Atitudini

Buturuga cea mare a educaţiei

Al doilea ca funcţie deţinută, dar primul în fapt stăpân al Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei, este Nicolai Ilevici Bucun, apariţia şi menţinerea căruia în posturile-cheie în domeniu este învăluită de mister: doctor în medicina sanitară şi lector superior la USMF, N. Bucun pleacă („este plecat”?) din medicină şi se instalează în 1975 la IŞE, devenind astfel omniprezent la cârma ştiinţelor educaţiei şi învăţământului (10 ani şef de sector, 15 ani director adjunct şi director al IŞE, doi ani viceministru al Educaţiei, şase – prorector).

Deşi omul „este ceea ce gândeşte”, îl apreciem totuşi după faptele sale. Or, deşi N. Bucun e mereu în posturi-cheie, deşi a semnat o mulţime de publicaţii şi este campion naţional la pregătirea doctorilor în psihopedagogia handicapaţilor (dar şi unicul căruia i s-a respins o teză coordonată – pentru plagiat!) – observaţi unde avem succese?!.., – cu numele lui Bucun nu se asociază nici o idee (concept, principiu, teorie), căci orice valoare ştiinţifică indicată de CV-ul său, la o examinare mai atentă, nu este decât una bine cunoscută în Occident sau Rusia.

În schimb, fenomenele care au pus cruce adevăratei democratizări şi modernizări a învăţământului îşi au originea în funcţiile ocupate de Bucun.

Viceministru fiind, a separat evaluarea manualelor prezentate la concurs de conceptorii de curriculum, creând astfel discordanţe de principiu între documentele conceptuale ale reformei, curricula disciplinare şi manuale, reducând la zero şi valoarea funcţională a Concepţiei învăţământului (1995) şi a Curriculumului de bază (1997) – documentele de temelie ale reformei şcolare. Apoi a reinstalat standardele educaţionale sovietice. A conceput şi a coordonat distrugerea curricula disciplinare, eliminând din acestea obiectivele educaţionale – o inepţie epistemică nemaiauzită. Ca să-şi poată realiza misiunea diabolică, i-a retras nelegal subsemnatului dreptul de modernizare a Curriculumului de LLR la ediţia a III-a (2010), care reprezintă şi disciplina nr.1 a învăţământului naţional, dăruindu-i-l lui A. Ghicov şi ignorând astfel rezultatele cercetărilor de cca 30 de ani ale sectorului Educaţie Lingvistică şi Literară.

A mimat colaborarea, în fals accent bucureştean, cu ministerul omolog al României, rezultatele fiind deconspirarea testelor de admitere (2001), menţinerea celor două sisteme paralele de învăţământ – în limba română şi rusă, şi statutul special pentru Limba rusă.
Şi-a subordonat aproape integral expertizarea-susţinerea doctoratelor în pedagogie şi psihologie, arogându-şi chiar şi funcţia de preşedinte al Seminarului ştiinţific la pedagogia generală.

În fine, şi-a arătat adevărata „valoare ştiinţifică”, organizând şi aprobând casarea din biblioteca IŞE a 2.692 de titluri de carte de referinţă. Nu afirm că vila sa din Ghidighici s-ar datora Dicţionarelor Brocghauz, casate de el, dar specialiştii apreciază această ediţie de unicat din Basarabia sec. XX la un preţ şi mai mare.

Iată doar câteva dintre „meritele” pentru care medicul sanitar şi psihoterapeutul pensionar N. Bucun tronează sfidător la IŞE, asemeni monumentului eroilor comsomolişti pe Bulevardul Grigore Vieru din Chişinău.  

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *