Timpul.md

Timpul Local 27 Octombrie 2010 | 12:47

Cămine cu igrasie şi şvabi

Căminele în care locuiesc studenţii nu corespund normelor sanitare admisibile. Studenţii trăiesc în odăi cu igrasie, nu fac ordine, iar lenjeria de pat o schimbă rar. Această stare de lucruri a fost depistată de către Centrul municipal de sănătate publică care a verificat două cămine ale Liceului profesional nr. 2, căminul Universităţii din Tiraspol şi Colegiului Naţional de Viticultură şi Vinificaţie.

Astfel, la unul din căminele Liceului profesional nr. 2, specialiştii au descoperit veceuri insalubre, în care persistă un miros înţepător. Iar odăile în care locuiesc sunt slab iluminate, este miros de aer închis, produsele uşor alterabile sunt păstrate pe mese la temperatura camerei, în unele odăi geamurile sunt sparte, iar balcoanele sunt pline de gunoi.

Potrivit serviciului de presă al Centrului de Sănătate Publică, nici în căminul Universităţii din Tiraspol nu era mai curat. Pentru că sistemul de ventilaţie din baie este defect, din cauza umidităţii a căzut tencuiala de pe pereţi. La căminul Colegiului Naţional de Viticultură şi Vinificaţie lipseşte frigiderul, iar punctul medical nu este asigurat cu inventarul necesar.

Specialiştii spun că vinovaţi de situaţia creată se fac educatorii, care sunt obligaţi să supravegheze menţinerea curăţeniei în cămine. Pentru încălcările depistate, acestora li s-a întocmit proces verbal de contravenţie administrativă.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus