Timpul.md

Editorial 11 Decembrie 2015 | 08:26

Basarabenii din sportul românesc (VI): Alexandru Mironov

Motto: „Deşi eram foarte mic, am încă amintirea familiei la care am stat în Geoagiu, care avea o casă lângă apa Mureşului. Este imaginea unui moment în care vine jandarmul, care-i căuta pe basarabeni… Mama stătea lângă icoană, în genunchi, ca o icoană. Cu candela aprinsă şi cu fratele meu cel mic în braţe.  Jandarmul a venit, a intrat, a văzut şi s-a făcut că nu vede…” (Alexandru Mironov) 

Ca și în cazul lui Ioan Chirilă, personalitatea acestui descendent din părțile noastre nu aparține doar (și în exclusivitate) lumii sportului. Mai degrabă este dovada unei multidimensionalități specifică în general unor oameni talentați care sunt buni la toate, iar latura sportivă întregește această armonie a omului antic.

Matematicianul şi jurnalistul de ştiinţă Alexandru Mironov, perceput de tot românul drept „părintele” jurnalismului de anticipaţie, s-a născut la 27 ianuarie 1942, la Vertiujeni, judeţul Soroca, pe atunci, în România, astăzi în R. Moldova (r-nul Florești). A făcut şcoala primară şi liceul la Iaşi, a continuat la Craiova. Are la bază Facultatea de Matematică, Universitatea Bucureşti, iar ca profesor de matematică a început la Craiova. Între 1973-1976, a demonstrat că „limbajul” matematicii poate fi înţeles şi la celălalt capăt al lumii, în Maroc, unde a ajuns printr-un „proiect guvernamental de schimb educaţional”, la Liceul Omar Ibn Abdelayiy, Qujda. În 1979, a păşit în redacţia revistei „Ştiinţă şi Tehnică”, iar în prezent este coordonatorul periodicului şi realizatorul unei pagini de ştiinţă la ziarul „Cronica Română”. Alexandru Mironov a animat tinereţea românilor cu „Ştiinţă şi imaginaţie”, prima emisiune de gen la TVR. A făcut trei emisiuni la TV România de Mâine: „Deschide cartea”, „Ştiinţă şi Spiritualitate” și „Telemagia”.

Din acelaşi an, a devenit o voce distinctă a Radioului Naţional, unde a prezentat (până în 2000) mai multe emisiuni de ştiință, tehnică şi anticipaţie. Între 1991-1993, a fost purtătorul de cuvânt al preşedintelui Ion Iliescu, iar între 1993-1996 a fost ministru al Tineretului şi Sportului. Din 1 februarie 2001 este secretar al Comisiei Naţionale UNESCO din România.

„Enigmatic, Pământul” (1997), best seller cu două reeditări, „Proiecte planetare” (coautor Alexandru Boiu, 1987), „Întâmplări din Mileniul III” (1987), „Laboratoarele lumii” (1992), „În direct cu NASA” (2006), „Lumea după Google” sunt doar câteva titluri ale cărţilor ştiinţifice publicate. Este autor şi coautor al 25 de analogii SF şi almanahuri de ştiinţă, a publicat peste 3.000 de articole de presă şi a realizat cam tot atâtea emisiuni de radio şi televiziune. A fost vicecampion naţional la scrimă, fost președinte, iar acum este preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Scrimă şi preşedintele Fundaţiei SocRATE.

Originile basarabene

Despre Basarabia și locurile unde s-a născut nu își amintește nimic, dar lăsăm să ne vorbească chiar el: „Aveam cam un an, fratele meu de abia se născuse, am prins refugiul, în anul 1944. Despre acest episod din viaţa noastră am aflat de la părinţi. Românii nu mai ştiu astăzi, dar 800.000 de refugiaţi din Basarabia au trecut în timpul celor două refugii în România, după cedarea Basarabiei la Tratatul Molotov-Ribbentrop (semnat între Stalin şi Hitler, la 23 august 1939). Bunicul dinspre tată era un om foarte bogat. Şi după acea înţelegere istorică, dintre cei şase fraţi ai tatălui meu, doi fraţi au fost duşi în Siberia, alţi doi în etapa următoare au fost ucişi, iar doi au fugit în România, între care şi tatăl meu. Pe fondul acestor nedreptăţi, care s-au declanşat prin anul 1940, tatăl meu - care era administratorul fermei locale de pe Domeniile Regale, folosită de Facultatea de Agronomie Iaşi - a urcat toată averea familiei, bani, recolte în care, şi le-a trecut Prutul. Ştiu asta din povestirea părinţilor. Noi, eu şi fratele meu, am trecut în România cu mama, în vagoane şi eram foarte mici. Fiecare familie ştia foarte bine unde se va aşeza, iar cel care a avut un rol deosebit şi care a controlat foarte bine acest refugiu a fost mareşalul Antonescu”.

După o deplasare de câteva săptămâni, traşi mereu pe linia moartă, au ajuns pe undeva pe lângă Geoagiu. După cum relatează, atunci, basarabenii au fost trimişi la adăpost în Hunedoara, în jurul Geoagiului, la Zalău - judeţul Sălaj, în judeţele Olt şi Gorj. Din cei 800.000 de basarabeni refugiaţi, vreo 200.000 au fost „recuperaţi” de sovietici şi duşi direct în Siberia. Deşi era foarte mic, are încă amintirea familiei la care a stat în Geoagiu, care avea o casă lângă apa Mureşului. Este imaginea unui moment în care vine jandarmul, care-i căuta pe basarabeni… Mama lui stătea lângă icoană, în genunchi, ca o icoană. Cu candela aprinsă şi cu fratele meu cel mic în braţe. Jandarmul a venit, a intrat, a văzut şi s-a făcut că nu vede…A fost între cei care au scăpat şi pentru că tatăl său era un om foarte respectat şi foarte cunoscut la Facultatea de Agronomie. Când lucrurile s-au mai liniştit, tata a şi fost chemat şi i s-a oferit acelaşi post, tot pe domeniile regale, tot la ferma experimentală a Facultăţii de Agronomie: întâi în Zorleni, Bârlad, apoi, la Ezăreni-Iaşi, de unde au plecat la Craiova.

După 1990, cineva le-a trimis din Siberia un act de la OSIM-ul vremii, de prin anii 1920, când Basarabia revenise la România, după actul istoric de la 1 decembrie 1918. Era o licenţă pe numele bunicului său, boierul Iustin Mironov, care inventase nişte mori plutitoare, avea douăsprezece mori plutitoare. Nistrul este o apă foarte repede şi morile erau aruncate noaptea şi duse în mijlocul fluviului. Părinţii nu i-au povestit acestea deoarece se temeau. După ce a primit copia acelui act, a dus-o la Federaţia de Modelism, care i-a şi făcut un model, o machetă a morii bunicului său, pe care o ține acasă.

Rădăcinile boiereşti nu au fost motiv pentru ca viaţa să vă fie prea blândă. A plătit taxe şcolare în timpul liceului, fiindcă venea dintr-o familie bogată şi, în plus, era şi basarabean, iar în mentalul de atunci un basarabean fugit era „un inamic”. Dar a venit un moment când lucrurile s-au mai liniştit şi când am început, era în timpul liceului, să facă sport.

Cariera și implicarea sportivă

De mic copil nu și-a imaginat să facă altceva decât Facultatea de Educaţie Fizică. Aşa am descoperit plăcerea pentru spadă, care a venit ca rezultat al preocupării pentru…literatură. După cum mărturisește: „În clasa a V-a, pionierii foarte buni la învăţătură trebuiau să aibă grijă de elevii care nu învăţau foarte bine. Eu eram bun la aritmetică şi am fost îndrumat să fac lecţiile cu vecinul meu de stradă, Mircea Alecu. Şi cum noi nu mai aveam nimic în casă, nicio carte de citit - doar câteva obiecte de mobilier, restul vânduseră tot părinţii ca să supravieţuim - am găsit la colegul meu o bibliotecă deosebită. Mama acelui coleg mi-a dat să citesc „Cei trei muschetari” şi „Contele de Monte Cristo” de Alexandre Dumas. Am citit şi am luat foc. Am zis: trebuie să învăţ să fac şi eu ca d’Artagnan. Am alergat pe străzile din Craiova şi am găsit Clubul de scrimă „Voinţa”, aşa se chema… Acolo, un italian bătrân dădea lecţii de spadă la patru copii. M-am dus, i-am spus că vreau şi eu şi, cum se întâmplă, am adunat toţi copiii de pe strada mea, inclusiv pe fratele meu. Cei mai mulţi s-au lăsat de acest sport nobil, însă dintre cei care au rămas cu mine, unul a ajuns antrenorul echipei naţionale de scrimă, altul antrenor federal, fratele meu trăieşte de mulţi ani, în Franţa, din scrimă; apoi, directorul Centrului Olimpic de Scrimă de la Craiova, antrenor la o echipă care a fost ani la rând campioană mondială. Am făcut scrimă din dorinţa de a-i „bate" pe cei care ne făceau rău, doar pentru că deţineau puterea. Între 1964 și 1970 am fost component al echipei naționale de scrima”.

Practicanți ai scrimei, Alexandru Mironov, Mircea Alecu și Dumitru Popescu, erau numiți în tinerețe „Cei trei muschetari craioveni“, fiind modele de cinste și corectitudine, extrem de dedicați profesiei, iubiți și respectați. Acum au rămas doar doi muschetari, după ce „Porthos“, așa cum își spunea regretatul Dumitru Popescu, a trecut în lumea celor drepți, la 2 iunie 2015.

Împreună au făcut o echipă formidabilă, a fost o prietenie care a dat sportului românesc și lumii sportive internaționale mari spadasini. Pe timpurile când era președinte al Federației de Scrimă, echipa feminină de spadă a României, condusă de Dan Podeanu, dar la care au contribuit din plin Dumitru Popescu și Mircea Alecu, a ieșit multiplă campioană mondială și europeană. Sala de la „Trișcu” din Craiova, unde s-a format această echipă, a fost făcută cu efortul comun al celor trei prieteni, care chiar și după jumate de secol n-au renunțat la visul lor de a avea o sală performantă în Bănie. În iunie 2015 Alexandru Mironov a primit titlul de Cetățean de Onoare al Craiovei și spune că activitatea din scrimă este o latură importantă a existenței sale. „Valoarea mea ca și cetățean al Craiovei se datorează și faptului că lumea scrimei a lucrat atât de bine. Este una din laturile activității mele și am și găsit un mediu penetrabil la idei noi, atent, prietenos”.

Între 1993 și 1996 A. Mironov a fost ministru al Tineretului și Sportului, loc unde a ținut să aplice lucruri care îl definise ca savant și om de știință. A simțit că lumea, cumva, începe să se ducă spre nivelul minimei rezistențe și a înființat 15 programe naționale prin care încuraja diversele grupuri de intelectuali tineri să se implice în activități educaționale. De pildă, Știința XXI era o programă de educație științifică și a încurajat crearea în mai multe județe a Cluburilor-Cenacluri de Știință.

Dincolo de aceste aspecte sportive, bogata sa operă literară și jurnalistică l-a făcut membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, iar ca unul din cunoscuții creatori de futurism în România a fost vicepreşedintele Societăţii Europene de Science Fiction, între 1994-1998 şi 2000-2001.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus