Timpul.md

Editorial 2 Decembrie 2015 | 11:14

Basarabenii din sportul românesc (V) Leonte Ianovschi (1926-2014)

Recunosc cu sinceritate că, până săptămâna trecută, istoria acestui Om și a familiei sale îmi era necunoscută.

Nu știam nimic de el, până a veni la redacția TIMPULUI o informație de la George Scarlat, fost responsabil cu presa la Ambasada României de la Chișinău, căruia îi mulțumesc pe această cale, pentru interesul în recuperarea memoriei sportivilor sau oamenilor de sport din România cu descendențe basarabene. Dar sunt mai mult decât convins că istoria acestei mari glorii a sportului românesc, descoperitor de talente și antrenor fenomenal, este necunoscută majorității cetățenilor R. Moldova și a localității Vadul lui Vodă, unde s-a născut Leonte Ianovschi. Așa cum memoria oamenilor de genul lui mai urmează a fi recuperată prin România, Europa și întreaga lume, pentru că regimul comunist nu doar ne-a împrăștiat peste tot pe mapamond, dar și ne-a anesteziat memoria, ne-a orbit capacitatea de a mai judeca lucid în context postcomunist, când istoriile de succes ale basarabenilor din întreaga lume ne-ar fi servit modele de urmat în consolidarea acestui stat. Iar aducerea lor acasă e o datorie ca stat și cetățeni, care mai au demnitate și integritate. Dacă mai au.



Originile basarabene

Când am luat la investigat istoria „Patriarhului” nea Lenci, cum este cunoscut în România marele antrenor, de a cărui nume este legată descoperirea unuia din cei mai mari „diamanți” ai fotbalului românesc, Nicolae Dobrin, am aflat că au mai existat oameni din jurnalism care s-au preocupat de soarta lui, încercând într-un fel recuperarea memoriei sale în România și mai ales R. Moldova. Din acest considerent țin să mulțumesc lui Ovidiu Ciutescu și Tamarei Gorincioi, care au făcut un efort comun de a scrie despre Leonte Ianovschi și mai ales pentru a-l readuce acasă, la Vadul lui Vodă. Cu ce s-au soldat aceste eforturi, este altă vorbă, despre care voi scrie mai târziu, pentru că așa atitudini încă mai domină mintea criminală a unor oameni cretinizați de regimurile odioase de altădată și de reminiscențele lor din prezent.

Leonte Ianovschi s-a născut la 14 martie 1926 în localitatea Vadul lui Vodă, iar când citești istoria vieții lui, nu-ți vine a crede că încape într-o soartă de om. Neamul său e vechi, o viță nobilă ruso-franceză de peste 200 de ani, cu origini în Crimeea, de unde descinde. Părinții săi au avut același nume, chiar dacă nu exista nici o linie de rudenie între ei. Mama sa, Maria Ianovschi, provenea dintr-o familie nobilă, tatăl ei, Vasile Ianovschi jr., adică bunicul lui Leonte, fiind cel mai tânăr general din armata țaristă, grad pe care l-a primit personal de la țarul Nicolai II la vârsta de 24 de ani. Tatăl său, Mihail Ianovschi, era un mare inginer, un pionier al tehnicii bazate pe hidrogen. Cei doi s-au întâlnit în 1924 la Bruxelles, acolo unde tatăl său lucra la o firmă belgiană. Refugiată în Basarabia după revoluția rusă și venirea bolșevicilor la putere în Rusia, Maria Ianovschi avea o moșie la Vadul lui Vodă, unde în anul 1925 tinerii însurăței au decis să se întoarcă. La scurt timp acolo era să se nască viitorul mare antrenor.

Unul din unchii săi, Vasile Ianovschi, a fost un mare matematician, cu studii și distincții la Bruxelles, care a luptat de partea Brigăzilor Internaționale în Spania, împotriva lui Franco. Întors acasă fără un braț în 1940, va pleca în curând să se înroleze în rezistența franceză, murind într-o operațiune în anul 1941.

Deportarea și refugierea în România

Intrarea sovieticilor în Basarabia a lovit crunt familia Ianovschi. În anul 1940, la vârsta de 14 ani, tânărul Leonte, împreună cu mama și mătușa sa, vor fi deportați după Munții Ural. De tatăl său nu mai cunoaște nimic, a murit în gulagurile sovietice. „S-a stins acolo în mine sau a fost ucis de bolșevici, de atunci, din 1940, nu mai știu nimic de el”, își amintea ulterior „Patriarhul”. A fost despărțit și de mama sa, de care de asemenea nu mai știe nimic. El a fost încadrat în muncă, ca ucenic, urma să ajungă strungar. Dar a fost mai puternic decât destinul său vitreg. A evadat, fugind desculț și dezbrăcat tocmai din Ural, oprindu-se întâi în Basarabia, apoi la Craiova, după un drum pe jos de 2 500 km. În anul 1952 se stabilește în Piteşti de unde n-a mai plecat. A jucat fotbal la echipa piteşteană Flacăra Roşie, iar din anul 1953 când a luat fiinţă Dinamo Piteşti, devenită ulterior F.C. Argeş, va deveni antrenor.

Performanțele sportive

Împreună cu finul său, Florin Halagian, nea Lenci a fost antrenor secund la F.C. Argeş în anii 1972 şi 1979 când echipa din Trivale devenea campioană naţională cu fotbalistul nepereche, Nicolae Dobrin. Alături de Dobrin mai erau Cârstea, Barbu, Iovănescu, Prepurgel, Petrică Ivan, toţi campioni cu F.C. Argeş ca şi el - antrenor. În calitate de antrenor, Leonte Ianovschi s-a „născut” odată cu F.C. Argeş în anul 1953. A descoperit, crescut şi lansat în fotbalul mare, mai mulţi fotbalişti de valoare decât o fac „Academiile” de astăzi. În finala Cupei Campionilor din 1986, Barcelona-Steaua, câştigată de români, antrenorul Leonte Ianovschi a avut trei jucători descoperiţi şi crescuţi de el: Ilie Bărbulescu, Marian Radu II şi Constantin Pistol. Dintr-o teribilă modestie, nea Lenci nu s-a lăudat niciodată cu acest lucru, aşa cum n-a făcut-o nici cu Nicolae Dobrin, cel mai iubit fotbalist român al tuturor timpurilor. Prin mâinile sale au trecut circa 120 de fotbaliști care au jucat la echipe de Liga I, printre care au mai fost Ştefănescu, Mihai Zamfir, Eduard Speriatu etc.

Este cetăţean de onoare al oraşului Piteşti, unde a muncit peste 50 de ani în slujba fotbalului, iar centrul de copii și juniori al clubului îi poartă cu cinste numele.

Clanul Ianovschi

Vița nobilă a familiei Ianovschi și-a menținut integritatea, educația dată de Leonte Ianovschi copiilor săi, fiind una pe măsura istoriei lor zbuciumate și unice. Fiii săi, Mihai şi Leonte junior, l-au urmat în meseria de antrenori. Leonte jr. este antrenor de tenis şi a descoperit-o pe Ruxandra Dragomir ajunsă în primele 15 locuri în WTA, iar Mihai Ianovschi a descoperit şi format jucători precum Adi Mutu, Dani Coman, Rică Neaga şi mulţi alţii. Mihăiţă Ianovschi, nepotul său, este antrenor şi el care a dăruit fotbalului pe Cristi Tănase, Bogdan Stancu şi mulţi jucători la loturile naţionale de juniori şi tineret. A fost antrenorul de copii şi juniori la FC Argeş, la Şcoala Dani Coman, iar acum la CS Mioveni II.
Leonte Ianovschi jr. este purtătorul memoriei tatălui său și unul din cei care s-a văzut evident preocupat de restabilirea memoriei sale în Basarabia. Ne vorbește chiar el: „...tatăl meu nici nu putea vorbi şi nici nu vroia să vorbească despre trecutul tragic al familiei noastre lovite din plin de urgiile celor două războaie mondiale, ale revoluţiei socialiste din 1917 şi de pierderea unei averi de peste 200 de ani şi de faptul că au luat-o de la zero, în 1944. Pe plan sportiv, am ajuns o familie celebră în ţară. Dar, ca orice român cinstit, suntem foarte modeşti, spre deosebire de noua clasă a îmbogăţiţilor de peste noapte! De aceea mi-ar face plăcere să ştiu ceva despre Vadul lui Vodă, despre ce a fost!… Conacul familiei a fost dinamitat de comunişti care ne-au şi şters din arhivele locale. Astăzi, pe fosta noastră moşie de vreo 22 ha vezi câmpuri prost lucrate şi paragină. Cândva, era acolo şi un mare heleşteu unde tata făcea baie când era mic. Tot comuniştii l-au acoperit cu buldozerul!”.

Lupta cu morile de vânt

În ziua când Ovidiu Ciutescu, ziaristul de la „Jurnalul Naţional”, autorul eseului despre Leonte Ianovschi, s-a deplasat la Vadul lui Vodă să filmeze locurile de baştină ale antrenorului pentru un film documentar, primarul Onofriiciuc s-a eschivat să se întâlnească cu el, iar directorul Şcolii sportive, Ion Munteanu, deşi nu a fost împotrivă, nu a avut curaj şi nici putere să meargă de unul singur împotriva consiliului local. „Ce vom avea din asta?” – cam aşa au reacţionat edilii comunişti din Vadul lui Vodă. Sensibilizată de eforturile jurnalistului român, Tamara Gorincioi a publicat în revista „Capitala” un articol despre viața și personalitatea lui Leonte Ianovschi, dar nici ea nu a reuşit să convingă autorităţile publice de la Vadul lui Vodă, alergice şi afone vizavi de istoria şi personalităţile ce au adus faimă în lume acestei localităţi. Dar nu este numai cazul lor, pentru că și multe alte istorii și personalități basarabene își fac încă cu greu loc în istoria R. Moldova. Poate acum, în condițiile altor timpuri, stimate autorități de la Vadul lui Vodă, ar fi bine reabilitarea numelui lui Leonte Ianovschi la Vadul lui Vodă, prin conferirea Şcolii sportive din localitate a numelui patriarhului şcolii româneşti de fotbal. Sau poate o stradă. Sau poate un bust. Nu de alta, dar atunci când ieșiți prin lume cu istoria localității, să aveți ce spune și cu ce vă lăuda.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus