Un loc comun în toate comentariile făcute zilele acestea în legătură cu invalidarea referendumului de duminică îl constituie reproşul (abstract) privind „aroganţa” unui lider al Alianţei de guvernământ. Din considerente de etică (sau poate din alte considerente), niciun comentator nu a numit concret numele acestui „arogant” şi „stricător de pace”, setos de putere, dornic să se vadă cât mai repede în fotoliul prezidenţial. În declaraţia MAE de care pomeneam mai sus, V. Untilă, politicianul care cunoaşte bine tainele de la cuhnia politică din Chişinău, îndeamnă „partidele din AIE să se trezească din beţia majorităţii fragile din parlament, să uite de funcţiile pe care le deţin şi de sondajele de opinie” şi să propună electoratului „o ofertă unitară, coerentă şi lipsită de aroganţă (subl. n. – c.t.)”. Observăm că şi în acest context apare năluca… aroganţei.
Cu certitudine, au apărut la un moment dat nişte „ameţeli de pe urma succeselor”, ca să reiau aforismul lui Stalin. E adevărat, nici astăzi încă unii nu s-au trezit „din beţia majorităţii fragile din parlament”. Să sperăm că duşul rece de duminică i-a adus la realitate. Opinia mea e că nu trebuie să continuăm la infinit frecatul mâinilor de bucurie ori bocetul de jale la căpătâiul nefericitului referendum. Ce a fost a fost, învăţăm lecţia, întoarcem pagina şi mergem mai departe. Aşadar, ce facem mai departe? Cum obţinem cele 61 de mandate despre care vorbea, luni, preşedintele interimar M. Ghimpu? E posibil aşa ceva?
Ideea unui „bloc electoral ce ar uni toate forţele democratice” despre care vorbea V. Untilă nu e nouă, ea apare, cu regularitate, în fiecare campanie electorală. Nu ştiu cât e de realistă această idee astăzi, în perspectiva alegerilor anticipate, care, probabil, se vor organiza în luna noiembrie. Lăsăm subiectul la dezbaterea cititorilor. O formulă originală a fost găsită anul trecut, când cele patru partide de opoziţie au mers în alegeri ca entităţi separate, dar sub o „umbrelă” comună, numită „Opoziţia Unită”. Rezultatele alegerilor au demonstrat că această formulă a fost una productivă şi funcţională. E adevărat, în campania de anul trecut exista şi o motivaţie comună – lupta împotriva comuniştilor: Moldova fără Voronin, Moldova fără comunişti. Se pare ca astăzi partidele din Alianţă sunt în „deficit de mesaj” – comuniştii parcă sunt, dar parcă nu-s, Voronin la fel. „Încheind un „pact de neagresiune”, mergând separat în alegeri, partidele din Alianţă pot repeta şi în acest an experienţa campaniei din anul trecut. Lăsând la o parte lucrurile care le diferenţiază şi le antagonizează, partidele Alianţei ar putea adopta un mesaj comun, să zicem „Modernizarea R. Moldova prin desoveitizare, decomunizare, derusificare, decriminalizare (demafioizare)”. Aceste priorităţi vor fi cu certitudine împărtăşite şi de partidele extraparlamentare, care, bineînţeles, contează. Astfel, „toate forţele sănătoase” vor putea fi adunate sub o „umbrelă” comună. Cândva, eu am numit această „umbrelă” Blocul Unităţii Naţionale – BUN-ul.
E o chestie de discuţie, evident. Un lucru însă să nu uităm: în perioada campaniei anti-referendum, Voronin ne-a demonstrat încă o dată cât de periculos rămâne a fi PCRM. În viitoarea campanie electorală, moldovenii vor fi puşi să aleagă: BUN-ul sau Nebunul? Asta ar trebui să fie intriga principală a viitoarei campanii. Iar restul sunt detalii, inclusiv supărările trecătoare şi frustrările de moment ale unor politicieni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
