Timpul.md

Istorie 18 Aprilie 2018 | 08:47

„Bine ați venit” la IVDEL-LAG

Sistemul sovietic de lagăre și penitenciare era mult mai mare și mai fioros decât cel al Germaniei naziste. 

La sfârșitul toamnei anului 1917, lumea era cutremurată după marea lovitură de stat a bolșevicilor în Rusia, dar încă nu știa ce o așteaptă... Războaie, foamete, teroare, genocid, lagăre și pușcării, deznaționalizare, sărăcie, nedreptate socială, minciună propagată oficial și alte efecte ale unui regim antiuman au lovit mai târziu și în populația Basarabiei, pe care sovieticii au rupt-o în 1940 din trupul matern al României.

Nu putem vorbi despre ororile sovietice fără să ne amintim și de Germania nazistă. Regimul hitlerist, care în 1945 a pierdut războiul cu URSS, le-a picat tocmai bine bolșevicilor. Pentru a-și ascunde propriile crime, aceștia au încercat să dea vina pe fasciști pentru toate grozăviile mai vechi și mai noi. Ulterior însă s-a dovedit că întreținerea deținuților în lagărele și penitenciarele sovietice a fost mult mai odioasă decât sub regimul nazist. Atât termenele de ședere, cât și numărul condamnaților în lagărele sovietice, erau mai mari decât în Germania lui Hitler. Victimele gulagului erau private de toate drepturile cetățenești și li se neglija orice calitate umană. Sufereau permanent de foame, în timp ce munceau până la epuizare, fără a beneficia de îngrijire medicală adecvată.

În lagărul morții

Circa cinci mii de bărbați din Basarabia au devenit robi în secolul XX, după ce au fost arestați împreună cu familiile lor în noaptea de 13 iunie 1941, iar apoi au fost despărțiți de cei dragi și închiși în lagărul de exterminare „Ivdel-lag”, din nordul munților Ural. Printre aceștia s-au numărat și patru gospodari din s. Tătărești, r-nul Strășeni: Tenuță Cucereanu, Petrea Țârdea, Ion Mârzenco și Tudorache Focșa. După ce am studiat dosarele „penale”, instrumentate de securitatea sovietică împotriva lor, putem descrie modul în care acești oameni au fost despărțiți de casă și duși la munci silnice.

În acea noapte nefastă, din Basarabia au fost ridicați în total peste 22 de mii de oameni, dacă avem în vedere și femeile, copiii și bătrânii. La Mereni, Varnița, Tiraspol, Otaci, Șoldănești etc., soldații sovietici au luat numai bărbații. Soțiile și copiii acestora, presimțind tragedia, i-au acoperit cu propriile corpuri, dar ostașii cu steluțe în frunte au început a lovi cu patul armelor în stânga și în dreapta, călcând în picioare femeile disperate și copiii îngroziți.

Tătăreșteanul Mihail Țârdea, ridicat de acasă la numai 14 ani, a rămas cu două coaste frânte și ochiul traumatizat în urma loviturilor primite. În același timp, fratele său mai mic, Vasile, însângerat și el de „eliberatori”, continua să strige printre lacrimi: „Nu-l dau pe tata!”. Iar Liuba Mârzenco, o rusoaică din Odesa care-și găsise ursitul în acest sat, a înnebunit de durerea despărțirii de soț și de casa pe care abia o ridicase. În alt caz, Maria Cucereanu, gravidă în luna a noua și cu doi copii de mână, de șase și trei anișori, a leșinat căzând pe burtă și a născut peste o zi, chiar în trenul pornit spre Siberia. „A fost un tablou exact ca în filmele sovietice despre hitleriști, pe care ni le-au arătat apoi ani în șir”, își aminteau supraviețuitorii acelui coșmar.

Cei patru bărbați din Tătărești au ajuns în labele „eliberatorilor” sovietici doar pentru că, în anii interbelici, fuseseră primari ai satului, au făcut parte din diferite partide politice românești și au muncit mai cu osârdie decât alții, agonisind mai mult.

La „Ivdel-lag”, viața dura mai puțin de trei ani

Despărțiți de familii, bărbații au fost închiși în vagoane de marfă cu acoperiș de metal. Sub cerul fierbinte de vară, se simțeau ca într-un cuptor. Întemnițaților nu li se dădea apă îndeajuns, deși erau hrăniți cu pește sărat. Erau atât de mulți, încât stăteau lipiți unii de alții și nici un vagon nu avea toaletă. În asemenea condiții, cei slabi cedau și mureau. Zi de zi, la puținele și lungile staționări, gardienii aruncau afară trupurile decedaților, până când supraviețuitorii au ajuns în „Ivdel-lag”.

Acest lagăr fusese înființat în august 1937, prin ordinul NKVD, pentru 12 mii de condamnați din rândul oponenților puterii bolșevice. În câțiva ani, această instituție a devenit una dintre cele mai atroce din tot sistemul gulagului, datorită climei deosebit de severe și atitudinii extrem de violente a gardienilor față de întemnițați. La începutul anului 1942, la „Ivdel-lag” erau închiși peste 32 de mii de oameni, de două ori mai mult decât în odiosul lagăr nazist „Auschwitz”. Acest număr depășea substanțial chiar și populația orașului Ivdel. Majoritatea deținuților, iar în cazul basarabenilor toți ca unul, au fost aduși aici fără a fi judecați.

La începutul anilor ‘40 ai secolului trecut, durata medie de viață a deținuților de la „Ivdel-lag” nu atingea nici trei ani.

Morți fără dinți...

Extragerea dinților din gurile răposaților a fost pusă în aplicare de către bolșevici încă în primii ani ai puterii sovietice. Pe parcurs, conducerea URSS a „optimizat” această practică. Iată, de exemplu, ce stipulează o directivă a gulagului din 17 noiembrie 1941:
„1. Protezele de aur ale deținuților decedați urmează să fie extrase. 2. Extragerea lor se efectuează în prezența unei comisii oficiale a lagărului, formată din… și se înregistrează într-un act, pe care-l semnează membrii comisiei.”

Amintim că regimul hitlerist a recurs la extragerea dinților de aur de la morți, începând cu anul 1942, preluând exemplul sovieticilor. Între naziști și sovietici au fost și alte asemănări la acest capitol. Pe frontispiciul de la intrarea în „Auschwitz”, atârna lozinca: „Arbeit macht frei” (Munca te face liber), iar pe poarta lagărului „Ivdel-lag” era scrisă urarea: „Добро пожаловать!” (Bine ați venit!). Odată intraţi în infern, nou-sosiţii erau obligați să interpreteze zilnic, în cor, cunoscutul imn sovietic „Я другой такой страны не знаю, где так вольно дышит человек” (Nu cunosc o altă țară, unde omul să respire atât de liber).

Cum s-au despărţit de viaţă cei patru tătăreşteni

Tătăreștenii noștri au ajuns în „Ivdel-lag” la începutul lui august 1941. Până la sfârșitul lunii martie a anului următor, toți patru au decedat în chinuri groaznice. Cei care au avut în gură dinți de aur au rămas fără ei înainte de a fi aruncați într-o groapă comună.

Când a ajuns aici, pe 5 august 1941, Petrea Țârdea a trecut controlul medical. „Deținutul… a fost supus examenului medical și este apt pentru orice muncă grea”, este notat în primele pagini ale dosarului său. Cu toate acestea, el a supraviețuit mai mult decât consătenii săi din acelaşi lagăr. S-a stins din viaţă la 28 martie 1942, cu o zi mai târziu decât Ion Mârzenco.

La rândul său, Tenuță Cucereanu a încercat să pună întrebări temnicerilor: de ce este alimentat atât de prost sau de ce ziua de muncă durează din noapte până în noapte. Drept răspuns, a fost dat pe mâna criminalilor de drept comun, ceea ce însemna grăbirea sfârșitului. El a murit pe 25 octombrie 1941.

În scurt timp, a plecat în lumea celor drepți și Tudorache Focșa. Când a fost ridicat de acasă, el cântărea peste 80 de kilograme și era sănătos tun. Însă un certificat medical din 2 decembrie 1941 arată că bărbatul era deja „consumat fizic total, fiind invalid de grupa a doua”. Tudorache și-a dat ultima suflare peste câteva zile după aceasta, la 12 decembrie, acelaşi an.

Autor: George MÂRZENCU 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus