Actualitate

Burse de Merit 2014 – pentru cei mai buni studenţi ai ţării a XIX-a Aniversare

Cei mai buni studenţi şi masteranzi vor beneficia de 50 de burse în valoare de 12000 lei fiecare. Studenţii de la ultimul an de studii (ciclul licenţă) vor beneficia de pînă la 35 de burse, iar pentru studenţii masteranzi de la primul an de studii (ciclul masterat) sunt disponibile pînă la 15 burse.

La concurs pot participa cetăţeni şi rezidenţi ai RM, cu vîrsta maximă de 30 ani, studenţi de la ultimul an de studii (cu frecvenţă la zi, ciclul licenţă – anul absolvirii 2015), inclusiv studenţii – masteranzi, de la primul an de studii (cu frecvenţă la zi, care şi-au continuat studiile de masterat imediat după absolvirea ciclului licenţă), de la

toate specialităţile, care îşi fac studiile la una din instituţiile universitare din RM, avînd media notelor pentru toţi anii de studii nu mai mică de 9 – domeniile ştiinţelor social-umaniste, 8,5 – domeniile ştiinţelor exacte, tehnice şi medico-biologice şi 8 – în cazul studenţilor cu dizabilităţi şi/sau orfani.

Nu sunt eligibili programului Burse de Merit – 2014: studenţii, care au beneficiat/ beneficiază de burse în cadrul altor concursuri sau programe, anunţate în anul calendaristic 2014; studenţii care au absolvit un ciclu licenţă şi/sau masterat şi, la moment, urmează o a doua licenţă sau un al doilea masterat; studenţii înmatriculaţi la USMF, care urmează rezidenţiatul şi secundariatul clinic; studenţii, care au beneficiat de burse de merit în ediţia 2013 a programului.

Concursul constă din 2 etape de selecţie a candidaţilor, în baza dosarelor depuse şi a unui test de cultură generală. Dosarele admise pentru concurs vor fi examinate de către Consiliul de Experţi Independenţi nominalizat în cadrul programului.

Informaţii suplimentare, precum şi formularul de aplicare pot fi gasite pe www.eac.md şi la sediul Centrului de Informaţii Universitare din str. Puşkin 16, tel: (022) 221172, 221167.

Sponsori: BC Moldova Agroindbank SA şi Compania Orange Moldova.

Parteneri: Asociaţia Naţională a Tinerilor Istorici din Moldova, Agenţia de publicitate „Kim Art” şi OWH TV Studio.

Parteneri media: Compania „Teleradio Moldova”, Revista Săptămîna, Cotidianul Timpul, Ziarul de Gardă şi Agenţia de presă „Info-Prim Neo”.

Programul Burse de Merit a fost lansat în anul 1996 la iniţiativa Fundaţiei Soros-Moldova pentru a încuraja performanţele academice, ştiinţifice şi extracurriculare ale studenţilor din Moldova. Din anul 2001 această iniţiativă este susţinută de BC „Moldova Agroindbank”, iar din 2004 – şi de compania Voxtel, acum devenită Orange Moldova. Din anul 2003 concursul Burse de Merit este organizat de către Centrul de Informaţii Universitare, sub egida Consiliului Rectorilor din Republica Moldova. Pe parcursul celor optsprezece ediţii ale programului peste 4300 de studenţi au aplicat acestui concurs, dintre care 1180 de studenţi au beneficiat de Burse de Merit, iar festivitatea de decernare a lor a devenit un eveniment remarcabil în viaţa universitară din Moldova.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *