Timpul.md

Actualitate 19 Septembrie 2016 | 15:15

Bucureștiul pregătește diplomați și funcționari publici din Republica Moldova

Luni a avut loc ceremonia de deschidere a celei de-a șasea ediție a programului de pregătire în diplomație și relații internaționale pentru diplomați și funcționari publici din Republica Moldova. Programul care se va desfășura în perioada 19-30 septembrie este organizat de Institutul Diplomatic Român și este finanțat de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) de la București, prin bugetul asistenței pentru dezvoltare.

Prezent la eveniment, secretarul de stat pentru afaceri strategice, Dan Neculăescu, le-a vorbit cursanților despre rolul esențial pe care aceștia îl dețin în continuarea și aprofundarea procesului de reformă și de modernizare a Republicii Moldova, în beneficiul direct al cetățenilor săi, se arată într-un comunicat al MAE.

Neculăescu a mai precizat că România sprijină activ, atât prin eforturi diplomatice, cât și prin asistență concretă, parcursul european al Republicii Moldova.

Programul de pregătire în diplomație și relații internaționale pentru diplomați și funcționari publici din Republica Moldova a fost lansat în anul 2010 și se adresează unui număr de 20 de participanți — diplomați din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene și funcționari din cadrul instituțiilor administrației centrale din Republica Moldova. 

infoprut.md

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus