Timpul.md

Actualitate 21 Mai 2020 | 13:34

CC a DECIS: Concursul prin care Stoianoglo a fost ales procuror general este NECONSTITUȚIONAL, dar nu este un motiv pentru a fi demis

Curtea Constituțională a declarat joi parțial neconstituționale o serie de prevederi conținute în Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, în Hotărârea Parlamentului nr. 101 din 30 iulie 2019, privind înaintarea candidaturii la funcția de Procuror general interimar al Republicii Moldova și în Decretul Președintelui R. Moldova nr. 1232-VIII din 31 iulie 2019 privind desemnarea lui Dumitru Robu în funcția de Procuror general interimar, transmite MOLDPRES. 


Președintele Curții Constituționale, Domnica Manole, a menționat, imediat după ședință, într-un briefing de presă că declararea neconstituționalității unor prevederi din actele sus-numite, nu înseamnă demiterea Procurorului general, Alexandr Stoianoglo, dimpotrivă, independența Procuraturii Generale se întărește. ”Hotărârea luată astăzi spune că o comisie a Executivului moldovean nu poate demite ori numi în funcție procurorul general”, a afirmat Domnica Manole.

Potrivit ei, prin redistribuirea funcțiilor Consiliului Superior al Procurorilor către Ministerul Justiției, rolul acestui organism a fost uzurpat. “Implicarea unei comisii numite de Ministerul Justiției pentru selectarea procurorului general contravine Constituției Republicii Moldova”, a spus Manole.

În timpul desfășurării ședinței, în fața sediului Curții Constituționale, a avut loc o manifestație în susținerea Procurorului general, Alexandr Stoianoglo.
CITEȘTE și Alexandru Tănase: Reforma procuraturii și formula politizării perfecte

 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus