Timpul.md

Social 23 Iunie 2016 | 07:46

Biserica adventistă acuză Hollywoodul de „parteneriat” cu diavolul și așteaptă Apocalipsa

Chiar dacă, în trecut, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea era numită sectă, revizuirea doctrinei sale de către cercetători a făcut ca, astăzi, acest cult religios să ajungă în rândul principalelor curente protestante.

În R. Moldova, avem aproape 10 mii de adventiști, iar de-a lungul timpului membrii au fost discriminați și intimidați pentru convingerile lor religioase. Printre principiile și valorile acestora, se numără abstinența totală de la alcool și tutun, nerecunoașterea botezului copiilor mici, promovarea unui mod sănătos de viață, prezența relațiilor intime doar în cadrul familiei, moartea este văzută ca un somn, iar sfârșitul lumii reprezintă doar un început.
 
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea este prezentă la nivel mondial, iar pentru prima dată a apărut în SUA, la mijlocul secolului al XIX-lea, și a fost menționată oficial în 1863. Printre fondatorii ei, a fost Ellen White, ale cărei scrieri se bucură de un respect aparte din partea bisericii. Adventiștii consideră Biblia regula supremă de credință. Din literatura de specialitate, aflăm că termenul „adventist” înseamnă „așteptător” a revenirii mântuitorului Iisus Hristos. „Ziua a Șaptea” este sâmbăta și a fost desemnată zi de odihnă.


Clădirea centrului adventist din capitală

Potrivit unui studiu efectuat recent, în țara noastră, unele culte religioase neortodoxe au întâmpinat probleme serioase în timpul înregistrării la Ministerul Justiției. Printre ele, se numără și adventiștii de Ziua a Șaptea. Pe lângă aceasta, ei au raportat că, în 2008-2009, în satul Copanca, din raionul Căușeni, un membru al grupului a încercat să construiască o casă de rugăciuni, iar populaţia locală (predominant ortodocşi de rit vechi) nu au permis construcţia.

Cea mai gravă încălcare a libertăţii de a desfăşura întruniri paşnice şi a dreptului de a manifesta convingerile religioase a avut loc, totuși, în anul 2009, atunci când în urma intervenţiei Bisericii Ortodoxe din Moldova, adventiștilor le-a fost interzisă desfăşurarea unei manifestări religioase preconizată în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Capitală.

Abstinență totală de la alcool și tutun

Unul dintre pastorii care slujește în biserica adventistă, de aproape 13 ani, este Emilian Dospinescu. Bărbatul este cetățean român și a venit la Chișinău, acum șapte luni, ca să colaboreze cu Uniunea Bisericilor Adventiste de aici. Dânsul s-a născut într-o familie, unde ambii părinți erau adventiști, iar în anul 2001 a ales să treacă prin ritualul botezului.

Potrivit lui, la adventiști, este bine gândit sistemul de sănătate. În prezent, Biserica este cunoscută în lume mai ales prin rețeaua ei mondială de peste 700 de spitale, clinici și așezăminte medicale. „Acum câțiva ani, postul TV National Geografic a prezentat un documentar, în care s-a arătat că, datorită unui stil de viață sănătos, adventiștii trăiesc de la 15 la 25 de ani mai mult decât orice om de pe planeta aceasta”, îmi spune pastorul. 


Biserică adventistă din Chișinău

Ei sunt de părerea că tot, ceea ce afectează pe termen scurt sau lung organismul, trebuie să fie eliminat din alimentație și îi îndeamnă pe alții să facă la fel. Biserica adventistă declară abstinență totală de la alcool și tutun. Cafeaua este și ea considerată un drog și membrii nu o consumă. „Acceptăm doar ceaiul din plante medicinale, însă cel negru, verde, chinezesc sau rusesc nu-l recunoaștem. Ținta noastră e ca oamenii să elimine din alimentație tot ce înseamnă carne, lapte, brânză, ouă. În ultimul timp, aceste produse au început să fie din ce în ce mai necalitative și le pun în pericol sănătatea”, a mărturisit acesta.

Celor care consumă carne, ei totuși le recomandă să pună alături cât mai multă salată, pentru că aceasta este considerată „autobuzul grăsimilor”.

„Apocalipsa înseamnă biruința binelui asupra răului”

În viziunea adventiștilor, apocalipsa înseamnă biruința luminii asupra întunericului și respectiv a binelui asupra răului. „Există o mare greșeală a unor creștini de a stabili date. Ziua venirii Domnului Iisus Hristos nu o cunoaște decât Tatăl. Noi credem că mântuitorul va veni curând. Oamenii de știință spun că, în aproximativ 50 de ani, Pământul se va autodistruge. În Biblie, există o promisiune a lui Iisus Hristos că va reveni. Aceasta înseamnă, cu siguranță, că el se va întoarce înainte ca Pământul să se autodistrugă. Observați că anul acesta a fost dezastruos. Țări precum Germania, Franța sau România au cunoscut inundații fără precedent. Sunt niște fenomene care ies de sub controlul oamenilor. Ne îndreptăm spre un punct final”, se arată convins interlocutorul meu.


În Centrul de Carte al adventiștilor este atât literatură în limba română, cât și în rusă

Pastorul consideră că Hollywoodul a făcut ca apocalipsa să pară ceva groaznic și este convins că în spatele acestor îngroziri se află un vrăjmaș al lui Dumnezeu – diavolul. El zice cu încredere că „la venirea lui Iisus Hristos, oamenii care l-au iubit vor fi luați în cer pentru 1000 de ani. Se spune că la reîntoarcerea mântuitorului, Pământul va arde cu tot ce este pe el. În tot acest timp, Satana și îngerii lui vor fi pe această planetă, iar după 1000 de ani, cetatea lui Dumnezeu cu toți sfinții vor coborî pe Pământ, iar aici va fi punctul central al Universului”.

„Relațiile intime dintre homosexuali sunt un păcat”

La fel ca și alte culte religioase, adventiștii pun accent pe întemeierea unei familii trainice și încurajează tinerii să aibă relații intime doar după căsătorie. Pastorii bisericii consiliază cuplurile care trec printr-o criză și îi ajută să depășească momentele dificile. Ei încurajează soțul și soția să aibă copii și să-i educe frumos, iar avortul este considerat o crimă. Excepții fac doar situațiile când fătul pune în pericol viața mamei.

Emilian Dospinescu declară că, în rândul membrilor, este încurajată intimitatea sănătoasă și nu o consideră un păcat, iar partenerii pot să facă dragoste ori de câte ori doresc.


Sală de rugăciuni ale adventiștilor de ziua a șaptea

Biserica Adventistă nu susține căsătoriile dintre persoanele de același sex. „Există chiar și clinici unde se încearcă ajutorarea acestor oameni să devină heterosexuali. Dacă cineva dorește să rămână așa, noi nu vom arăta cu degetul și nu-l vom condamna. Biblia este foarte clară în domeniul dat și spune că această categorie de oameni, dacă nu se pocăiesc, nu intră în cer. Biblic este permisă doar căsătoria între un bărbat și o femeie, unde se poate întâmpla naștere de copii. Suedia, Norvegia au acest sistem, în care copiii de la familiile normale sunt luați și oferiți spre adopție familiilor homosexuale – este o urâciune a vremurilor noastre. Ca biserică, avem deschidere și dialog către aceste persoane, dar pe bază biblică, relațiile intime dintre homosexuali sunt un păcat”, a punctat Dospinescu.

„Moartea este un somn”

Reprezentanții Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea sunt de părere că „moartea este un somn”. La înmormântarea adventiștilor nu se face masă de pomenire și restul ritualurilor întâlnite la creștinii ortodocși.

La acest capitol, adventiștii din R. Moldova au raportat un caz care a avut loc în anul 2011, în satul Buțeni, din raionul Hâncești. În timpul unei ceremonii funerare, desfăşurată pentru un adept al grupului, preotul ortodox local a recurs la utilizarea unei arme de foc pentru a împiedica procesul de înmormântare. Drept rezultat, preotul a fost neutralizat de câţiva dintre participanţii la ceremonie.


Cartea din care adventiștii învață imnurile creștine

În prezent, în lume, sunt aproximativ 19 milioane de membri ai Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. În România, numărul acestora ajunge la circa 70 de mii. Potrivit lui Ruslan Lodcă, secretarul executiv al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din R. Moldova, în țara noastră avem circa 9 mii de membri maturi botezați, iar alte 10 mii au plecat în ultimii 7-8 ani peste hotare. În rândul adventiștilor nu există ierarhizare, iar ei se numesc frați și surori.
 
Biserica Adventistă este condusă la nivel mondial de o Conferință Generală, împărțită în regiuni mai mici administrate de diviziuni, uniuni de conferințe și respectiv conferințe locale.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus