Timpul.md

Actualitate 2 Octombrie 2020 | 16:01

Cazul Navalnîi și cultura asasinatului politic în Rusia

 

Rusia reprezintă cea mai frapantă excepție de la regula generală potrivit căreia progresul politic al societății tinde să conducă la rezolvarea conflictului prin alte mijloace decât crimele politice[1]. Vorbim, așadar, despre crima politică drept trăsătură distinctivă a istoriei ruse. Desigur, chiar dacă asasinatul politic a fost parte organică a politicii ruse de la cucerirea Kievului de către Oleg din Novgorod, în 882, și până la Rusia putinistă a zilelor noastre, în perspectivă istorică evolutivă, societatea rusă s-a mișcat și ea de-a lungul unei axe modernizatoare.

Similaritățile între diferite etape istorice sunt și ele frapante. Ivan cel Groaznic crescuse într-un climat măcinat de violență și crimă, în vreme ce domnia sa însângerată a culminat prin uciderea propriului fiu, Dimitri, omorât după un acces de furie al tatălui. Soarta lui Dimitri a fost împărtășită și de un alt țarevici, Alexei Petrovici Romanov, fiul lui Petru cel Mare. Asemeni lui Ivan, Petru fusese expus la violență de tânăr, și tot asemeni lui Ivan, a comis același păcat capital, ucigându-și fiul și urmașul la tron.

Asasinarea lui Grigori Rasputin în decembrie 1916 rămâne o înfiorătoare poveste de otrăvire, împușcare și bătăi, înainte ca Rasputin, încă viu potrivit rapoartelor de autopsie, să fie aruncat în apele înghețate ale râului Neva. Arhitectul crimei, Prințul Felix Iusupov, avea să spună că fusese un act absolut necesar pentru salvarea monarhiei. Chiar și așa, un an mai târziu, regimul avea să se prăbușească sub propria-i greutate și, în 1918, întreaga familie regală era executată de bolșevici în Ekaterinburg. Uciderea familiei Romanov se dorea a fi un mesaj din partea noului guvern revoluționar că nu va exista nicio întoarcere la vechiul regim.

Lenin, și apoi Stalin, au justificat o astfel de violență prin imperativul istoric al transformării statului sovietic într-o societate comunistă model. Tot Stalin a comandat asasinarea lui Serghei Kirov în 1934, îngrijorat de popularitatea acestuia în organizația de partid din Leningrad, și l-a servit drept pretext pentru declanșarea Marii Terori și notoriile acuzații de „troțkism”. Sub domnia de teroare a aceluiași Stalin, agentul NKVD Ramón Mercader îl ucidea cu o toporișcă pe fondatorul Internaționalei a IV-a (organizația globală care pretindea a fi singura fidelă moștenirii lui Lenin), Lev Davidovici Troțki, în 1940, în casa acestuia din Coyoacán, Ciudad de Mexico. Moartea lui Koba în martie 1953 a marcat și oprirea crimei fizice ca instrument al luptei politice. Urmașii lui Stalin, deși rivali, au făcut un obiectiv comun din a evita să fie uciși în lupta pentru putere (desigur, după ce s-au descotorosit mai întâi de Lavrenti Beria).

Arta crimei politice n-a fost însă abolită nici după moartea „Plăieșului urcat în Kremlin”, cum îl numise poetul Osip Mandelștam pe Stalin, ci pur și simplu a îmbrăcat alte forme. Denunțându-l pe predecesorul său în 1956, Nikita Hrușciov a comis o crimă simbolică împotriva unei persoane deja moarte. Mai târziu, Hrușciov însuși avea să cadă victimă unei forme de eliminare: „demisia voluntară”, adică retragerea dictată de partid. Din acest punct de vedere, putem privi epoca post-Stalin ca pe o continuare a acelui proces de modernizare început înainte de Revoluția din octombrie. Retrospectiv, regimul de teroare al lui Stalin apare ca o perioadă unică în istoria sovietismului și, mai degrabă, excepția de la regulă. Această aparentă „înnoire” a competiției politice ruse a continuat, desigur, prin Mihail Gorbaciov, dar și prin Boris Elțîn, primul președinte post-comunist.

Subiectul despre care vorbim aici nu este însă doar un fenomen al trecutului: el are de-a face cu reîntoarcerea Rusiei la asasinatul politic ca modalitate de a tranșa competiția politică, reală sau imaginată. Așa cum scria și reputata specialistă în istoria Uniunii Sovietice, Amy Knight, într-o carte apărută în urmă cu 3 ani, asasinarea lui Boris Nemțov în 2015 ne-a arătat „cât de înfricoșătoare și imprevizibilă a devenit Rusia, chiar prin comparație cu epoca post-stalinistă, când Hrușciov și apoi Brejnev conduceau show-ul”[2]. Altfel spus, transformarea criticilor regimului Vladimir Putin într-o pildă politică, prin eliminarea lor fizică, dublată de o atmosferă de totală impunitate.

Chiar dacă ne vom concentra în cele ce urmează asupra cazului Aleksei Navalnîi și a otrăvirii acestuia cu Noviciok, „noua listă” a crimelor politice ruse începe practic în 1998, odată cu numirea lui Vladimir Putin la conducerea FSB și asasinarea reprezentantei Dumei și activistei pentru drepturile omului, Galina Starovoitova. Ea continuă cu uciderea jurnalistului Forbes Paul Klebnikov, în 2004; împușcarea curajoasei Anna Politkovskaia, la Moscova (după o tentativă de omor prin otrăvire), și otrăvirea fostului ofițer KGB Alexander Litvinenko, la Londra, în 2006; otrăvirea repetată a fostului protejat al lui Boris Nemțov, Vladimir Kara-Murza, în 2015 și 2017.

Ce este Noviciok?

Noviciok („cel nou”, „noutatea”) este o familie de arme chimice care atacă sistemul nervos al organismului uman. Acest tip de arme de nimicire în masă (cunoscute și ca agenți nervoși sau neurotoxine) nu trebuie ingerate sau inhalate pentru a-și face efectul, simplul contact tactil cu acești agenți, indiferent de starea în care sunt utilizați (solidă, fluidă sau gazoasă) este îndeajuns pentru a incapacita și pe urmă, a provoca decesul victimei. Din acest motiv, armele chimice care atacă sistemul nervos central sunt considerate cele mai periculoase din această categorie de arme neconvenționale.

Noviciok este un agent organo-fosforic, un ester al acidului fosforic care acționează ca un inhibitor de colinesterază[3], acționând asupra sistemului nervos central al victimei, dereglând funcții fiziologice de bază pentru incapacitarea și neutralizarea victimei.[4] Acest agent nervos a fost creat în timpul Războiului Rece, în anii ‘70-80 de armata sovietică cu scopul de a nu putea fi detectat de echipamentele NATO contemporane, pentru a face inutile sau ineficiente echipamentele de protecție folosite la acea vreme de alianță și ca să fie mai sigur de manipulat în raport cu alți agenți nervoși similari.[5] De asemenea, Noviciok a fost creat de Armata Roșie cu scopul de a eluda prevederile Convenției privind Armele Chimice și este cunoscut ca fiind un agent binar.[6] Acest lucru înseamnă că Noviciok-ul este depozitat și sintetizat din doi compuși chimici inofensivi, care nu intră în categoria armelor chimice.[7]

Până în prezent au fost identificate șapte varietăți de Noviciok: substanța-33, A-230, A-232, A-234, Noviciok-5, Noviciok-7 și Noviciok#.[8] Dintre acestea Noviciok-5, -7 și # sunt agenți binari.[9] În comparație cu alți agenți nervoși existenți (VX, Samun), Noviciok-ul este de 8 ori sau chiar de 10 ori mai puternic.[10]

Agentul nervos Novichock este o armă chimică, nu o simplă otravă, care beneficiază de un regim special de depozitare și manipulare în Federația Rusă. Este greu de crezut că o persoană sau un grup de persoane au reușit să obțină accesul la această substanță fără acordul Kremlinului. Teza lansată de reputatul analist britanic Mark Galeotti că tentativa de asasinat a fost realizată de un apropiat al lui Vladimir Putin, fără ca aceasta din urmă să fie la curent cu acest plan sau să-l aprobe[11], este pernicioasă. Spre deosebire de asasinatul Nemțov, care este în general atribuit liderului cecen Ramzan Kadîrov[12] și executat, conform lui Galeotti, fără aprobarea prealabilă a președintelui rus, tentativa de asasinare a lui Navalnîi, mai ales modul în care acesta a fost otrăvit, poartă semnătura Kremlinului, mai ales prin utilizarea agentului nervos Noviciok. Iar cel mai bun indiciu în acest sens este chiar atentatul eșuat împotriva lui Serghei Skripal din 2018, atribuit serviciilor de informații militare ruse (GRU).[13] Utilizarea unei arme chimice indică un actor statal, nu un actor non-statal sau agent independent. În plus, utilizarea de agenți CBRN (Chemical Bacteriological Radiological Nuclear) pentru eliminarea „defectorilor” incomozi sau adversarilor politici a devenit un fel de „semnătură” a serviciilor de informații ruse. Scopul utilizării armelor de nimicire în masă punctual, pentru eliminarea unor persoane incomode, este de a genera șoc în rândul adversarilor și de descurajare a unor conduite similare („pour encourager les autres”), dar duce rapid la identificarea făptuitorului, atrăgând după sine și oprobriul comunității internaționale.

Istoric utilizare agenți Noviciok

Victime Locul Anul Rezultat
Ivan Kivelidi Moscova, F. Rusă 1995 Decedat
Zara Ismailova Moscova, F. Rusă 1995 Decedat
Serghei Skripal Salisbury, Regatul Unit 2018 Supraviețuit
Iulia Skripal Salisbury, Regatul Unit 2018 Supraviețuit
Dawn Sturges Amesbury, Regatul Unit 2018 Decedat
Charlie Rowley Amesbury, Regatul Unit 2018 Supraviețuit
Alexei Navalnîi Tomsk, F. Rusă 2020 Supraviețuit

Sursă: Wikipedia

Motivele pentru care Kremlinul a încercat să-l elimine pe Navalnîi sunt ușor de dedus – o otrăvire preventivă, care să înlăture potențiala amenințare a unor mișcări de stradă similare cu cele din Belarus. Ceea ce este mai greu de înțeles este metoda la care recurs pentru a-l scoate din viața publică pe Navalnîi – o tentativă de asasinat folosind un mijloc produs doar de Federația Rusă și care semnalează implicarea serviciilor de informații ruse. Folosirea unei arme de nimicire în masă chimică (cazul Skripal) sau radiologică (cazul Litvinenko) transmite un anumit mesaj asupra modului în care Kremlinul pedepsește trădătorii din serviciile sale de informații. Este o acțiune directă, specifică serviciilor de informații, care șochează prin brutalitatea ei. Există o anumită tradiție a KGB-ului și a Chekăi în acest sens.[14] Dar, utilizarea unei arme chimice împotriva unui opozant politic, pe teritoriul național al F. Ruse, riscă să genereze efecte greu de controlat în viitor de puterea de la Moscova și să-i diminueze poziția internațională.

Alexei Navalnîi, ”finul” lui Vladimir Putin

Într-un interviu pentru BBC din 2017[15], Alexei Navalnîi a declarat că Vladimir Putin este ”nașul” carierei sale politice. Alexei Navalnîi, de profesie avocat și-a construit imaginea publică ca opozant al regimului Putin. A fost de nenumărate ori ținta directă a abuzurilor sistemului de justiție din Federația Rusă, precum și victima unor atacuri care i-au pus viața în pericol. În 2013, a fost condamnat la 5 ani închisoare (cu suspendare) pentru presupusa fraudare cu 500 mii $ a unei companii de stat și spălare de bani. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, în 2016, că lui Navalnîi nu i-a fost respectat dreptul la un proces corect și a cerut statului rus să plătească despăgubiri și cheltuieli de judecată de peste 50 mii euro. Autoritățile ruse nu au pus în aplicare hotărârea CEDO și chiar au justificat decizia cu privire la neadmiterea candidaturii lui Navalnîi la alegerile prezidențiale din 2018 pe baza condamnării din 2013. Într-un alt proces, Navalnîi a fost condamnat cu suspendare la 3 ani 6 luni închisoare pe motiv că ar fi fraudat sucursala din Europa de Est a Yves Rocher cu 540 mii $. În acest caz, CEDO a decis că procesul a fost arbitrar și nedrept. Navalnîi este protagonistul altor două procese în care ar putea fi condamnat la 10 ani închisoare și ar trebui să plătească despăgubiri de peste 300 mii euro. Membrii familiei lui Navalnîi sunt de asemenea victime ale represiunii regimului politic- Oleg Navalnîi, fratele opozantului a executat o pedeaspsă de 3 ani și jumătate închisoare, fiind condamnat în primul proces în care a fost condamnat și Alexei. Familia Navalnîi este în permanență supravegheată iar apartamentul în care locuiește este frecvent scotocit de forțele de ordine. În prezent, apartamentul în care Navalnîi locuiește împreună cu familia la Moscova este pus sub sechestru.În plus, conturile familiei sunt blocate iar proprietățile sale ar trebui confiscate pentru a plăti despăgubiri.

Viața între închisori și tentative de asasinat

Opozantul a fost de nenumărate ori plasat în arest la domiciliu sau în închisoare (pentru perioade de 20-25 zile), pedepse aplicate pentru organizarea sau participarea la proteste. Navalnîi are probleme cu vederea la un ochi după ce în 2017 a fost ținta unui atac cu acid. În 2018 a fost pentru prima dată otrăvit.

Imaginile, opiniile și credințele politice ale lui Alexei Navalnîi

Opozantul regimului Putin nu este un liberal în sens occidental. Navalnîii susține deopotrivă principii ale statului de drept – libertatea de exprimare, alegerile libere, dreptul de a alege și de a fi ales. Dar promovează și idei ale naționalismului rus, principala fiind apartenența Crimeei la Federația Rusă[16](după organizarea unui referendum recunoscut la nivel internațional). În același timp, Navalnîi a susținut introducerea de sancțiuni occidentale la adresa reprezentanților autorităților ruse implicați în procesul de anexare a Crimeei. A criticat războiul Rusiei împotriva Ucrainei, precum și intervenția militară în Siria.

Performanțele electorale și suportul popular

Lui Alexei Navalnîi și staff-ului său nu le-a fost permis să înregistreze un partid, deși au încercat în mod repetat. La alegerile pentru Duma de stat din 2016, candidații din staff-ul lui Navalnîi au putut să se înscrie în cursa electorală doar pentru mandatele uninominale. Niciunul dintre aceștia nu a reușit să ajungă deputat[17]. Echipa lui Navalnîi a propus candidați la majoritatea scrutinelor locale, iar în situațiile în care nu le-a fost acceptată înregistrarea au adoptat sistemul ”votului inteligent”, care constă în susținerea și promovarea candidaților care nu au sprijul Rusiei Unite (partidul pro- prezidential). În acest context,cel mai important rezultat a fost înregistrat cu prilejul scrutinului din 2019 pentru Duma din Moscova (un legislativ regional) unde candidații care nu au fost susținuți de Rusia Unită au obținut 25 din cele 45 mandate. La alegerile locale parțiale din 2020, doi dintre reprezentanții echipei lui Navalnîi au obținut mandate în consiliile locale din Tomsk și Novosibirsk.

Potrivit unui sondaj, realizat de Centrul Levada în august 2020, la întrebarea: Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale și dumneavoastră ați participa pentru cine ați vota (respondenților li s-a cerut să numească un singur candidat) ? au răspuns Alexei Navalnîi 2% și Vladimir Putin 40%[18].

Atu-urile lui Navalnâi și de ce ar avea regimul interesul să îl elimine?

Cel mai important lucru este că a rămas singurul opozant capabil să creeze probleme regimului Putin prin mobilizarea unui număr mare de participanți la protestele antiguvernamentale.

Are capacitatea de a se reinventa, de a rezista la acțiunile represive ale regimului, de a crea și recrea o echipă. Aceste abilități sunt în totală discordanță cu tendința regimul de a consolida starea de stagnare și imposibilitatea de adaptare la necesitățile reale ale societății.

Pentru campania de la scrutinul local pentru primăria Moscovei din 2013, echipa lui Navalnîi a reușit să strângă prin activități de fundraising 3 mil. $ și avut aproape 20 mii voluntari.[19] Navalnîi a fost aproape absent de la TV, nu a avut bannere. Campania sa a fost realizată prin activități door to door și afișe. A fost singurul scrutin la care Navalnîi a fost lăsat să participe și a obținut 27% voturi.

Discursul și activitățile opozantului sunt mereu de actualitate în F. Rusă: lupta împotriva corupției și dobândirea unor drepturi precum libera exprimare, dreptul de a alege și de a fi ales.Navalnîi este cel care a înființat în 2011 Fondul pentru Lupta împotriva Corupției (Фонд борьбы с коррупцией – FBK), organizație care a realizat mai multe investigații despre corupția la nivel înalt din F. Rusă. FBK a fost finanțat exclusiv din donații și a avut filiale la nivel regional. În 2017, FBK a făcut publică o investigație cu privire la averea impresionantă și nejustificată a premierului Dmitri Medvedev. În urma acesteia, autoritățile ruse s-au confruntat cu proteste în 97 orașe ale Rusiei. Alte cazuri de corupție la nivel înalt investigate și dezvăluite publicului de FBK au fost cele ale, președintelui Putin, procurorului general Iuri Ceaika, purtătărorului de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov, ministrului apărării Serghei Șoigu. În 2020, FBK a anunțat[20] că se va închide ca urmare a unei decizii judecătorești prin care organizația este obligată să plătească despăgubiri de peste 300 mii euro pentru presupusa defăimare a unei firme de catering, condusă de Evgheni Prigozin. Potrivit unei investigații a FBK, compania ar fi distribuit produse alimentare alterate către instituții de învățământ din Moscova. Prigozin a fost supranumit ”bucătarul lui Putin”, după ce presa a dezvăluit că delegații oficiale la care participa și președintele Rusiei luau masa în restaurantele lui. Echipa FBK (formată din 30 persoane, supuse constant presiunilor) a anunțat însă că va continua activitățile anti-corpuție.

În contextul protestelor din Belarus și a manifestărilor anti regim din Habarovsk (Estul Îndepărtat al Rusiei), Navalnîi putea fi singurul capabil să contribuie decisiv la apariția unor mișcări de stradă în Moscova sau Sankt Petersburg. Potrivit unui sondaj, realizat de Centrul Levada în august 2020, 75% dintre respondenți au declarat că sunt la curent cu protestele din Habarovsk și 47% au afirmat că le susțin[21]. În același timp, 57% dintre respondenții unui sondaj realizat de Centrul Levada au declarat că Alexandr Lukașenko ar trebui să rămână președinte al Belarusul și 17% au spus că Svetlana Tihanovskaia ar trebui să ajungă în această funcție[22]. Potrivit aceleiași consultări publice, 25% dintre respondenți au afirmat că au părere mai degrabă pozitivă despre protestele din Belarus, 33% neutră/indiferentă și 39% negativă. De notat faptul că mass-media pro-regim din F. Rusă a prezentat în mod divers evenimentele din Belarus (prin redarea neutră a situației și prin emisiuni în care predominau afirmațiile și interprtările în cheia propagandei anti-occidentale).

NOTE_______________________________

1[#] Vezi fundamentala carte pe subiect scrisă de istorica franceză Hélène Carrère d’Encausse: Blestemul rușilor. Eseu despre asasinatul politic, Iași: Polirom, 2000.

2[#] Amy Knight, Orders to Kill: The Putin Regime and Political Murder, Thomas Dunne Books, 2017.

3[#] Terry J. Henderson, Nabil M. Elsayed, și Harry Salem, „Chemical Warfare Agents and Nuclear Weapons” în Harry Salem și Sidney Katz (ed) Inhalation Toxicology, ediția III, (New York: Taylor & Francis, 2014). pg. 498.

4[#] Tudor Martalogu, „Germania: Aleksei Navalnîi prezintă urme de otrăvire, anunţă Spitalul Charité din Berlin”, Agerpres, https://www.agerpres.ro/politica-externa/2020/08/24/germania-aleksei-navalnii-prezinta-urme-de-otravire-anunta-spitalul-charit-din-berlin–561381, accesat 19 septembrie 2020.

5[#] Henderson, Elsayed și Salem, Inhalation Toxicology, pp. 498-499.

6[#] Ian Greaves și Paul Hunt, Responding to Terrorism. A Medical Handbook, (London: Churchill Livingstone, 2011), p. 266.

7[#] Charles P. Blair, „The Four Likely Binary Agents”, Working Paper, Ianuarie 2013, https://fas.org/wp-content/uploads/2013/08/The-four-likely-Binary-CW-agents.pdfaccesat 17 septembrie 2020, pp. 1-5.

8[#] Peter R. Chai, Bryan D. Hayes, Timothy B. Erickson și Edward W. Boyer, „Noviciok agents: a historical, current, and toxicological perspective”, Toxicology Communications, Vol. 2, 2018, pg. 47.

9[#] Idem.

10[#] Idem.

11[#] Mark Galeotti, „Russia’s Murderous Adhocracy”, The Moscow Times, 22 august 2020, https://www.themoscowtimes.com/2020/08/22/russias-murderous-adhocracy-a71219, accesat 20 septembrie 2020.

12[#] Shaund Walker, „Boris Nemtsov murder: Chechen chief Kadyrov confirms link to prime suspect”, The Guardian, 8 martie 2015, disponibil la https://www.theguardian.com/world/2015/mar/08/boris-nemtsov-five-suspects-appear-in-court-over-opposition-leaders-killing, accesat 27 septembrie 2020.

13[#] Bellingcat, „Full report: Skripal Poisoning Suspect Dr. Alexander Mishkin, Hero of Russia”, 9 octombrie 2018, https://www.bellingcat.com/news/uk-and-europe/2018/10/09/full-report-skripal-poisoning-suspect-dr-alexander-mishkin-hero-russia/, accesat 21 septembrie 2020.

14[#] Kyle Wilson, „Russian spy case: dead men walking”, Lowy Institute, 9 martie 2018, disponibil la https://www.lowyinstitute.org/the-interpreter/dead-men-walking, accesat 19 septembrie 2020.

15[#] BBC, HARDtalk Alexey Navalny, https://www.youtube.com/watch?v=UTsHwuqImZY, accesat la 29.09.2020.

16[#] Opoziția non – sistemică din Federația Rusă este foarte divizată. Principalele motive care stau la baza acestei diviziuni sunt: orientările ideologice (dreapta liberală, stânga, extrema stângă, extrema dreaptă), pozițiile cu privire la anumite evenimente sau decizii ale regimului Putin, conflicte sau competiții și orgolii personale ale reprezentanților opoziției. Cei mai importanți opozanți ai regimului Putin sunt cei din opoziția liberală, cu viziuni pro-occidentale. Potrivit lui Pavel Luzin, conferențiar la Facultatea de Istorie și Științe Politice, Universitatea din Perm, această opoziție are însă un caracter sectar (”toți sunt liberali, dar după cum știți, există 50 de fețe ale liberalismului” ). Decizia care a avut un efect determinant în scindarea opoziției a fost anexarea Crimeei. Alexei Navalnâi susține că peninsula trebuie să rămână parte a Federației Ruse, după organizarea unui referendum liber. Vladimir Milov fost lider al mișcării Alegerea Democratică susține că situația Crimeei ar trebui decisă la nivel internațional și prin consultarea Ucrainei. privința sancțiunilor, Milov susține că înțelege faptul că Occidentul a impus sancțiuni Rusiei, pentru că a încălcat norme ale dreptului internațional, dar nu susține sancțiunile împotriva țării sale. Gary Kasparov, Boris Nemțoi, Konstantin Borovoi, Alexander Podrabinek) au criticat anexarea. Alți opozanți (Grigori Iavlinski) sau partide de opoziție au susținut ideea organizării unei conferințe internaționale interstatale și a unui referendum popular liber cu privire la viitorul Crimeei, Ileana Racheru, Opoziția politică din Federația Rusă. De la partidele perimate la protestele din 2017, http://www.idr.ro/publicatii/Policy%20Brief%2068.pdf, accesat la 29.09.2020.

17[#] Выборы в Госдуму — 2016, https://ria.ru/infografika/20160918/1476912507.html#/summary,accesat la 29.09.2020.

18[#] ДОВЕРИЕ ПОЛИТИКАМ И ПРЕЗИДЕНТСКОЕ ГОЛОСОВАНИЕ, https://www.levada.ru/2020/09/03/doverie-politikam-i-prezidentskoe-golosovanie/,accesat la 29.09.2020.

19[#]Alexei Navalny runs Western-style campaign in Moscow poll, https://www.bbc.com/news/world-europe-23970618, accesat la 29.09.2020

20[#] https://fbk.info/english/news/post/543/.

21[#] ПРОТЕСТЫ В БАШКИРИИ И В ХАБАРОВСКОМ КРАЕ, https://www.levada.ru/2020/09/01/protesty-v-bashkirii-i-v-habarovskom-krae/, accesat la 29.09.2020.

22[#] ВЫБОРЫ И ПРОТЕСТЫ В БЕЛАРУСИ, https://www.levada.ru/2020/08/27/vybory-i-protesty-v-belarusi/?fbclid=IwAR2HcP7wgneFXtzxhClsqWwUBW9TrUwCafnt6o1KZFYZHzN9sSUntpVsg9Y, accesat la 29.09.2020.

Autori: Marius Stan, George Vișan, Ileana Racheru / https://www.contributors.ro/cazul-navalnii-si-cultura-asasinatului-politic-in-rusia/

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus