Timpul.md

Actualitate 10 Iulie 2017 | 16:23

Cazul lui Renato Usatîi a fost abordat în Duma Rusiei: „Autorităţile încearcă să distrugă „Partidul Nostru”

Cazul persecutării de către organele de anchetă din R. Moldova a primarului de Bălţi, Renato Usatîi, nevoit să se afle la Moscova, a fost discutat pe 7 iulie curent în cadrul şedinţei plenare a Dumei de Stat din Federaţia Rusă. 

Deputatul Partidului Liberal Democrat din Rusia (PLDR), Anton Morozov, formațiune care are semnat un acord de colaborare cu „Partidul Nostru”, a condamnat persecuțiile asupra primarului de Bălți, Renato Usatîi, chiar în ședința plenară a Dumei Ruse de săptămâna trecută.

Deputatul rus l-a criticat pe șeful statului Igor Dodon, care împreună cu partidul său „nu pot să stabilească în deplinătate politica R. Moldova”.

„Această politică este stabilită de Plahotniuc Vladimir Gheorghevici care a obţinut controlul asupra majorităţii funcţiilor din Guvern, organelor de drept şi în Parlament. În rezultatul capturării de către acesta a puterii în Moldova, situaţia faţă de Transnistria este tot mai beligerantă. Despre ce fel de „ordine”, în ghilimele, vor încerca să facă autorităţile de la Chişinău în Transnistria, putem judeca după acele represiuni pe care ei le-au organizat împotriva propriei opoziţii. Cel mai bine aceasta se vede în baza exemplului „Partidului Nostru”, în frunte cu tânărul politician moldovean Renato Usatîi, cu care PLDR are un acord de colaborare.

Autorităţile încearcă să distrugă „Partidul Nostru” pe orice căi. A fost exclus ilegal de la alegerile parlamentare în noiembrie 2014, Usatîi care avea cel mai înalt rating printre toţi politicienii moldoveni, nu a fost lăsat în 2016 la alegerile prezidenţiale. Pentru aceasta, Curtea Constituţională a majorat special limita de vârsta pentru candidaţii la funcţia de preşedinte. Atunci când Usatîi a publicat un şir de documente despre furtul miliardului din băncile moldoveneşti, iar principalul beneficiar al acestui furt este considerat acelaşi Plahotniuc, împotriva lui a fost lansat un nou val de represiuni”, a spus acesta de la tribuna Parlamentului.

Acesta a amintit că nu doar Renato Usatîi ar fi persecutat de actuala guvernare, ci și alți aleși ai „Partidului Nostru”. „Usatîi a luat 74% în primul tur al alegerilor pentru Primăria Bălţi – al doilea oraș ca mărime din Moldova, iar reprezentanţii „Partidului Nostru” au devenit primari în cele mai multe oraşe din ţară. Astăzi, sunt intentate peste o sută de dosare penale în privinţa a circa 50 de primari, consilieri în consiliile locale şi simpli activişti ai „Partidului Nostru””, a subliniat Morozov.

Acesta a mai adăugat că ar deține informații precum că „autorităţile din R. Moldova intenţionează să nu admită „Partidul Nostru” nici la următoarele alegeri în Parlament”. „Plahotniuc a lansat mecanismul de distrugere a singurei formaţiuni politice reale de opoziţie, mergând până la încercări de lichidare fizică a lui Usatîi, motiv din care el a fost nevoit să se afle la Moscova”, a conchis acesta.

Deocamdată, reprezentanții guvernării de la Chișinău nu au comentat declarațiile politice ale deputatului liberal-democrat din Duma Rusă. 


ziarulnational.md

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus