânărul din Moldova, ucis în căminul din Iași, avea 20 de ani și era originar din Chișinău.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus