Actualitate

Barcelona i-a găsit înlocuitor lui Valverde. Cine e favorit să îl antreneze pe Messi sezonul viitor

În spațiul public au apărut mai multe nume cu privire la posibilii înlocuitori ai lui Ernesto Valverde. Jurnaliștii de la Sport.es au aflat că oficialii catalanilor au luat legătura cu Roberto Martinez pentru a-i propune postul de antrenor. De altfel, conform jurnaliștilor spanioli, acesta are prima șansă de a fi numit antrenor la Barcelona. Cu el pe banca, naționala Belgiei s-a clasat pe locul 3 la Cupa Mondială din Rusia, fiind unul dintre cei mai apreciați tehnicieni.

Conform sursei mai sus citate, Roberto Martinez este conștient de faptul că este pe placul conducerii Barcelonei și și-ar fi dat acordul pentru o eventuală venire pe Camp Nou. Pe lângă naționala Belgiei, Roberto Martinez a antrenat până acum doar pe Swansea, Wigan și Everton.

Massimiliano Allegri, o altă variantă de lux a catalanilor
După despărțirea de Juventus, Massimiliano Allegri nu duce lipsă de oferte. Tehnicianul italian este una din opțiunile conducerii Barcelonei pentru a-l înlocui pe Erneste Valverde, anunță goal.com. Astfel, Allegri a anunțat că își dorește un "an sabatic". Planurile tehnicianului ar putea fi date peste cap de o eventuală ofertă venită din partea Barcelonei.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *