Timpul.md

Actualitate 2 August 2019 | 17:58

Brexit: „BoJo” și cronica unui dezastru anunțat

Presa franceză îl numește pe Boris Johnson «BoJo». Sună ca le «Beau Jo», dar e doar o abreviere de la « Beaujolais », vinul acela franțuzesc ieftin, banal, dar cu multe pretenții, care se vinde până în Japonia și care e anunțat toamna, în noiembrie, cu sloganul «Le Beaujolais nouveau est arrivé».

La toamnă se va vedea și gustul acestui «BoJo» nou, dar fiind că data Brexitului e fixată pe 31 octombrie. Deocamdată, retorica bătăioasă a lui «BoJo» are efectul unui bumerang chiar și la el acasă, în Marea Britanie, iar după alegerile parțiale de joi 1 august din Țara Galilor (Wales) majoritatea lui Johnson în Camera Comunelor (camera inferioară a parlamentului britanic) s-a redus la 1 (un singur) loc.

Cum o amintea în aceeași zi, joi 1 august, cotidianul francez Libération, care îi făcea lui «BoJo» (Boris Johnson) un portret în campanie, Țara Galilor prezintă particularitatea de a fi populată, în unele circumscripții, de un om pentru zece oi. Țara Galilor, în care trăiesc zece milioane de oi, primește în fiecare an 680 de milioane de lire de la UE, bani fără de care agricultura riscă să se prăbușească.

După alegerile parțiale de joi din Wales (în circumscripția Brecon şi Radnorshire), Jane Dodds, șefa Partidului Liberal Democrat galez a preluat mandatul local, făcând ca scaunul în plus, unul singur, care îi asigură încă lui Johnson fragila majoritate în parlamentul de la Londra, să fie datorat acum doar sprijinului amenințător și plin de condiții al partidului unionist DUP din Irlanda de Nord.

Majoritatea fragilă de un singur loc a lui Johnson în parlament ține așadar de micul partid unionist DUP din Irlanda de Nord. Dar și acolo există riscul de tulburări violente după Brexit, cum o anunță un foarte neliniștitor document oficial britanic, ducând la "panica consumatorilor" și la violențe sociale. Partizanii Brexitului cu orice chip, chiar cu riscul ruperii de UE fără să se fi ajuns la o înțelegere, sunt astfel pe cale să încalce acordul de Good Friday (Vinerea Mare) din 1998 care a pus capăt ceea ce era de facto un război civil în Irlanda de Nord. Principala condiție atunci, prin care s-a ajuns la două decenii de pace, era că niciodată nu se va reinstaura o frontieră acolo. Prin acea frontieră, acum invizibilă, de 500 km, trec majoritatea mărfurilor irlandeze spre UE și a mărfurilor nord-irlandeze spre Irlanda, principalul partener comercial al nordului.

Intr-atât de mari sunt incertitudinile și nesiguranța după Brexit, încât este evocată chiar posibilitatea unui referendum în Irlanda de Nord pentru unirea regiunii cu Irlanda propriu zisă.

Dacă Marea Britanie ar încerca să prevină cu forța o unificare a Irlandei de Nord cu Irlanda gestul ar risca să conducă la revenirea violențelor sectare și a valului de terorism care a zdruncinat Irlanda de Nord în ultimele decenii ale secolului XX. Asta ar risca să relanseze bombele în discoteci, amestecul de banditism și conflict religios între catolici și protestanți, pe fundal de alcool și genunchi explodați ca pedeapsă, acel kneecapping.

Dacă apoi și Scoția se declară independentă, în urma unui nou referendum, pentru a putea rămâne în Uniunea Europeană, cum ar deveni foarte probabil, faptul ar reduce Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord la Anglia și Țara Galilor. Ironia este că în 2013, purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, declarase deja că Marea Britanie nu este câtuși de puțin o mare putere, ci doar o insulă, o insuliță pe care n-o ia azi nimeni în seamă.

Pierderea Irlandei de Nord și independența Scoției ar reduce Marea Britanie la o jumătate de insulă, iar în acea jumătate de insulă care va rămâne Anglia cu Țara Galilor, agricultorii din aceasta din urmă își vând oile în proporție de 92% în UE, unde după Brexit tarifele riscă să urce până la 40%. Cum piețele europene pentru milioanele de oi din Țara Galilor se vor închide după un Brexit fără un târg agreat de ambele părți, sindicatul agricultorilor l-a avertizat la rândul lui pe Boris Johnson că riscă să se confrunte cu «serioase tulburări sociale» după 31 octombrie, data anunțată a Brexitului.

Deocamdată, unii din anturajul lui «BoJo» au promis vag agricultorilor și fermierilor galezi și britanici și că vor găsi piețe noi în… Japonia. Yeah, right, japonezii sunt cunoscuți pentru a consuma foarte multă oaie.

https://romania.europalibera.org/ 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus