Timpul.md

Actualitate 16 Februarie 2020 | 00:11

Caz HORROR la Telenești. Cinci minori au violat un băiețel de 9 ani

 

Clipe de groază pentru un copil de numai 9 anișori, din raionul Telenești, după ce a fost abuzat sexual, de mai multe ori în ultimii doi ani, de cinci băieți din aceeași localitate.

Totul a ieșit la iveală, după ce unchiul băiatului a sunat ieri la poliție și a sesizat oamenii legii despre acest caz. Mama băiatului, o tânără în vârstă de 28 de ani, le-a spus polițiștilor că, la începutul săptămânii curente, fiul său i-a spus că cei cinci copii au început să-l abuzeze sexual în forme perverse încă din anul 2018.

Potrivit poliției locale, făptașii s-au dovedit a fi doi băieți de 14 ani, alți doi de 13 și respectibv 12 ani, dar și unul de aceeași vârstă cu victima, 9 ani.

Aceștia au fost escortați la inspectorat unde, în timpul audierilor de față cu părnții lor, și-au recunoscut vina pe deplin.

Victima face parte dintr-o familie social vulnerabilă, iar părinții acestuia fac abuz de băuturi alcoolice.

Cazul este investigat de către IP Telenești, iar cei cinci sunt cercetați penal și riscă ani grei de pușcărie.

https://deschide.md/ 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus