Ultima oră

Cabinetul de miniştri se va întruni, în timpul apropiat, într-o şedinţă de lucru la Comrat

În cadrul întrevederii, s-a discutat pe marginea aspectelor prioritare de colaborare între autorităţile centrale şi cele regionale, pentru a soluţiona problemele semnalate de oamenii din UTA Găgăuzia şi a determina acţiunile care urmează a fi întreprinse în vederea asigurării stabilităţii şi dezvoltării dinamice a regiunii.

Premierul Pavel Filip a exprimat deschiderea deplină pentru un dialog constructiv şi a propus ca problemele regiunii să fie soluţionate în cadrul unor discuţii directe. În acest context, s-a convenit să fie organizată, în timpul apropiat, o şedinţă de lucru la Comrat, pentru a examina punctual proiectele ce vizează îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor.

Guvernatorul Irina Vlah a apreciat faptul că Programul de activitate al Guvernului conţine prevederi cu privire la dezvoltarea UTA Găgăuzia. Totodată, a fost menţionată importanţa implicării active a reprezentanţilor autonomiei în procesul de elaborare şi aprobare a proiectului Legii bugetului de stat pentru anul 2016, dar şi a altor iniţiative ale Executivului, astfel încît să fie luate în considerare propunerile relevante venite din partea autorităţilor locale.

La rîndul său, președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitri Constantinov, a salutat iniţiativele Premierului cu privire la instituirea moratoriului la controalele agenţilor economici şi perfecţionarea cadrului normativ în acest domeniu.

În cursul întîlnirii, au fost abordate şi alte subiecte precum: atragerea investiţiilor şi promovarea proiectelor de infrastructură în UTA Găgăuzia, asigurarea ordinii publice şi dezvoltarea serviciilor sociale etc. Părţile au exprimat opinia comună că, pentru realizarea obiectivelor propuse, este nevoie de linişte şi stabilitate în ţară şi au convenit să colaboreze eficient în acest scop.

Sursa: Moldpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *