Timpul.md

Actualitate 24 Noiembrie 2016 | 17:14

Cazurile de dopaj, în creștere ușoară la nivel mondial, conform datelor furnizate de AMA

 Agenția Mondială Antidoping (AMA/WADA) a publicat miercuri raportul său asupra datelor controalelor antidoping efectuate pe parcursul anului precedent în laboratoarele acreditate din întreaga lume, care evidențiază o mărire a numărului de teste, dar și o ușoară creștere a rezultatelor pozitive.

Astfel, în cursul anului 2015 au fost efectuate la nivel global 303.369 de teste antidoping, iar în 3.809 din cazuri au fost depistate substanțe interzise în urma analizelor, reprezentând un procent de 1,26 la sută.

Numărul cazurilor de dopaj a fost mai mare decât în 2014, când au fost înregistrate 3.153 de teste pozitive, în condițiile în care s-au efectuat 283.304 de controale antidoping la nivel mondial, procentul celor în neregulă fiind de 1,11%.

Raportul AMA dat publicității miercuri conține primele date referitoare la controalele internaționale după intrarea în vigoare a Codului mondial antidoping revizuit, la 1 ianuarie 2015.

"La fel ca formarea, investigațiile și schimburile de informații, controalele sunt un instrument esențial în lupta organizațiilor antidoping pentru competiții echitabile și un sport curat", a declarat Sir Craig Reddle, președintele AMA.

Documentul cuprinde, între altele, date ale analizelor eșantioanelor de urină și a celor sanguine, precum și ale probelor din cadrul Pașaportului biologic al sportivului, prelevate în competiții și în afara acestora.

Numărul eșantioanelor de sânge prelevate reprezintă 6,89% din totalul probelor analizate în 2015 (21.170), în creștere cu mai mult de două procente față de 2014, când au fost efectuate 13.553 de analize sanguine (4,78% din total), conform datelor prezentate de Agenția Mondială Antidoping. 

Agerpres.ro

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus