Timpul.md

Opinii & Editoriale 21 Iulie 2019 | 08:39

Câte cărți au CITIT cei care CONDUC azi R. Moldova?

Lectura acestui text reclamă anumite eforturi; cine nu e pregătit să le facă e rugat să întoarcă pagina și să caute ceva mai facil.  

Acest text e pentru acei care vor să ştie, de exemplu, că situația în care se află acum RM nu e una inedită, că prin asemenea faze istorice au trecut și alte țări, inclusiv Moldova și Muntenia când au format „România mică” la 1859... Soluții pentru scoaterea din haos a R. Moldova există, trebuie însă să existe și politicieni care caută aceste soluții. 

De două decenii și ceva R. Moldova, o țară mică apărută pe ruinele defunctului imperiu URSS, nu-și găsește identitatea și rosturile. Ca o corăbioară smulsă din port de furtuni, „țărișoara”, cum o dezmiardă unii, plutește, izbită de valuri, într-o mare străină și dușmănoasă. În toți acești ani de după independență, R. Moldova a fost ținută în șah de fostul imperiu, care azi nu se mai numește Uniunea Sovietică, ci simplu: Federația Rusă. Înainte de a se naște de facto, Republicii Moldova i-a fost creat un satelit artificial – „Republica Moldovenească Nistreană” - croit din propriul ei teritoriu, cu centru la Tiraspol, care are funcții strategice de presiune și șantaj; cu funcții similare și în aceleași scopuri FR i-a mai creat RM o „autonomie găgăuză” cu centrul la Comrat.

Toate „conducerile de vârf” care s-au perindat de la 1991 încoace au fost într-o măsură mai mare sau mai mică create de Moscova și au ascultat de Moscova. Astfel, în acești ani R. Moldova s-a zbătut între două mari ispite și opțiuni istorice, care se exclud reciproc: Est și Vest. „Elitele naționale” ale R. Moldova nu au căutat soluții în interior, prin modernizarea „țărișoarei”, ci în exterior. Dacă la un moment dat s-a văzut că varianta „unirii cu România” nu merge, s-a trecut la varianta „de rezervă” – „unirea cu Europa”. Elitele rusofone au fost mai consecvente și au optat constant pentru CSI, iar mai recent, pentru Uniunea Vamală Euroasiatică (UEV). Această confruntare geopolitică neîntreruptă i-a cultivat societății moldovenești o psihologie periculoasă - cea de parazit geopolitic. Azi, majoritatea moldovenilor crede că îmbrățișând o opțiune sau alta – UE sau UVE - în mod automat va trăi mai bine, fără a depune eforturi și fără a-și schimba mentalitatea.

Politicienii noștri, din interese electorale, alimentează cu bună știință aceste iluzii periculoase. Aflată în solda acestor politicieni, presa le ține și ea isonul. Nu-mi amintesc ca în aceste două decenii și ceva ce s-au scurs de la declararea independenței să fi existat vreo dezbatere serioasă de idei pe tema viitorului acestei țări. În campaniile electorale politicienii şi presa au mințit și intoxicat societatea, au manipulat-o. A existat o șansă istorică de a ieși din acest cerc vicios – acesta a fost anul 2009, când a căzut regimul Voronin. Dar și această șansă a fost ratată, noua elită venită la guvernare nu s-a dovedit a fi mai bună decât cea comunistă. Ca urmare, Moldova bate pasul pe loc, cetățenii fug din țară, hoția și corupția fac ravagii, sărăcia se adâncește și nimeni nu caută soluții, toți așteaptă izbăvirea prin aderarea la Vest sau la Est.
Subliniez: nimeni nu caută soluția în interior. Nimeni nu studiază experiența noastră istorică. Or, experiența românească, a formării și consolidării Statului român ne-ar sugera unele idei extrem de interesante.

Un editorial al lui Ion Cristoiu din „Adevărul” m-a făcut să revin la corespondența lui Ion Ghica cu Vasile Alecsandri. Citisem aceste scrisori cu mulți, mulți ani în urmă, iar acum recitindu-le, am avut revelația unei descoperiri. Rog cititorul să aibă răbdare și să citească cu atenție ceea ce urmează, asigurându-l că va avea și el aceeași plăcere a descoperirii. Pentru început o mică notă istorică despre Ion Ghica.

În afară de distincția în politică, Ion Ghica a obținut și o reputație literară prin ale sale „Scrisori către Alecsandri”, prietenul său de o viață, scrise la Londra și descriind vechea stare a societății românești care dispărea rapid. 



Ion Ghica și Vasile Alecsandri la Istanbul, în 1885

Ion Ghica:
„Să te ferească Dumnezeu de omul care n-a citit decât o carte...”

Reproduc două mici fragmente din articolul introductiv scris de Ion Ghica la volumul de „Scrisori către Alecsandri”, anul 1880.

1. „În epoca de tranziție, prin care a trebuit să trecem ca să ieșim din starea de umilință în care eram căzuți și să ne rădicăm la o viață civilă și politică, am putut avea multe și mari decepțiuni, am putut întâlni în cale fel de fel de caractere: oameni, unii slabi de înger, cari la momentul chemărei au lipsit de la datoria lor, alții, regretând o stare de lucruri în care trăise, care le convenea și le profita poate, se uita cu dor la trecutul țărei; pe alții, îngrijați de repegiunea cu care se succedau aspirațiunile și exigențele naționale, rămâneau înapoi; pe mulți îngâmfați de succesele națiunei, la cari nici cu gândul nu gândise, își atribuiau lor tot meritul, fără a voi să recunoască cea mai mică participare nici mersului natural al lucrurilor, nici împrejurărilor dinafară. Am putut vedea oameni orbiți de invidie sau de ambiție cari nu au cruțat nici intriga, nici clevetirea, pentru a ajunge sau pentru a se susține la putere sau la favoare, sau pentru a-și face o popularitate”.

2. „Nu voi pretinde că tot ce s-a făcut în țara noastră de un sfert de secol încoace este perfect, dar îmi permit a observa pesimiștilor și impacienților că nici o țară din lume n-a progresat așa de mult ca țara noastră într-un așa de scurt timp, și că orice progres începe printr-o stare neguroasă și plină de nedomiriri; stare de care unii dibaci știu a se folosi, aceasta mai ales când progresul se operează de jos în sus; de aceea este totdeauna bine ca impulsiunea și conducerea reformelor prin cari trece o națiune să vie de la clasele de sus, de la clasele luminate; de la acelea să purceadă spiritul de inovațiune, să nu aștepte ca inițiativa reformelor necesare să pornească de jos, căci atunci clasa numeroasă pierde spiritul de conservațiune care trebuie să domine totdeauna la bază, și societatea intră într-o perioadă de agitațiune care anevoie se poate astâmpăra.

Oamenii pe cari instituțiunile, împrejurările sau educațiunea i-a pus în fruntea unei națiuni sunt datori să fie înainte-mergătorii ei, să nu caute niciodată să împiedice mersul progresului, ci să lase toată latitudinea și toată libertatea inițiativei individuale, mai ales în ceea ce privește industria și comerțul, căci ele nu se pot conduce decât numai de luminele științei cari singure pot arăta drumul care conduce pe om a deveni folositor și necesar societăței în care trăiește.

Nimeni nu are dreptul d-a opri omenirea din mersul ei progresiv, care este tras de natura fizică și morală a omului; nimeni nu are dreptul d-a-i impune sisteme oricât de geniale ar fi acele combinațiuni. Să te ferească Dumnezeu de omul care n-a citit decât o carte; acela ajunge mai curând sau mai târziu la o sistemă absolută, merge până a voi să prefacă societatea după capul său, după ideile ce și-a format; uită adevărurile sociale cele mai fundamentale, uită că progresul moral este libertatea și că progresul material este de a produce cât se poate de ieftin, d-a pune pe om în stare bună și a-i crea timp de a-și rădica gândirea mai sus de mulțumiri materiale”.

Frazele subliniate de noi care se referă la realităţile de pe la mijlocul secolului XIX, exprimă adevăruri perfect valabile şi astăzi. Ion Ghica se referă la o experienţă care ne este utilă şi nouă astăzi. Astfel, calitatea elitelor, patriotismul lor, responsabilitatea lor în faţa naţiunii ş.a.m.d. despre care scria Ghica la 1880 – aici trebuie căutate soluţiile pentru modernizarea RM, nu în altă parte. Într-un cuvânt, nu trebuie să le lăsăm „oamenilor care n-au citit decât o carte” dreptul să decidă pentru noi încotro mergem – spre Vest sau spre Est. Aceştia, ne convingem, ne pot duce doar spre Est.

SCRISORILE lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri pot fi citite ONLINE, gratuit pe site-ul WIKIPEDIA

Ion Ghica (n. 12 august 1816, București; d. 22 aprilie 1897, Ghergani, județul Dâmbovița) a fost o personalitate marcantă a celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, academician, autor, diplomat, matematician, om politic și pedagog român, prim-ministru al României de două ori, între 1866 și 1867, respectiv între 1870 și 1871, președinte al Academiei Române de patru ori (1876 - 1882, 1884 - 1887, 1890 - 1893 și 1894 - 1895).

ARHIVA TIMPUL.MD (19.07.2013)

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus