Timpul.md

Actualitate 26 Iulie 2021 | 11:40

BECS nemulțumiți de faptul că Ședința de constituire a Parlamentului Republicii Moldova s-a încheiat subit. ,, Dacă știam, nu am fi venit”

Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, din numele socialistului Vlad Batrîncea, se arată nemulțumiți de faptul că Ședința de constituire a Parlamentului Republicii Moldova s-a încheiat subit. Fostul vicepreședinte al Parlamentului a declarat că dacă ar fi cunoscut despre mersul ședinței de astăzi, nici nu s-ar fi prezentat.

Probabil că nimeni nu a înțeles pentru ce a fost convocată această ședință. Am participat la un discurs electoral. A fost încălcat regulamentul. Considerăm că este o bătaie de joc, a declarat Batrîncea.
De asemenea, socialistul a făcut un atac și la adresa președintei Maia Sandu, menționând că șefa statului a avut un „discurs patetic”.
Din acest discurs patetic al doamnei președinte nu am înțeles ce urmează… nu înțeleg de ce fracțiunea care are peste 60 de deputați a plecat din sală, a mai adăugat deputatul PSRM.
Deși liderul PAS, Igor Grosu, a precizat că următoarea ședință a Parlamentului urmează să aibă loc joi, 29 iulie, Vlad Batrîncea a menționat în repetate rânduri că nu se știe până când va avea loc această pauză. Cu ce scop am venit astăzi. Ce urmează să partajeze ei? Ce instrucțiuni urmează să primească? Aceasta nu a fost o ședință a Parlamentului. Ne pare rău că am dat curs acestei solicitări. Dacă știam că era un efort și timp irosit, nu am fi participat, a precizat Batrîncea.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus