Timpul.md

Opinii & Editoriale 7 Octombrie 2016 | 08:40

Bătălia diplomatică pentru Basarabia (XXII) Acțiunea subversivă sovietică (III)

Elementul social de bază care trebuia să servească executării planului sovietic de expansiune în Europa de Est era ţărănimea. În acest scop, s-a creat „Uniunea Țăranilor Revoluţionari” (Soiuz Revolucionyh Krestian), care funcţiona sub directa conducere a Direcţiei Generale Politice (G.P.U.) a P.C.(b) din Rusia Sovietică şi avea legături cu Internaţionala ţărănească (Krestinternul).

Pentru coordonarea acestor acţiuni, la 17 februarie 1919, C.C. al P.C.(b) din Ucraina a adoptat hotărârea de creare a comitetului regional de partid din Basarabia. Scopul acestui organism era strecurarea în Basarabia a propriilor agenţi, care duceau o activitate de subminare a regimului stabilit acolo. Astfel, în raportul său din 19 iunie 1919, comitetul regional de partid, aflat în acea perioadă la Odesa arată că, pentru restabilirea organizaţiilor decăzute, au fost trimişi în Basarabia activişti comunişti, în acelaşi timp, stabilindu-se câteva puncte de trecere în Basarabia a literaturii şi a activiştilor de partid.

Odată cu abandonarea planului insurecţiei și schimbarea politicilor de acțiune în exterior, Uniunea Țăranilor Revoluţionari a fost treptat desfiinţată. S-a renunţat la sabotaj şi la terorismul individual executat prin organizaţii comuniste. Mişcarea comunistă s-a mărginit să desfăşoare o intensă acţiune de propagandă, organizând mişcări de mase, pentru pregătirea unei stări revoluţionare premergătoare unei răsturnări sociale. În acest scop, mişcarea comunistă atât în Basarabia, cât şi în întreaga Românie a primit forme organizatorice fixe: în fruntea tuturor organizaţiilor comuniste se afla partidul comunist format pe bază de nuclee de fabrici, uzine, străzi şi sate, cu subordonarea ierarhică de sus în jos. În acelaşi timp s-au creat organizaţii comuniste auxiliare: Komsomol, pentru tineretul comunist, sindicatele profesionale, pentru organizarea luptei sindical-muncitoreşti, M.O.P.R. sau „ajutorul Roşu” pentru susţinerea deţinuţilor comunişti etc.

În același timp, de la Moscova s-a decis crearea unei agitaţii politice printre ţăranii români. Prezidiumul Krestinternului adresa în „L’Humanité”, din 8 ianuarie 1925, un apel prin care chema ţărănimea română la solidaritate internaţională pentru „scuturarea de jugul moşieresc român”. În Basarabia şi Bucovina erau folosite toate nemulţumirile populaţiei pentru aţâţarea ei contra statului român. Minorităţilor li se spunea că drepturile lor naţionale nu sunt respectate. Românilor li se arăta că moldovenii şi românii sunt două naţiuni deosebite. Ţăranii erau instigaţi să nu plătească impozite şi să ceară pământurile mănăstirilor şi ale statului. În chestiunea religioasă se cerea oficierea slujbei în limbile minorităţilor şi păstrarea vechiului stil. Orice nemulţumire a populaţiei era astfel interpretată, încât statul român era cauza tuturor relelor, iar regimul şi statul sovietic singura speranţă şi salvare pentru basarabenii „oprimaţi”.

Reacţia guvernului român la aceste imixtiuni a fost promptă și uneori prin excese: poliţia, jandarmeria şi Siguranţa, au fost nevoite prin toate mijloacele posibile să înăbuşe veleităţile reacţiei comuniste. Cum în astfel de cazuri sunt greu de prevăzut limitele, s-a vorbit despre „teroarea albă” românească din Basarabia. Era încă un pretext pentru propaganda sovietică de a ponegri în ochii basarabenilor şi opiniei publice internaţionale imaginea administraţiei româneşti în Basarabia. Pe străzile Parisului, „Comitetul de apărare a victimelor teroarei albe în Balcani” afişa manifeste şi organiza mitinguri invitând populaţia să protesteze contra violenţelor comise de autorităţile române în Basarabia.
Ultimele documente din arhivele Kominternului arată că acţiunea de subminare a statalităţii româneşti în teritoriul dintre Prut şi Nistru s-a desfăşurat prin participarea activă a emigranţilor basarabeni din Europa şi SUA. Pe lângă Societatea basarabeană din Moscova este atestată fondarea Uniunii Emigranţilor Basarabeni din SUA. Aceasta avea un rol important în formarea opiniei publice asupra problemei Basarabiei, organizând companii de protest împotriva „agresiunii politice şi economice în Basarabia, drept rezultat al ocupării româneşti şi în special, a consecinţelor foametei şi regimului de teroare practicat de guvernul naţional-ţărănist”. Prin politica desfăşurată în Basarabia, Moscova dorea să ofere lumii argumente, care să ateste că existau forţe politice serioase la Chişinău dispuse să se separe de România în vederea alipirii la Uniunea sovietică. Raportul conducerii societăţii „Apărătorii României Mari” a demobilizaţilor constata, cu ocazia întrunirilor societăţii în Basarabia, că întreaga provincie era locul unei intense propagande bolşevice, care se manifesta atât prin propaganda scrisă, ca broşuri, imprimante, afişe care îndemnau populaţia locală la revoluţie, cât şi prin diverse organizaţii de spionaj, care se descopereau zilnic în toată Basarabia şi în special pe malul Nistrului.

În perioada 1924-1932, mişcarea comunistă din Basarabia, datorită exigenţei Siguranţei, n-a evoluat din punctul de vedere al numărului membrilor activi. Totuşi, numărul simpatizanţilor pasivi a crescut neîncetat, pentru că, pe lângă opera de reprimare poliţienească a comunismului, se simţea necesitatea unei luminări a populaţiei locale, ceea ce a lipsit. Mai mult chiar, din cauza politicianismului sectar şi a carenţelor administraţiei s-a creat un spirit de sfidare a suveranităţii româneşti în rândurile populaţiei, aspect asupra căruia se va reveni la momentul oportun.

Mutaţiile survenite în lumea internaţională după anul 1932, au schimbat şi tonul propagandei sovietice. Aderarea Uniunii Sovietice la ideea securităţii colective, intrarea ei în cadrul societăţii Naţiunilor, cât şi dezamorsarea relaţiilor sovieto-române, prin reluarea relaţiilor diplomatice în 1934, au schimbat tactica urmată de Komintern faţă de mişcarea comunistă din Basarabia. Era o schimbare valabilă la scara întregii Europe, prin care se urmărea crearea „Frontului popular”, o tentativă de legitimare a mişcării comuniste, chemată să se opună succesului crescând al curentului de dreapta. În România, această modificare mai era condiţionată de atitudinea intransigentă, demonstrată de autorităţile româneşti faţă de mişcarea comunistă, ceea ce a dus la izolarea ei definitivă. În aceste condiţii, în Basarabia ca şi în întreaga ţară, comuniştii se străduiau să încheie o alianţă politică cu elementele de stânga moderate, a căror acţiune politică trebuia să se rezume la apărarea „democraţiei ameninţate de fascism” şi păstrarea „libertăţilor democratice”. În Basarabia, unde numărul minorităţilor evreieşti era mare, în special în centrele urbane, ideea „Frontului Popular”, ca antipod al antisemitismului, a prins foarte repede, numărul simpatizanţilor evrei crescând permanent. Nici în această perioadă numărul membrilor activi ai mişcării comuniste n-a sporit, aceasta datorându-se creşterii mişcării antisemite, în special a partidului cuzist, care luase proporţii în Basarabia. În schimb, era în creştere numărul simpatizanţilor pasivi, îndeosebi în rândurile minorităţilor. Acesta va fi elementul care va întâlni cu entuziasm intrarea trupelor sovietice în Basarabia la 28 iunie 1940, stare generalizată de istoriografia sovietică asupra întregii populaţii a Basarabiei.

Pe fundalul de acalmie legată de asumarea de către Uniunea Sovietică a limbajului „pacifist” în plan extern, administraţia românească din Basarabia s-a confruntat cu o altă problemă generată de regimul intern sovietic și în general puțin abordată de istoriografia românească, dar și cea ucraineană. Marea foamete (Holodomorul) și colectivizarea forţată, promovată de Moscova în raport cu ucrainenii, alături de regimul de teroare declanșat de Stalin în statul sovietic, a provocat un exod de refugiaţi, în majoritate moldoveni transnistreni, în Basarabia. Pe măsură ce procesul colectivizării și foametea se amplificau, acest exod devenea tot mai masiv, astfel încât problema trierii refugiaţilor de peste Nistru devenea extrem de importantă. Ea se efectua de către comisiile locale, care funcţionau la Cetatea Albă, Tighina, Soroca şi Hotin, şi aveau o conducere centrală la Chişinău. Gravitatea situaţiei, cât şi pericolul infiltrării agenţilor comunişti au generat dificultăţi în funcţionarea acestor comisii, ministrul de interne al României, I. Mihalache intervenind personal pentru a impune mai multă umanitate în primirea refugiaţilor, cerând scurtarea timpului de reţinere a acestora în arest. Ministrul român considera că departe de a constitui o primejdie, plasarea refugiaţilor în ţară era cel mai eficace mijloc de propagandă antibolşevică. Dificultăţile cele mai mari apăreau în legătură cu posibilitatea unui exod mai serios al refugiaţilor, dată fiind presiunea din ce în ce mai puternică cauzată de foamete, de colectivizarea pământurilor ţărăneşti şi regimul de teroare instituit de administraţia sovietică.

Astfel, după o perioadă marcată de o politică violentă a URSS faţă de Basarabia, după o perioadă în care propaganda sovietică a desfăşurat o intensă activitate în interiorul provinciei, acutizând relaţiile între populaţia locală şi administraţia românească, a intervenit o perioadă de relativă acalmie în strategiile sovietice. În mod special după 1934, când cele două state reluau relațiile diplomatice. Acesta nu este decât un aspect al politicii sovietice promovate de Kremlin faţă de Basarabia. Ceea ce urmează să analizăm în numerele următoare ale TIMPULUI este situaţia creată de URSS în ţinutul dintre Prut şi Nistru, prin tărăgănarea recunoaşterii Basarabiei ca provincie românească. Pe lângă prejudiciile morale şi materiale aduse României, contestarea permanentă a Unirii Basarabiei de către URSS şi închiderea definitivă a frontierei de est a României a provocat în provincie o gravă criză economică, perturbând serios procesul de integrare a Basarabiei în cadrul României Mari. Acest fapt a afectat, deseori, bunele intenţii urmărite de politica Bucureştiului în teritoriul revenit după 1918 la România.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus