Timpul.md

Actualitate 3 Octombrie 2016 | 17:35

Candu la o masă cu experți ai Departamentului de Stat american. Vezi subiectul discuțiilor

Președintele Parlamentului Andrian Candu a participat, la Washington, la o masă rotundă, organizată de Consiliul Atlantic. 

La dezbateri au participat experți de la Departamentul de Stat, Departamentul Comerțului al SUA, Institutul Național Democratic, Institutul Internațional Republican etc, se arată într-un comunicat de presă al Parlamentului.

Discuțiile s-au referit la provocările interne și externe pe care le întâmpină Republica Moldova, modalitatea de depășire a acestora, stadiul de implementare a reformelor prioritare, inclusiv a prevederilor Acordului de Asociere Republica Moldova – UE, a Foii de parcurs privind agenda de reforme prioritare și a precondițiilor FMI. Alte subiecte abordate în cadrul discuțiilor au fost contextul electoral și eventualele scenarii post-electorale din Republica Moldova, evoluțiile în dialogul dintre Parlament și Adunarea Populară de la Comrat, precum și situația din regiunea transnistreană.

La Washington Speakerul Andrian Candu a mai avut întrevederi la Fondul German Marshall și Organizația”Freedom House”, unde a discutat cu oficialii americani despre prioritățile legislative pentru sesiunea de toamnă, lupta cu corupția și cooperarea cu societatea civilă.

Sursa: infotag.md

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus