Timpul.md

Economie 6 Februarie 2018 | 08:35

CĂDERE LIBERĂ a BURSEI AMERICANE. INDICELE Dow Jones pierde peste 1100 de puncte. Ne paște o nou CRIZĂ FINANCIARĂ?

Indicele bursier Dow Jones a avut luni o scădere de 1.175 de puncte, cea mai mare după criza financiară din anul 2008, situaţii asemănătoare înregistrându-se şi la bursele S&P 500 şi Nasdaq, ceea ce a atras "preocuparea" Preşedinţiei SUA., scrie MEDIAFAX.

Indicele bursei americane Dow Jones a scăzut cu 4,6% (1.175 de puncte), închizând sesiunea de luni la nivelul de 24.345,75. Aceasta este cea mai mare scădere înregistrată de Dow Jones din septembrie 2008, când valoarea indicelui pierduse 777,8 puncte după respingerea unui plan de asistenţă financiară destinat sistemului bancar din Statele Unite.

Valoarea indicelui S&P 500 a înregistrat luni o scădere de 3,8%, iar Nasdaq a piedut 3,7% din valoare, potrivit BBC News.

Scăderile înregistrate de bursele din Statele Unite intervin după luni de creşteri la niveluri record care au generat speculaţii privind supraevaluarea activelor companiilor.

Casa Albă exprimă "preocupare"

"Suntem preocupaţi de fiecare dată când pieţele bursiere au pierderi, dar avem încredere în soliditatea economiei", a transmis Preşedinţia SUA, potrivit CNBC. 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus