Timpul.md

Social 23 Februarie 2015 | 10:44

„Bandiții de la conducere au furat tot ce au putut, iar acum noi trebuie să suferim. Cine face așa ceva propriului popor?!”

La începutul săptămânii trecute leul s-a devalorizat dramatic în comparație cu euro și dolarul. La casele de schimb valutar, valuta europeană se vindea cu aproape 30 de lei pentru o unitate, iar valuta americană cu circa 25 de lei.

Din această cauză în societate s-a creat o adevărată panică. Mii de oameni au invadat supermarketurile și piețele din capitală, iar din cauza numărului mare de cumpărători, comercianții modificau prețurile după propriul plac.

La Piața Centrală, din Chișinău, cele mai multe cozi s-au format lângă tarabele unde se vindeau macaroane, orez, hrișcă, făină sau ulei. Dacă, de regulă, oamenii cumpără aceste produse în cantități relativ mici, atunci în aceste zile majoritatea plecau acasă cu zeci de kilograme de alimente nealterabile. Lumea era evident debusolată și agitată. La fiecare pas se înjurau, iar unii chiar au ajuns să se certe pentru mâncare. „N-ai gram de rușine. Noi tot așteptăm să cumpărăm grecică (n. red.: hrișcă), dar tu văd că vreai s-o iei pe toată”, se adresa nemulțumită o femeie la cea care făcea cumpărături chiar în fața ei. Drept răspuns, bătrâna a fost împinsă și „asigurată” grosolan că hrișcă se vinde și în alte locuri.



De obicei, în piață răsuna muzica la fiecare pas, dar de data aceasta era liniște. Unul dintre comercianții unui chioșc de muzică a menționat că acum oamenii nu mai cumpără DVD-uri și casete, dar își bat capul să aibă ce mânca următoarele câteva luni. „Căderea leului este un adevărat doliu pentru cetățeni, iar în aceste zile văd că oamenilor nu li-i de muzică”, a constatat tânărul vânzător.

În schimbul muzicii se auzeau distribuitorii de marfă: „La o parte! Atenție la picioare! Uite pe unde mergi!”. Marfa pe care o aduceau aceștia se cumpăra în minute numărate.

„Bandiții de la conducere au furat tot ce au putut”

Printre mulțime l-am identificat și pe Nicolae. Bărbatul de 60 de ani ducea în mână două genți mari. L-am întrebat ce cumpărături a făcut și de ce sunt atât de încărcate gențile, iar acesta mi-a arătat cu degetul spre un schimb valutar de la intrarea în piață, unde un euro era vândut cu 28.20 de lei. „Vedeți că euro și dolarul calcă în picioare leul. Bandiții de la conducere au furat tot ce au putut, iar acum noi trebuie să suferim. Cine face așa ceva propriului popor?! Eu știu ce-i asta foamete și mă sperie situația în care am ajuns”, s-a arătat dezamăgit pensionarul. El zice că nu a cumpărat produse pentru toată viața, dar speră să-i ajungă măcar pentru câteva luni. „În familie suntem cinci oameni și cu foamea nu e de glumit. Am cumpărat câte 20 kg de hrișcă, orez, macaroane, zahăr și 15 kg de ulei. Fac rezerve doar de produse care se păstrează mai mult, asta cât încă nu s-au scumpit cu mult. Mă tem că peste câteva săptămâni prețurile vor crește de câteva ori”, presupune bărbatul.

Potrivit lui, acum două zile, aceleași produse erau mai ieftine cu 2-3 lei.


„Mă rog numai să nu fie război”

Practic aceleași alimente le-a cumpărat și mătușa Valentina care a venit în Chișinău dintr-o localitate din raionul Anenii Noi. Femeia susține că la televizor au arătat că n-au mai rămas produse pe rafturile magazinelor și prin urmare ea a venit grăbită la piață. „Văd că totul s-a scumpit și aici. Nici nu vreau să-mi închipui ce va fi peste câteva luni. Sper că situația se va normaliza, că de nu - vor muri toți ca muștele. Mă rog numai să nu fie și la noi război, așa cum este în Ucraina”, mărturisește speriată femeia.



Într-o coadă formată din 15-20 de oameni, l-am găsit și pe moș Andrei, din capitală. Bărbatul aștepta să-și cumpere crupe, deoarece pentru alte produse nu mai are bani. El s-a arătat nemulțumit că țara arde, dar cetățenii se fac că nu observă nimic. „Chiar dacă statul face toate aceste prostii, oamenii nu vor întreprinde nimic pentru că le este frică de ceea ce se petrece la vecinii noștri. Toți vom sta cuminți și vor urmări cum tâlharii cară sacii cu lei de la bănci. Ce zile am ajuns… Nici nu m-am gândit că voi avea așa bătrânețe”, se arată dezamăgit pensionarul și îmi arată în mână câteva zeci de lei. „Crezi că vor mai valora ceva acești bani peste jumătate de an?! Eu cred că nu”, își răspunde acesta la propria întrebare.

„E doar business și nimic mai mult”

Situația neclară cu valuta i-a bucurat cel mai mult pe comercianți. În decursul zilei de marți, 17 februarie, când au fost cele mai mari fluctuații ale leului, vânzătorii au modificat prețurile produselor de câteva ori. Martori ai unui asemenea caz am fost și noi. Un cumpărător a solicitat 10 kg de zahăr. „Kilogramul costă 12 lei”, îi spune comerciantul. „Cum așa, am trecut pe aici cu 20 de minute în urmă și mi-ai spus că e 11.50”, se indignează bărbatul. „Astăzi nimic nu este stabil, moșule. Vrei cumpără, nu vrei, nu cumpăra. Se vor găsi alții care vor lua și la așa preț. Vezi să nu vii peste câteva zile și să coste peste 20 de lei”, i-a răspuns pe un ton disprețuitor vânzătorul. Bătrânul a lăsat capul în jos, a scos banii și a cumpărat doar 5 kg. „Dumnezeu o să vă răsplătească, șarlatanilor”, a spus moșul, după care și-a luat geanta și a plecat.

L-am întrebat pe comerciant de ce se modifică prețul la un aliment produs în R. Moldova, la care acesta mi-a răspuns că așa vrea el. „E doar business și nimic mai mult. Toți vrem să câștigăm bani, iar dacă apare așa ocazie, de ce să nu profităm?!”, mi-a spus acesta rânjind.

Și magazinele angro au fost luate cu asalt. Acolo s-au format cozi imense la casele de marcaj. Acest lucru îl confirmă mai multe poze postate pe rețelele de socializare. În acestea se arată cum, la hipermarketuri, rafturile unde era hrișcă, orez sau macaroane au rămas practic goale. Totodată se observă că oamenii și-au făcut rezerve și de produse igienice sau detergenți.

Schimburile valutare nu vindeau euro și dolari

Oamenii nu s-au grăbit să-și cumpere doar alimente, dar și valută. La casele de schimb valutar de pe bulevardul Ștefan cel Mare din capitală erau rânduri formate de până la 15 persoane. Majoritatea încercau să cumpere euro sau dolari, dar casierii le răspundeau practic într-un glas că nu au asemenea valute. Totuși, am întâlnit doi tineri care m-au asigurat că voi putea cumpăra euro, doar dacă le voi propune un curs mai mare decât cel prezentat pe panou.



Prin urmare, am prins rând la un schimb valutar unde un euro, teoretic, ar putea fi cumpărat cu puțin peste 29 de lei. I-am spus casierului că vreau să cumpăr 300 de euro. Mi s-a răspuns că nu au nici măcar o bancnotă. Am insistat și le-am zis că sunt dispus să plătesc și 32-33 de lei pentru o unitate, aceștia au schimbat macazul. După o pauză de câteva secunde, casierul mi-a spus că ar putea să mă ajute colegii săi, care „din întâmplare” au cu ei 300 de euro și mi-a solicitat 9900 de lei. Atunci când m-am asigurat că această schemă funcționează, le-am mulțumit și m-am retras. Totuși, un lucru destul de important este faptul că în fața mea trei persoane au schimbat câte 200, 150 și 50 de euro.
 
Conform cursului oficial afișat de Banca Națională pentru 23 februarie, leul s-a apreciat față de euro și dolar. BNM a fixat un curs oficial de 19,43 lei pentru un dolar și 21,99 lei pentru un euro. Totodată, Dorin Drăguțanu, guvernatorul BNM, a declarat că leul va continua să se întărească.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus